rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Tensiunile au atins un nivel fără precedent în Hong Kong. Lupte de stradă între poliție și manifestanți. Universitatea Politehnica a fost ocupată

sursa foto:Twitter

Universitatea Politehnică din Hong Kong, în care se află peste 200 de protestatari, a intrat sub controlul forțelor de poliție care au blocat accesul în interiorul instituției, continuând confruntarea directă cu participanții la demonstrațiile pro-democrație, relatează cotidianul The Guardian preluat de mediafax și news.ro

În urma unei confruntări directe între forțele de ordine și protestatarii din Hong Kong, care au cunoscut un nivel inedit de violențe duminică, autoritățile polițienești au reușit luni dimineață să acapareze accesul în interiorul și în afara clădirii instituției de învățământ, în interiorul căreia se aflau peste 200 de manifestați.

În momentul intrării în interiorul clădirii, de către forțele de poliție, protestatarii au reacționat incendiind una din căile de acces, după ce autoritățile au avertizat participanții la mișcarea de protest că vor utiliza gloanțe adevărate ca răspuns la folosirea de către aceștia a armelor letale pentru a ataca ofițerii de poliție.

Președintele Universității Politehnice din Hong Kong, profesorul Teng Jin-gung, a publicat luni dimineață un videoclip în care anunță obținerea unei suspendări temporare a utilizării violenței cu forțele de ordine și solicită protestatarilor „părăsirea campusului în pace”. La scurt timp după publicarea acestuia poliția a lansat gaze lacrimogene împotriva celor care încercau să părăsească clădirea instituției.

De-a lungul nopții de duminică spre luni, forțele de ordine au lansat o operațiune pentru a-i scoate pe protestatarii baricadați în interiorul Universității, realizând un cordon care să prevină evadarea de către aceștia. Demonstrații rămași în interiorul clădirii au lansat bombe petroliere, arcuri și săgeți, în pofida avertismentelor transmise de poliție.

Confrom sursei locale Hong Kong Free Press, zeci de civili aflați pe străzile din apropierea instituției au fost arestați după ce au solicitat poliției să elibereze clădirea de sub asediu și să permită ieșirea protestatarilor din interiorul ei.

Cu referire la aceleeași evenimente din Hong Kong, publicația chineză The Global Times a cataogat participanții la protest ca fiind „teroriști” care au transformat zona Universității într-una „de război”. Protestatarii „au devenit complet isterici și au acționat ca teroriștii atacând poliția cu arme letale, țintind rezidenți inocenți și transformând campusurile în terenuri de luptă”, a scris publicația, citată de cotidianul The Guardian.

Poliţia din Hong Kong a avertizat luni că va trage cu muniţie reală dacă ”insurgenţii” vor mai folosi arme letale în timpul protestelor anti-guvernamentale care au loc în oraş de peste cinci luni, transmite Reuters.

Poliţia a făcut anunţul după ciocnirile care au avut loc la o universitate din centrul Hong Kongului, unde protestatarii s-au baricadat şi au aruncat în forţele poliţiei cu proiectile incendiare, blocând un tunel rutier important din oraş.

Potrivit poliţiei, un ofiţer a fost tratat duminică la spital după ce a fost lovit în picior de o săgeată, iar un altul a fost lovit de o bilă metalică, dar nu a fost rănit.

Violenţele din centrul financiar asiatic sunt cele mai grave tulburări populare cu care se confruntă preşedintele chinez Xi Jinping de la venirea sa la putere în 2012. Xi a declarat că are încredere că guvernul din Hong Kong poate rezolva criza.

În comunicatul de luni, poliţia i-a avertizat pe cei pe care îi consideră insurgenţi să nu mai folosească arme letale pentru a ataca poliţişti şi să pună capăt violenţelor, afirmând că poliţia va răspunde cu forţă şi posibil cu gloanţe reale, dacă va fi necesar.

Poliţia a mai folosit gloanţe reale în câteva incidente izolate.

Demonstranţii, nemulţumiţi de ceea ce consideră amestecul Chinei în administrarea fostei colonii britanice, care are statut autonom de la revenirea sub control chinez în 1997, au afirmat că răspund la forţa excesivă folosită de poliţie.

