REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Tensiuni între PSD și ALDE: replică acidă a liderului PSD, după plecarea lui Varujan Vosganian

Tensiuni între PSD și ALDE: replică acidă a liderului PSD, după plecarea lui Varujan Vosganian

Replica API 22 aprilie 2019 | 00:00 312

Varujan Vosganian

Liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, susţine că deputatul ALDE Varujan Vosganian a găsit o scuză “puerilă“ când a plecat de la evenimentul PSD de la Iaşi, la care a fost prezent şi Liviu Dragnea, adăugând că el n-a fost invitat săptămâna trecută la un eveniment ALDE.

Maricel Popa a spus, luni într-o conferinţă de presă, că nu ştie ce a postat pe Facebook liderul ALDE Iaşi, Varujan Vosganian, adăugând că acesta l-a informat înaintea reuniunii de sâmbătă a social-democraţilor că va sta doar zece minute la eveniment.

“În paralel cu evenimentul PSD se desfăşura în oraş pelerinajul de Florii în Iaşi, iar domnul Vosganian s-a grăbit să ajungă acolo. Nu ştiu ce postează fiecare, dar trebuie să ne asumăm. El mi-a spus înainte că stă zece minute la evenimentul PSD. Că după aceea, trebuia să ia cuvântul şi şi-a găsit o motivaţie puerilă, este altceva. E o scuză a domnului Vosganian. Eu l-am invitat, dar cu o săptămână înainte trebuia şi el să mă invite (la reuniunea regională ALDE la care a fost prezent şi Tăriceanu – n.r.), eu am făcut acest gest. Cei de la ALDE trebuiau să analizeze“, a afirmat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

El a mai spus că la alegerile europene fiecare merge separat şi că PSD şi ALDE sunt împreună doar la guvernare.

Liderul ALDE Iaşi, deputatul Varujan Vosganian, a părăsit, sâmbătă, lucrările Conferinţei Judeţene a PSD Iaşi, unde fusese invitat, nemulţumit că liderii social-democraţi care au luat cuvântul au vorbit doar despre guvernarea PSD, fără a pomeni nimic despre ALDE.

“Sunt, încă, la vârsta noutăţilor, chiar dacă am trei decenii de experienţă politică. Astăzi, răspunzând cu politeţe unei invitaţii, am participat pentru prima oară în viaţa mea la o întrunire PSD, cea a organizaţiei Iaşi. I-am ascultat pe distinşii oratori vorbind despre guvernarea (doar a) PSD, despre faptul că toţi românii de bună credinţă sunt la PSD etc.etc., drept care, după vreun ceas, am socotit că e mai bine să plec, ca să nu-i tulbur“, a scris ulterior Varujan Vosganian, pe Facebook.

La conferinţa judeţeană PSD Iaşi au fost prezenţi Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, dar şi mai mulţi miniştri ai partidului.

stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Armenii au devaluzat si tara noastra - vezi cazurile Terician, Vosganian si Patriciu, tot armean si el. Armenii si evreii - hotii hotilor.
0
0
Intarata-i drace ca si mie-mi place!
1
0
Semne bune guvernarea are
0
0
A procedat corect . Avea planificare la dentist .
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614