REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Theodor Stolojan: "Ori cooperăm, ori va fi o loterie la prezidenţiale, ca în 2000"

Theodor Stolojan: "Ori cooperăm, ori va fi o loterie la prezidenţiale, ca în 2000"

Replica API 28 mai 2014 | 00:00 185

Liderii dreptei îşi fac curaj să se alieze

Liderii dreptei îşi fac curaj să se alieze

Ziua de marţi a stat sub semnul zodiei împăcării. Spre consternarea generală, liderii partidelor de dreapta fie s-au întâlnit, fie s-au întrecut în declaraţii care mai de care mai pline de amor politic. Greu de crezut, după o campanie electorală în care s-au măscărit reciproc, deşi rivalului PSD i se preconizau scoruri colosale care îl vor plasa din nou ca un colos de neclintit. Iată că, după rezultatele catastrofale, unice în Europa, ale dreptei politice româneşti, partidele au ajuns la concluzia că unde-s mulţi, puterea creşte. Individualismul care marchează ideologia de dreapta ar putea fi lăsată la naftalină, pentru o perioadă, în tentativa liderilor de a stopa marşul PSD. Marţi, Mihai Răzvan Ungureanu, a discutat cu Antonescu pentru o eventuală apropiere, excluzând însă fuziunea. Tonul dat de Ungureanu a fost urmat de PDL, portocaliii reunindu-se în şedinţă informală, la capătul căreia preşedintele Vasile Blaga a anunţat că PDL va avea o primă discuţie cu PNL, miercuri, pentru negocieri în vederea unificării forţelor de dreapta. Membrii PMP au intrat, la rândul lor, în şedinţă de urgenţă şi reprezentanţii partidului au menţionat că uşile lor sunt larg deschise. Europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, susţine că partidele de dreapta trebuie să coopereze în perspectiva alegerilor prezidenţiale din acest an, pentru a evita situaţia din anul 2000, când, scindată, dreapta a pierdut în faţa lui Ion Iliescu şi este, astfel, obligată să aplice modelul 2004 de unificare, pentru victorie: "Ori cooperăm, ori va fi o loterie la prezidenţiale, ca în 2000", a declarat, marţi, Stolojan, care a confirmat, pentru "Replica", demararea discuţiilor dintre PDL şi PNL. "Asta este etapa, acum, după europarlamentare. Practic, mâine încep discuţiile între PDL şi PNL. Aţi văzut şi dumneavoastră ce înseamnă sondajele, nu? Trebuia să avem acest vot, pentru că fiecare partid trebuie să ştie de fapt, până la urmă, ce bază electorală are şi să discute pe acest temei şi nu pe imaginaţia unor personalităţi care n-au partide în spate", a precizat Stolojan, convins că liderii de dreapta sunt capabili să reediteze scenariul victorios din 2004. "Categoric, da! Pentru că, dacă nu o fac, atunci alternativa este scenariul din anul 2000, dacă vă amintiţi, în care PSD se prezenta din nou ca un bloc pe stânga, în timp ce, pe partea dreaptă, erau vreo cinci sau şase candidaţi la preşedinţie", a concluzionat Stolojan, pentru "Replica".

Forţa Civică vede abilitate şi înţelepciune în atitudinea dreptei de a-şi negocia unitatea

Poziţionaţi în ultima perioadă ca "ăia mici" ai dreptei şi în rol de mediatori între caftelile care s-au împărţit între PDL, PNL şi PMP, reprezentanţii FC se bucură acum de disponibilitatea tuturor forţelor. "Păi, nu v-am spus că aşa o să fie? Am spus dinainte de campanie că rezultatul la europarlamentare va fi premisa pentru realizarea unei coaliţii sau pentru iniţierea discuţiilor pentru o mare forţă pe partea dreaptă. Acum, lucrurile acestea se întâmplă, disponibilitatea există din partea tuturor după rezultatele obţinute. Foarte bine, după părerea mea este o dovadă de abilitate şi de înţelepciune", a declarat preşedintele FC Constanţa, Dănuţ Culeţu, care consideră că scenariul victoriei dreptei, din 2004, s-ar putea reedita prin liderii de azi. "Da, sunt convins. Sunt convins că pot şi aşa cum i-am văzut eu din discuţiile pe care le-am avut ieri şi astăzi am convingerea că se va şi realiza, pentru că este în beneficiul României", a concluzionat Culeţu.

Mare-i grădina Domnului şi Mişcarea Populară a lăsat poarta deschisă

Mai disponibili ca oricând se arată reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară, iar Cristian Preda susţine că, din partea lor, uşa este larg deschisă. "Noi suntem deschişi oricărei formule, să ştiţi. Uşa noastră este larg deschisă. Este important, nu ştiu dacă urgenţa este termenul care să acrediteze problema. Avem, ca să zic aşa, norocul de a vedea cu şase luni înainte cum stau lucrurile. În 2004, când PSD avea tot 37% în ziua din primul tur, exista o alianţă împotriva PSD şi a câştigat", a declarat Preda, pentru "Replica". Pe de altă parte, Elena Udrea pozează din nou în spulberatoarea de serviciu, susţinând că "Mişcarea Populară este gata să facă parte din orice proiect al dreptei unite. Mai mult, acceptă orice iniţiativă de unificare indiferent din partea cui vine. Va susţine chiar orice candidat care poate să învingă candidatul PSD, fără să importe din ce partid face parte", însă mesajul grandios a fost urmat de precizarea: "Eu cred că partidele de centru dreapta nu se vor uni. Nu până la alegerile din toamnă", a declarat Udrea.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218