REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Tensiuni în Golf: Arabia Saudită cere reuniuni extraordinare ale Ligii Arabe şi Consiliului de Cooperare al Golfului

Tensiuni în Golf: Arabia Saudită cere reuniuni extraordinare ale Ligii Arabe şi Consiliului de Cooperare al Golfului

Replica API 20 mai 2019 | 00:00 410

Arabia Saudită a cerut sâmbătă convocarea de reuniuni ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) şi Ligii Arabe, ca urmare a episodului sabotării a patru nave în apele Golfului şi a atacului cu drone asupra a două staţii de pompare de pe teritoriul regatului saudit, transmite AFP.

Cele două summituri extraordinare convocate de Riad vor avea loc pe 30 mai la Mecca, "pentru a discuta despre aceste agresiuni şi despre consecinţele lor asupra regiunii", potrivit agenţiei saudite oficiale de presă.

Este vorba " de a ne consulta şi a ne coordona cu lideri fraţi", în legătură cu "toate subiectele susceptibile să întărească securitatea şi stabilitatea în regiune".

Rebelii pro-iranieni Houthi, care controlează zone importante din Yemen, au revendicat atacul cu drone de marţi din regiunea capitalei Riad, care a avut drept ţintă două staţii de pompare ale unei oleoduct ce leagă estul şi vestul regatului saudit.

Duminică, patru nave - două petroliere saudite, o navă norvegiană şi un cargou emiratez - au fost sabotate în largul Emiratelor Arabe Unite, în zona de intrare în Golful Persic.

Comunicatul saudit subliniază "consecinţele grave ale acestor atacuri", în special pentru "rutele de aprovizionare şi stabilitatea pieţelor mondiale de petrol".

SUA au anunţat pe 5 mai desfăşurarea în Golf a portavionului Abraham Lincoln şi unor bombardiere B-52, invocând o "ameninţare" din partea Iranului.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614