”Protestatarii au reacţionat la poliţie. Nu am reacţionat atât de puternic cum am fi dorit. Aş fi pregătită să merg la închisoare. Luptăm pentru Hong Kong”, a spus Joris, în vârstă de 23 de ani, inginer constructor.

Beijingul neagă că s-ar amesteca în afacerile Hong Kongului şi atribuie demonstraţiile influenţei străine.

Sursa: stiripesurse.ro

luni, 18 noiembrie 2019624
Comentarii

11comunistii(18 noi 08:39)
Comunistii ca si fascistii nu stiu sa respecte obtunile omului, cala in picioare orice ,asa si PSD 10 August.Se ascund dupa salarii si pensii marite fara baza economoca si apoi o iau razna preturile.Popor Roman, daca mai votati PSD-PCR ,chiar sunteti de risul lumii.
02xiao(18 noi 08:24)
tancurile chinezesti sunt la shenzen la granita si nu cred ca se vor opri cind va fi dat ordinul
mai mult...Ultima oră
14 iul 00:00Ultima orăADĂPOST de ANIMALE, în FLĂCĂRI!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în noaptea de luni spre marți, 13 spre 14 iulie,...213

13 iul 00:00Ultima orăCoronavirus: Bilanţul pandemiei în lume148
13 iul 00:00Ultima orăNelu Tătaru: Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă316
13 iul 00:00Ultima orăACCIDENT RUTIER în MAMAIA NORD

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni, 13 iulie a.c., în Mamaia Nord, acolo unde a...524

13 iul 00:00Ultima orăMAE: Belgia a inclus România în zona portocalie358
13 iul 21:42Ultima orăCrușoveanu: După 4 ani, am reușit să contrabalansăm majoritatea PSD din CJ345
13 iul 00:00Ultima orăActivități preventive, desfășurate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu lucrători ai Agenției Naționale...253

13 iul 21:34Ultima orăPOLIȚIȘTII constănțeni, RAZII de AMPLOARE, în stațiunea MAMAIA515
13 iul 19:45Ultima orăTrei persoane scoase din mare, în zona Cazino Mamaia426
13 iul 00:00Ultima orăNoul sistem de imigrare în Regatul Unit: de câte puncte este nevoie?

Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunţat în februarie....389

13 iul 00:00Ultima orăSenat - Comisia juridică a decis să reia marţi dezbaterile la proiectul legii carantinării şi izolării210
13 iul 00:00Ultima orăMAE: Trei români aflaţi în Grecia, depistaţi cu SARS-CoV-2326
Vremea
15.9°15.9° - 16.8° marţi, 14 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 65%
Vânt: 7.09 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 iul 00:00SportFotbal - Reacția UEFA după decizia TAS în cazul Manchester City

"Respectăm principiile fair-play-ului financiar", a reacţionat UEFA după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de...101

14 iul 00:00SportRapidul are încă un patron: Un afacerist a preluat 48% din acţiuni

Omul de afaceri Liviu Goncea a preluat 48% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid din Liga a II-a, informează,...109

14 iul 00:00SportVictorie deosebit de importantă pentru CFR Cluj: a câștigat meciul cu Gaz Metan, scor 2-0, și este la un punct de liderul U Craiova

Formaţia CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a VI-a a...92

14 iul 00:00SportBaschet masculin: Dinamo Ştiinţa Bucureşti şi BCM U Argeş Piteşti au antrenori noi

Echipele masculine de baschet Dinamo Ştiinţa Bucureşti şi BCM U FC Argeş Piteşti au anunţat, luni, că au noi...98

Local
14 iul 00:00LocalInfrastructură pietonală și rutieră, în curs de reabilitare în mai multe zone din oraș

Intervențiile asupra zonei destinate circulației pietonilor progresează pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de...105

14 iul 00:00LocalITM Constanța, controale pe LITORAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța în perioada 26.06.2020 – 01.09.2020 desfasoara ” Campania Națională...115

14 iul 16:59LocalAu pus în PERICOL circulația pe DRUMURILE PUBLICE

371

14 iul 00:00LocalZeci de autoturisme parcate pe ’dos’ ridicate de locali. Cât costă recuperarea

Primăria Constanța informează că polițiștii locali au fost ocupați în cursul săptămânii trecute, cu ridicarea...132

14 iul 22:11LocalBEȚI la VOLAN și MAȘINI FURATE, la CONSTANȚA!

