rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

„The Human Voice“, un scurtmetraj de Pedro Almodóvar, va fi prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia

Scurtmetrajul "The Human Voice", regizat de cineastul spaniol Pedro Almodóvar, va fi prezentat în afara competiţiei la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Veneţia, care va avea loc între 2 şi 12 septembrie, au anunţat luni organizatorii evenimentului, citaţi de EFE și Agerpres.

Scurtmetrajul lui Almodóvar "a fost filmat şi editat în timp record imediat după terminarea perioadei de izolare determinată de criza coronavirusului", au explicat organizatorii.

Tot în afara competiţiei va fi proiectat şi filmul "One Night in Miami", care reprezintă debutul regizoral în lungmetraj al actriţei Regina King, premiată cu Oscar pentru rol secundar în 2019 graţie interpretării sale din filmul "If Beale Street Could Talk".

"Sunt foarte emoţionat să revin la Veneţia în acest an special cu COVID-19 ca invitat involuntar", a spus Almodóvar.

Actriţa britanică Tilda Swinton este protagonista acestui scurtmetraj realizat de cineastul spaniol, prima sa producţie în limba engleză şi bazată pe piesa de teatru omonimă scrisă de poetul şi dramaturgul francez Jean Cocteau.

Tilda Swinton va fi recompensată anul acesta la Veneţia, alături de regizoarea Ann Hui din Hong Kong, cu un Leu de Aur pentru întreaga sa carieră.

Pedro Almodovar a subliniat că "este o onoare să o sprijine pe Tilda într-un an în care obţine acest premiu meritat" şi a explicat că filmul său este, de fapt, "un festival al Tildei, o revizuire a registrelor sale infinite ca actriţă. A fost un spectacol să regizez un film cu ea", a spus celebrul cineast spaniol.

La rândul său, directorul Mostrei, Alverto Barbera, a declarat că "este o plăcere extraordinară şi o mare onoare să-i urăm din nou bun venit la Veneţia lui Pedro Almodóvar, după ce anul trecut i-am acordat Leul de Aur pentru întreaga carieră".

"The Human Voice", cu o durată de 30 de minute, "este o adaptare a piesei de teatru a lui Jean Cocteau, la care Pedro Almodóvar a visat de mai multe decenii", au explicat organizatorii Mostrei de la Veneţia.

Filmul prezintă zbuciumul unei femei disperate (Tilda Swinton), care aşteaptă un telefon de la amantul ei, care tocmai a părăsit-o.

miercuri, 5 august 2020527
Comentarii
mai mult...Monden
25 sep 00:00MondenFeli se căsătorește! Ce mesaj emoționant a publicat artista

După ce și-a găsit partenerul ideal, alături de care are și o fetiță, pe nume Nora Luna, Feli a anunțat acum că...354

25 sep 00:00MondenDupă ce a renunțat la Puterea dragostei, Andreea Mantea revine cu propriul reality show la Kanal D358
25 sep 00:00MondenGeorge Burcea: "Nu sunt mândru că m-am despărţit de Andreea, dar nici nu regret"358
25 sep 00:00MondenParis Hilton are vilă de 325.000 dolari pentru căţei. Cum arată locuința celor cinci chihuahua

...371

25 sep 00:00MondenGabriela Spanic, în braţele unui chipeş dansator român!380
25 sep 21:24MondenSharon Stone dezvăluie care actor sărută cel mai bine: 'E fabulos. Nu știu cu cine l-aș putea compara'645
25 sep 00:00MondenMesajul scriitorului Dan Brown pentru România: Fanii români sunt pasionați de opera sa

După lansarea internaţională cu succes a Simfoniei sălbatice, ultima creaţie literară a autorului Dan Brown, care...274

25 sep 00:00MondenTom Hanks şi regizorul Robert Zemeckis au finanţat mai multe scene din 'Forrest Gump' pe care studioul a refuzat să le fimeze275
25 sep 00:00MondenCântăreţul Zayn Malik şi topmodelul Gigi Hadid au devenit părinţii unei fetiţe296
25 sep 00:00MondenRegistrul şcolar al lui John Lennon îl descrie ca pe un adolescent leneş şi rebel

Când avea 14 ani, John Lennon era un adolescent rebel care întârzia la ore, îşi uita cărţile acasă şi dădea...292

25 sep 00:00MondenCelebra cântăreaţă Juliette Greco a murit la vârsta de 93 de ani295
25 sep 00:00MondenDisney amână premiera peliculei „Black Widow“, cu Scarlett Johansson în rolul principal259
Vremea
23.5°23.4° - 23.5° vineri, 25 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 5.69 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 sep 00:00SportCFR CLUJ s-a calificat în play-off-ul Europa League

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Europa League la fotbal după ce a învins echipa suedeză Djurgaarden IF cu...405

25 sep 00:00SportFCSB, eliminată din Europa League de Slovan Liberec și COVID-19

Echipa de fotbal FCSB a fost eliminată din Europa League de formaţia cehă Slovan Liberec, care s-a impus cu scorul de...420

25 sep 00:00SportKevin Prince-Boateng va juca pentru clubul lui Berlusconi

Internaţionalul ghanez Kevin Prince-Boateng îşi va continua cariera la echipa italiană de fotbal Monza, aflată în...316

25 sep 00:00SportKepa are concurență în poarta lui Chelsea! Londonezii l-au transferat pe Mendy

Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a anunţat joi transferul portarului senegalez Edouard Mendy de la formaţia...266

Local
25 sep 22:14LocalDoi bărbați din CONSTANȚA, confirmați cu COVID-19 după DECES

La nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 41 de decese (25 bărbați și 16 femei), ale unor...1044

25 sep 22:13Local24 Septembrie - Ziua Mondială Maritimă

24 Septembrie reprezintă în acest an Ziua Mondială Maritimă. Scopul zilei este de a atrage atenţia asupra...470

25 sep 22:13LocalCT BUS a implementat un nou sistem care permite gestionarea eficientă a banilor publici

552

25 sep 22:15LocalCCR: Educația sexuală în școli se va face doar cu acordul scris al părinților

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ...503

25 sep 22:14LocalINCENDIU la un APARTAMENT din CONSTANȚA

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în urmă cu puțin timp pentru stingerea unui...973

25 sep 00:20LocalCOD GALBEN de PLOI și VIJELII, în Dobrogea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben, valabilă joi, între orele 14.30 și...9905

25 sep 22:12LocalConsilierii județeni convocați în ultima ședință

Ultima ședință de Consiliu Județean din acest mandat a avut loc joi, 24 septembrie. Pe ordinea de zi au fost 36 de...628

25 sep 22:12LocalCOVID-19: Constanța bate RECORD după RECORD la infectările zilnice. 1639 de cazuri în România

Până joi, 24 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 118.054 de cazuri de persoane infectate cu noul...1686

25 sep 22:11LocalAcţiune pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere

509

Politică
25 sep 00:00PoliticăTăriceanu: Executivul are obligaţia să dubleze alocaţiile şi să respecte majorarea pensiilor cu 40%

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Guvernul are obligaţia să dubleze alocaţiile şi să...307

25 sep 00:00PoliticăReprezentanţii USR PLUS au depus o plângere penală împotriva primarului Firea pentru abuz în serviciu

Vlad Voiculescu, copreşedinte USR PLUS Bucureşti, şi consilierul general USR Ana Ciceală au depus, joi, o plângere...313

25 sep 00:00PoliticăCioloş: Din păcate, PNL a luat primari pesedişti cu traista; i-a luat la grămadă

241

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1742

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2596

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1614

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...3962

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2598

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3508

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...5333

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3524

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2781

Monden
25 sep 00:00MondenMesajul scriitorului Dan Brown pentru România: Fanii români sunt pasionați de opera sa

După lansarea internaţională cu succes a Simfoniei sălbatice, ultima creaţie literară a autorului Dan Brown, care...274

25 sep 00:00MondenTom Hanks şi regizorul Robert Zemeckis au finanţat mai multe scene din 'Forrest Gump' pe care studioul a refuzat să le fimeze

Tom Hanks şi regizorul Robert Zemeckis au finanţat mai multe scene din "Forrest Gump" pe care studioul a refuzat să...275

25 sep 00:00MondenCântăreţul Zayn Malik şi topmodelul Gigi Hadid au devenit părinţii unei fetiţe

296

25 sep 00:00MondenRegistrul şcolar al lui John Lennon îl descrie ca pe un adolescent leneş şi rebel

Când avea 14 ani, John Lennon era un adolescent rebel care întârzia la ore, îşi uita cărţile acasă şi dădea...292

25 sep 00:00MondenCelebra cântăreaţă Juliette Greco a murit la vârsta de 93 de ani

Celebra cântăreaţă franceză Juliette Greco, care a interpretat texte ale unor poeţi şi compozitori precum Leo...295

25 sep 00:00MondenDisney amână premiera peliculei „Black Widow“, cu Scarlett Johansson în rolul principal

259

Mapamond
25 sep 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie va testa eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 pe voluntari infectaţi deliberat

Marea Britanie va desfăşura teste asupra unor voluntari sănătoşi, infectaţi în mod deliberat cu virusul care...247

25 sep 00:00MapamondSUA acordă încă două luni Irakului pentru a se aproviziona cu energie din Iran

Washingtonul a acordat Irakului un termen suplimentar de 60 de zile în care sunt exceptate de la sancţiuni statele şi...268

25 sep 00:00MapamondCoronavirus: Masca obligatorie 24 de ore din 24 în Italia, la Genova

235

Sănătate
25 sep 00:00SănătateRemedii naturale pentru durerile de gât

Durerile de gât apar, de cele mai multe ori, în urma contactării unui virus. Acestea sunt cât se poate de neplăcute...297

25 sep 20:09SănătateGutuia: beneficii și recomandări

Toamna este, fără îndoială, sezonul gutuilor așa că nu ar strică să știi ce beneficii aduc acestea...325

25 sep 00:00SănătateGreșeli care agravează răceala

254

25 sep 20:19SănătatePoți face exces de fructe? Află recomandările de consum

Există binecunoscuta recomandare „consumă cinci fructe și legume pe zi”. Este un sfat de care e bine să ții...302

25 sep 00:00SănătateCum să limitezi gustările nesănătoase atunci când ești obosit

Deciziile noastre privind alimentația nu sunt mereu cele mai potrivite atunci când ne simțim obosiți și pare că...228

25 sep 00:00SănătateCearcănele – de ce apar şi cum le tratăm?

Cearcănele sunt reprezentate de acele zone rotunde, colorate mai închis, în nuanţe către violet sau brun, care apar...301

25 sep 00:00SănătateStudiu: Acidul lipoic contribuie la slăbit în caz de obezitate

Nu există remedii magice pentru a combate obezitatea, însă anumite elemente pot contribui câte puțin la lupta...292

25 sep 00:00SănătateSănătatea mâinilor: cum se modifică spre bătrânețe

Pe măsură ce îmbătrânim, sănătatea mâinilor are de suferit: pot apărea dureri articulare, o diminuare a forței...285

25 sep 00:00SănătateAi împlinit 70 de ani? Ce schimbări au loc în corp după această vârstă

302

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT