REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Teodorovici: Sunt pentru desființarea statutului funcționarului public și înlocuirea acestuia cu personal contractual

Teodorovici: Sunt pentru desființarea statutului funcționarului public și înlocuirea acestuia cu personal contractual

Replica API 1 noiembrie 2017 | 16:44 470

Eugen Teodorovici

Statutul funcționarului public trebuie desființat și înlocuit cu personal contractual, astfel încât acesta să demonstreze șefului că merită să vină și a doua zi la lucru, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Eugen Teodorovici, președinte al Comisiei de Buget Finanțe din Senatul României, scrie Agerpres.

"Când am avut ocazia să fiu consilierul primului ministru timp de zece zile, o performanță greu de egalat, am avut o idee vizavi de fondurile europene pe care am susținut-o, și anume că România poate aduce în maximum trei ani de zile cele 23 de miliarde de euro alocate de la Comisia Europeană. Cum se poate face asta?

În perioada de pre-aderare foloseam foarte mult sistemul bancar care prelua funcția și atribuțiile statului. Atunci a mers totul perfect, deși nu am reușit să capitalizăm. România a fost prima în Europa la absorbția fondurilor europene în perioada de pre-aderare cu 95% absorbție, pe fondurile ISPA, Transporturi și Mediu. Eu sunt pentru o externalizare radicală către piață a fondurilor europene. Statul nu are deschidere către mediul privat, este foarte închis.

O altă propunere ar fi să desființăm statutul funcționarului public. Când mă voi întoarce în administrația publică, că sigur mă voi întoarce, voi desființa tot ce înseamnă statutul funcționarului public, adică să fie doar personal contractual.

Mai bine ca funcționarul să fie personal contractual și să demonstreze șefului că merită să vină și a doua zi la lucru. Nu mai ține să se laude pe la colțuri funcționarul public că a schimbat 15 miniștri și îl schimb și pe ăsta... Veți vedea cât vor zbârnâi, nu vor mai avea timp nici să bea apă. Acum, alocă foarte puțin timp pentru muncă și restul pentru de țigări, Facebook și altele", a spus Teodorovici.

Totodată, senatorul a susținut ideea desființării sintagmei "fonduri europene" și a precizat faptul că banii europeni intrați în România în acest an acoperă numai proiectele fazate din perioada 2013-2014.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Timp de 10 zile consilier, o performanta greu de egalat... De bun ce- ai fost te- a tinut doar 10 zile?
1
0
Sictir, mon cher!
2
0
De zilieri ce parere ai ?? Eu zic sa fie zilieri !! Te-ai gandit mult ? Vreti sa-i schimbati ca pe sosete, daca nu va indeplinesc comenzile. Daca nu isi indeplinesc sarcinile de serviciu exista sanctiuni disciplinare inclusiv destituirea din functia publica.
2
0
s - a vazut cat esti de destept!
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614