Inconștiență la volan! Mai mulți șoferi au fost depistați la volan, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau...978

14 iul 22:12LocalConstănțeni CONDAMNAȚI pentru PROXENETISM, TRAFIC de DROGURI și de MINORI

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat la data de 10 iulie a.c., un bărbat, de...674

14 iul 16:59LocalTânăr condamnat pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, la data de 12 iulie...1041

14 iul 16:58LocalALARMANT! Peste 20 de accidente GRAVE, în numai 6 luni!

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat, în perioada 10 – 12 iulie a.c., pe raza întregului...295

14 iul 16:58LocalPieton LOVIT de mașină în dreptul Liceului Internațional

507

Politică
Interviuri
8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

A îmbrăcat haina de procuror în anul 2012, atunci când a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța....2915

11 iun 00:17InterviuriBola, de la Apele Române: Malul lacului Tăbăcărie nu avea proprietar, dar s-a vândut din el! VIDEO

Bogdan Bola, șeful Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, a oferit un interviu cotidianului Replica din...10959

25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

4812

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...6422

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...4624

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

5910

Monden
14 iul 00:00MondenA slăbit 45 de kilograme într-un an! Jessica Simpson poartă acum blugi mărimea 34

Este vorba despre Jessica Simpson, o artistă care s-a tot confruntat cu probleme de greutate în trecut, trecând de la...100

14 iul 00:00MondenTom Hanks petrece vacanţa în Grecia! E pe o insulă unde poți găsi cazare la 75 de lei pe noapte

Tom Hanks a fost în atenţia presei în fiecare zi începând cu luna martie, de când a dezvăluit că a fost infectat...95

14 iul 00:00MondenNepotul lui Elvis Presley a murit la vârsta de 27 de ani

95

Mapamond
14 iul 00:00MapamondCoronavirus: Alte aproape 60.000 de contaminări în 24 de ore în SUA

Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, au înregistrat duminică 59.747 de noi contaminări...87

14 iul 00:00MapamondFrancezul suspectat că a molestat sexual peste 300 de minore a murit în urma tentativei de sinucidere

Un francez în vârstă de 65 de ani, încarcerat de luna trecută la Jakarta pentru că ar fi abuzat sexual peste 300...91

14 iul 00:00MapamondChina: Accidentul în care au murit 21 de persoane a fost provocat deliberat de şoferul autobuzului, anunţă poliţia

91

14 iul 00:00MapamondSUA: Incendiu spectaculos la bordul unei nave militare în California

O explozie urmată de un incendiu spectaculos a rănit duminică cel puţin 21 de persoane la bordul unei nave militare...91

14 iul 00:00MapamondAmnesty: Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru personalul medical în lupta împotriva COVID-19

Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru angajaţii din sănătate aflaţi în prima linie în...88

14 iul 19:08MapamondCoronavirus: Bulgaria redeschide cluburile de noapte

689

Sănătate
14 iul 00:00SănătateBoala Lyme și ce pericole are mușcătura de căpușă

În sezonul cald, mușcătura de căpușă poate crea multe neplăceri, așa că este extrem de important să cunoaștem...93

14 iul 00:00SănătateDe ce este uleiul de peste benefic pentru sănătatea creierului

Uleiul de peste, care este disponibil sub formă unor suplimente nutritive, este considerat una dintre cele mai bune...92

14 iul 00:00SănătateCe efecte adverse pot avea antidepresivele, anxioliticele și stabilizatoarele de dispoziție

90

14 iul 18:25SănătateTotul despre anemie la adulți și la copii: cauze, simptome, tratament

Anemia este o problema frecvent întâlnită, atât la adulți, cât și la copii. Din acest articol aflăm informații...90

14 iul 18:16SănătatePancreatita cronică: cauze, simptome, tratament, diferența față de forma acută

Pancreatităa cronică reprezintă inflamația pancreasului, fiind o afecțiune care nu se vindecă și care nu se...89

14 iul 00:00SănătateNeurocisticercoza (infecție cu tenie): simptome, tratament și complicații

90

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT