rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Tenis: Simona Halep, mulţumită de jocul său, la primul meci al sezonului

Simona Halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, s-a declarat mulţumită de jocul său în primul meci de simplu pe care l-a jucat în 2020, câştigat cu 6-4, 7-5 în faţa australiencei Ajla Tomljanovic, marţi, în optimi la Adelaide.

''Sunt mulţumită de jocul făcut azi şi sunt sigură că următorul meci va fi mai dificil. E bine să ai parte de meciuri grele, deoarece ai nevoie de ele la început de sezon, pentru a te obişnui cu presiunea şi tensiunea'', a declarat Halep, a doua favorită a turneului, citată de site-ul WTA.

''M-am mişcat destul de bine, am stat bine pe picioare şi am putut răspunde foarte bine la mingile lovite tare de ea (Tomljanovic). A fost un pic greu, pentru că a fost primul meci al anului, şi chiar dacă te antrenezi săptămâni la rând nu e la fel ca un meci oficial. Mai am nevoie de timp. Am nevoie de meciuri pentru a mă simţi mai bine, dar sunt în regulă'', a mai comentat Halep.

Halep, care şi-a exprimat în timpul meciului nemulţumirea pentru unele nereuşite, a făcut referire şi la cei 7 aşi reuşiţi în acest meci: "Cred că am servit destul de bine, şapte aşi, e bine pentru donaţii".

WTA a demarat o campanie pentru sprijinirea victimelor incendiilor de vegetaţie din Australia, prin care va dona 100 de dolari australieni pentru fiecare as reuşit la turneele pe care le organizează în Australia.

Simona Halep anunţat că va dona 200 de dolari de fiecare dată când îl va supăra pe antrenorul său, australianul Darren Cahill, motivându-şi alegerea prin faptul că nu reuşeşte prea mulţi aşi în meciurile sale.

Românca a comunicat, pe Twitter, după meciul cu Tomljanovic, că va dona 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor din Australia: ''După o mică discuţie (de fapt una lungă) cu echipa mea, sunt bucuroasă să anunţ că donez 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor, deoarece l-am enervat pe @darren_cahill 'doar' de zece ori în timpul meciului. Nu e un început rău''.

Halep va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre belarusa Arina Sabalenka şi americanca Bernarda Pera.

AGERPRES

marţi, 14 ianuarie 2020488
Comentarii

10Tom Gormann(14 ian 15:27)
Bravo Simona. In ac seara te va premia si Toni, sper sa te misti destul de bine, sa fii bine intre picioare si sa raspunzi bine la loviturile de ciocan lansate de el. Hai ca se poate !
mai mult...Ultima oră
22 ian 00:00Ultima orăOrban: Au căpătat drept de vot în anumite localităţi cetăţeni care nu au nicio legătură cu localitatea respectivă

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că nu va renunţa la prevederea privind interdicţia de vot pentru...42

22 ian 18:33Ultima orăRusia produce un vaccin împotriva coronavirusului din China44
22 ian 18:12Ultima orăGuvernul anunță o schimbare majoră: vești bune pentru cei care au poprire pe conturi163
22 ian 00:00Ultima orăUn fost prim-procuror, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, a fost condamnat de instanța supremă...132

22 ian 00:00Ultima orăMeleşcanu, despre evenimentele din decembrie 1989: Am văzut în presa străină că au fost ciocniri între armată şi manifestanţi77
22 ian 00:00Ultima orăTăriceanu, despre calitatea de suspect într-un nou dosar: Are o legătură evidentă cu campania electorală85
22 ian 17:31Ultima orăOrban, despre eliminarea pensiilor speciale: Noi nu suntem de acord cu amendamentele lui Adrian Solomon

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că liberalii nu sunt de acord cu amendamentele propuse de deputatul PSD...223

22 ian 17:21Ultima orăTurcan: Guvernul va adopta un set de OUG care să pregătească baza legislativă pentru cheltuirea judicioasă a fondurilor europene153
22 ian 17:16Ultima orăA început TINIMTEX la Pavilonul Expozițional Mamaia199
22 ian 16:54Ultima orăOpt elevi de la Școala 133 din București, unde s-a făcut deratizare, sunt încă internați. Toți sunt în stare bună

Opt elevi de la Şcoala 133 din București mai sunt internaţi, miercuri, la spitalele "Grigore Alexandrescu" şi "Marie...97

22 ian 16:52Ultima orăSaivan cuprins de flăcări, în Aliman377
22 ian 00:00Ultima orăModificări la MJ: Predoiu vrea să desfiinţeze institutul reînfiinţat de Tudorel Toader şi să-şi ia consilieri onorifici125
Vremea
2.3°2.3° - 3.5° miercuri, 22 ianuarie 2020
ConstanțaUmiditate: 49%
Vânt: 7.59 m/s
Presiune: 1021 milibari

Loto
6/493911242847
5/40182229343813
joker204142434515
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 ian 00:04SportSimona Halep, în turul 2 la Australian Open

Jucătoarea româncă de teni Simona Halep, a accesat în turul doi al turneului Australian Open. Acesta este primul...369

22 ian 00:00SportRădoi: Ce se întâmplă cu internaționalii români care nu evoluează la echipele de club

Mirel Rădoi a fost numit selecționerul României în locul lui Cosmin Contra, dar se confruntă cu o mare problemă....379

22 ian 00:00SportFC Viitorul a remizat în meciul amical cu Sturm Graz, scor 0-0, în cantonamentul din Antalya

FC Viitorul a remizat, marți, în meciul amical disputat în cantonamentul din Antalya, contra austriecilor de la Sturm...263

22 ian 00:00SportSorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Horia Tecău evoluează, miercuri, la Australian Open

Sorana Cîrstea, locul 74 WTA, va evolua miercuri, nu înainte de de ora 03.50, cu americanca de 15 ani Cori Gauff,...273

Local
22 ian 00:00LocalPolițiștii constănțeni, activități preventive în instituțiile de învățământ

Polițiștii din Constanța, acțiuni de prevenție în școli! La data de 20 ianuarie a.c, poliţiştii Biroului de...247

22 ian 00:00LocalAccident rutier în lanț din cauza unei șoferițe!

O femeie, de 53 de ani, a condus un autoturism pe strada Constantin Brâncuși, dinspre strada Steagului către Baba...433

22 ian 00:00LocalAmbulanță implicată într-un accident rutier

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în Tulcea! Totul a avut loc în dimineața de marți, 21...283

22 ian 00:00LocalO garsonieră a luat foc: întregul imobil a fost evacuat

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați marți, 21 ianuarie a.c. să intervină la stingerea unui incendiu...371

22 ian 00:00LocalCetăţean turc ascuns în cabina unui camion, depistat la graniță!

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat - județul Dolj au depistat un...251

22 ian 00:00LocalIntervenții ale polițiștilor la aproape 2.000 de sesizări prin 112

Polițiștii au intervenit, luni, 21 ianuarie, la 2.300 de evenimente la care au fost solicitați, pentru a menține...247

22 ian 00:00LocalȘoferul BEAT care a provocat accidentul de pe Baba Novac, sub control judiciar

Individul care a provocat accidentul rutier de pe strada Baba Novac, sub control judiciar! El a fost propus spre...312

22 ian 00:00LocalStradă din Palazu Mare, REABILITATĂ de la zero!

Dinamica și expansiunea urbană au determinat și necesitatea îmbunătățirii condițiilor de circulație în...327

22 ian 00:00LocalWeekend plin la Teatrul de Stat Constanța

Teatrul de Stat Constanța prezintă, în acest weekend, trei reprezentații care includ și cea mai recentă premieră,...311

21 ian 00:00LocalNumele magistraților constănțeni care NU au colaborat cu SECURITATEA

Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut publice numele magistraților pentru care s-au...1030

Politică
22 ian 00:00PoliticăVictor Ponta vine la Constanța!

Victor Ponta vine la Constanța! Întâlnirea organizațiilor PRO România din Regiunea Sud-Est va avea loc miercuri, 22...311

22 ian 21:06PoliticăPMP și-a desemnat candidatul pentru primăria Costinești

Partidul Mișcarea Populară Constanța continuă campania pentru desemnarea candidaților la alegerile locale din acest...427

22 ian 00:00PoliticăCritici din Parlamentul European pentru guvernul Orban: Nu o luaţi pe acelaşi drum ca Polonia şi Ungaria

Șefa grupului socialiștilor și democraților din Parlamentul European a criticat Guvernul Orban pentru schimbările...298

22 ian 20:51PoliticăNicușor Dan: Uniunea Forțelor Locale e un partid făcut de niște prieteni. Am discutat cu Cioloș o fuziune

Candidatul independent, susținut de USR București pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a explicat marți...233

22 ian 00:00PoliticăIohannis l-a invitat pe omologul israelian în România. Reuven Rivlin a acceptat

Preşedintele Klaus Iohannis i-a adresat omologului său israelian, Reuven Rivlin, o invitaţie de a efectua o vizită...218

22 ian 00:00PoliticăIICMER s-a sesizat cu privire la împrejurările în care Meleşcanu a acţionat la Viena în decembrie 1989

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc s-a sesizat din oficiu cu privire la...304

22 ian 00:00PoliticăPreşedintele Iohannis, primit de omologul său israelian

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul său israelian, Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei pe care...217

22 ian 00:00PoliticăBarna: Nominalizarea magistraţilor pentru parchete - un pas important pentru anularea efectelor asaltului asupra Justiţiei

Liderul USR Dan Barna a afirmat, marţi, că nominalizarea magistraţilor pentru conducerea Parchetelor reprezintă "un...213

22 ian 00:00PoliticăRomaşcanu (PSD) cere demisia ministrului de Finanţe: A declarat că există posibilitatea unei crize în România

Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a cerut, marţi, demisia ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, pe motiv că acesta a...223

22 ian 00:00PoliticăTurcan: Moţiunea pe care PSD o anunţă nu ar trebui să treacă, matematica este în defavoarea lor

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni seara, că, din punct de vedere matematic, moţiunea de cenzură anunţată...232

Monden
22 ian 00:00MondenAl doilea sezon al serialului „Prietena mea genială”, lansat în februarie

Cel de-al doilea sezon al serialul italian „Prietena mea genială/ L'amica geniale”, intitulat „Storia del nuovo...225

22 ian 00:00MondenRaluca Moianu, siluetă de invidiat la 50 de ani. Cum reușește să arate atât de bine

Raluca Moianu arată perfect la 50 de ani, fără prea mult efort. Prezentatoarea tv a avut dintotdeauna o siluetă...388

22 ian 18:34MondenSurvivor România. Ruby, scoasă din joc: „Nici la spital nu are ce să îmi facă“

Ruby s-a confruntat cu probleme foarte grave la Survivor România și a fost dusă de urgență la spital, din cauza...411

22 ian 00:00MondenVedetele se laudă cu bustul de la „Mama Natură“. Amalia Năstase: „Nu am sânii lăsați, așa arată sânii naturali“

Operaţiile estetice sunt la mare modă, însă iată că sunt şi vedete care se pot lăuda şi pot fi admirate pentru...424

22 ian 00:00MondenColin Firth şi Renée Zellweger formează un cuplu?

El divorţează după 22 de ani de soţia lui, Livia Giuggioli, ea s-a despărţit de iubit. Împart Colin Firth şi...297

22 ian 00:00MondenThalia a felicitat-o printr-un apel video pe bunica sa cu prilejul împlinirii a 102 ani

Celebra artistă mexicană Thalia a felicitat-o printr-un apel video pe bunica sa Eva Mange, care a împlinit 102 ani...246

22 ian 00:00MondenPrinţul Harry a sosit în Canada pentru o nouă viaţă, ''mai independentă'', alături de soţia sa, Meghan

Prinţul Harry a ajuns marţi în Canada pentru a i se alătura soţiei sale, Meghan, şi fiului lor, Archie, alături...316

22 ian 00:00MondenDesenele animate create de Hayao Miyazaki, difuzate pe platforma Netflix

Compania Netflix, un gigant american al industriei de streaming, va putea să difuzeze pe platforma sa online,...207

22 ian 00:00MondenServiciul video Disney+ va fi lansat în Europa pe 24 martie

Disney+, platforma video a grupului Disney, îşi devansează cu o săptămână data de lansare în Franţa şi în mai...205

21 ian 00:00MondenCe plete avea Pavel Bartoș în studenție! Îţi vine să crezi că e el?

Paul Bartoş, îndrăgitul actor al Teatrului Odeon şi prezentator al concursurilor de succes ”Vocea României” şi...723

Mapamond
22 ian 00:00MapamondIran: Un deputat anunţă o recompensă de 3 milioane de dolari pentru uciderea lui Trump

Un deputat iranian a anunţat o recompensă de 3 milioane de dolari pentru ''oricine îl omoară pe (preşedintele...219

22 ian 00:00MapamondKremlinul promite o dezbatere publică asupra amendamentelor la Constituţie propuse de Vladimir Putin

Kremlinul a promis marţi o amplă dezbatere publică asupra amendamentelor la Constituţie propuse de preşedintele rus...192

22 ian 00:00MapamondIranul confirmă că au fost trase două rachete asupra avionului ucrainean doborât

Două rachete au fost trase în direcţia avionului Boeing 737 al Ukraine International Airlines, doborât la 8 ianuarie...212

22 ian 00:00MapamondProcesul de destituire a lui Donald Trump, un caz care s-ar putea încheia în două săptămâni

Dacă republicanii îşi ating scopul, procesul de destituire a lui Donald Trump, care se deschide marţi în Senatul...223

22 ian 17:59MapamondItalia, criticată într-un raport al Consiliului Europei pentru condiţiile din închisori

Consiliul Europei a criticat, într-un raport dat publicităţii marţi, condiţiile de detenţie din mai multe...191

22 ian 00:00MapamondSuedia: Poliţia investighează două explozii produse în cartiere învecinate din capitala Stockholm

Poliţia din Suedia investighează două explozii produse în nord-vestul capitalei Stockholm, care s-au soldat cu...200

22 ian 00:00MapamondFranţa - Droguri în valoare de două milioane de euro, descoperite într-o încărcătură de banane

Douăzeci şi şase de kilograme de cocaină, ascunse sub o încărcătură de banane, au fost confiscate de vameşii...201

22 ian 00:00MapamondElveţia: Descoperirea unei aparente operaţiuni de spionaj a unor 'instalatori' ruşi la forumul de la Davos

Oficiali elveţieni au descoperit o aparentă operaţiune de spionaj a unor ruşi care se dădeau drept instalatori la...220

22 ian 00:00MapamondPolonia: Un bebeluş născut prematur şi cu o alcoolemie de 3,2 a murit

Un bebeluş care s-a născut prematur într-un spital de la periferia Varşoviei în urmă cu trei săptămâni, având...269

22 ian 00:00MapamondColumbia: Peste 3.000 de oameni au fost nevoiţi să se mute din cauza confruntărilor dintre narcotraficanţi

Peste 3.000 de oameni, dintre care o mie de copii, şi-au părăsit forţat locuinţele în Columbia din cauza...213

Sănătate
22 ian 00:00SănătateAmeliorarea prognosticului în melanomul malign

Melanomul malign reprezintă o formă de cancer dezvoltat în țesuturile pigmentate, precum piele, ochi, intestine,...233

22 ian 00:00SănătateCum să renunți la fumat fără să iei în greutate

Pentru mulți dintre fumători, faptul că există riscul să se îngrașe, îî împiedică să renunțe la acest...250

22 ian 00:00SănătateRanitidina, interzisă în farmacii: pacienții trebuie să caute tratamente alternative

Agenția Națională a Medicamentului anunță blocarea la vânzare în farmacii a medicamentelor pe bază de...247

21 ian 00:00SănătateEvali, noua afecţiune indusă de ţigara electronică. Care sunt simptomele

O nouă afecţiune indusă de ţigara electronică şi o nouă consecinţă a fumatului este Evali, o boală care în...489

21 ian 00:00SănătateȘapte obiceiuri matinale care te îngrașă

Ești atentă la alegerile alimentare pe care le faci, obișnuiești să faci sport, însă kilogramele în plus nu vor...588

21 ian 00:00SănătateCăderea părului: alimentele care previn, dar și care tratează această problemă

Calviția afectează femeile și bărbații de orice vârstă, din diverse motive. Alimentația are un rol important în...481

21 ian 00:00SănătateCe ar trebui să știi înainte de a purta lentile progresive

O dată cu vârsta de 40 ani, vederea ni se poate schimba, motiv pentru care multe persoane devin presbiopice....515

20 ian 00:00SănătateImpactul sportului asupra prevenirii cancerului

Exercițiile fizice nu sunt numai benefice pe termen scurt, ci pot chiar să ne ferească de afecțiuni serioase precum...401

20 ian 17:22SănătateAlimente care cresc imunitatea la copii: ce e bine să mănânce în sezonul rece

Pe timpul iernii, cu toții devenim mai sensibili, inclusiv copiii, motiv pentru care e bine să ne pregătim din vreme...535

20 ian 17:16SănătateCinci motive să-ți duci copilul la oftalmolog

Controlul oftalmologic la copii, mai ales la cei până în 5 ani, este adesea amânat de părinți, deoarece copilul...377