REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Teodorovici: Declaraţia unică poate fi depusă online din 16 mai; contribuabilii vor primi parola de acces prin poştă

Teodorovici: Declaraţia unică poate fi depusă online din 16 mai; contribuabilii vor primi parola de acces prin poştă

Replica API 29 martie 2018 | 00:00 216

Eugen Teodorovici

Contribuabilii vor putea depune online Declaraţia unică începând cu data de 16 mai, iar în săptămânile următoare aceştia vor primi prin poştă parola de acces în mediul virtual, a declarat, marţi seară, la Antena 3, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, scrie Agerpres.

"Declaraţia (unică, n.r.) acum este finală, nu apare nicio altă variantă peste o zi, două sau trei. Săptămâna aceasta vom afişa pe site-urile tuturor instituţiilor publice varianta pe care noi deja am comunicat-o. Formularul inteligent, acel formular va fi disponibil online începând cu data de 16 mai, pentru ca oamenii să poată depune astfel declaraţia unică. Vrem ca până la finalul anului să avem şi o aplicaţie telefonică pentru cei care vor să facă plata de oriunde. Vrem să mergem pe o simplificare radicală a tot ceea ce înseamnă azi administraţia publică şi în special cea a fiscului. În săptămânile următoare, toţi contribuabilii vor primi acasă, prin poştă, parola pentru a accesa mediul online pentru a-şi depune declaraţia online. Deci, până la final de lună aprilie, poate şi început de lună mai, toţi contribuabilii primesc acasă, prin poştă, în plic sigilat parola de acces, pentru că astăzi sunt doar 5% (dintre contribuabili, n.r.) în sistemul online, restul sunt pe hârtie. Vor fi schimbări spectaculoase în acest an", a afirmat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a menţionat, totodată, că, începând din luna iunie, toate persoanele fizice ar putea să facă plăţi de taxe şi impozite prin intermediului punctelor de acces al CEC, în timp ce personale juridice pot face aceste operaţiuni de la sfârşitul anului.

"Avem deja CEC-ul cu cele 1.000 de puncte locale. De ce să nu poată ele să facă ceea ce astăzi Fiscul nu poate? Începând cu primul semestru al anului, toate persoanele fizice vor putea să facă cel puţin la nivelul CEC-ului operaţiunile curente în relaţia cu statul - orice fel de plăţi, de taxe, de impozite. Adică, noi practic mărim baza pe care cetăţeanul o poate folosi pentru serviciile pe care în mod normal ar trebui să le aibă la dispoziţia sa. La finalul primului semestru, final de iunie, persoanele fizice vor putea să aibă acest acces la orice serviciu de bun simţ într-o ţară europeană. Persoanele juridice, acelaşi lucru până la final de an", a spus oficialul.

În ceea ce priveşte noutăţile legate de Declaraţia unică, Eugen Teodorovici a precizat că Normele de aplicare vor fi publicate în Monitorul Oficial cel mai probabil miercuri, 28 martie.

"Norma de aplicare a Ordonanţei pentru Declaraţia unică va fi publicată probabil mâine în Monitorul Oficial. Declaraţia unică nu aduce nimic în plus în ceea ce înseamnă numărul de taxe sau cuantum. Este o simplificare a mecanismului trecut şi o schimbare de abordare. Sunt câteva lucruri de luat în seamă, şi anume: calitatea de asigurat pe zona de sănătate intervine în momentul în care se depune Declaraţia unică şi nu în momentul în care face prima plată, cum era în sistemul anterior, apoi nu mai sunt patru plăţi obligatorii, ci una singură şi mergem pe o estimare. Omul îşi poate estima chiar şi zero ca şi venituri, iar dacă lucrurile se schimbă faţă de estimarea anterioară, are voie să o corecteze. Poate folosi banii din acele patru plăţi obligatorii pentru alte nevoi curente de finanţare, iar până în martie, anul viitor, să facă plăţile curente faţă de stat. Avem acel stimulent de 5% dacă declaraţia se depune online până la data de 15 martie, plus 5% dacă se face plata anticipat până la 15 decembrie, tocmai să stimulăm trecerea de la hârtie în online", a susţinut ministrul Finanţelor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614