THR Marea Neagră își dă un administrator afară pentru că nu și-a făcut treaba
THR Marea Neagră își dă un administrator afară pentru că nu și-a făcut treaba
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTHR Marea Neagră pare a se fi obișnuit cu o existență zbuciumată, reflectată și de hotărârile aparent neobișnuite care urmează a fi luate la viitoarea AGA. Astfel, un administrator al companiei ar urma să fie dat afară, pentru că nu și-a îndeplinit atribuțiile, iar acționarii scot bani de unde găsesc pentru a acoperi pierderile de anul trecut, dar își plătesc în paralel și dividendele.
Acționarii THR Marea Neagră SA se întrunesc pe 19/20 iunie într-o adunare generală în care urmează să ia o serie de hotărâri importante pentru societate. Astfel, potrivit convocatorului publicat de companie, acționarii trebuie să decidă dacă vor acoperi pierderi de 4.461.880,7 lei înregistrate anul trecut din suma de 6.463.143,33 lei disponibilă ca ”alte rezerve”.
De asemenea, ar urma să se aprobe descărcarea de gestiune a administratorilor și a conducerii executive, precum și raportul de remunerare pentru 2023, dar și programul de investiții.
În aceeași ședință, acționarii trebuie să decidă cât de mare e valoarea dividendelor pe care și le vor însuși din banii THR Marea Neagră. Practic, acționarii se bat care să-și dea mai mulți bani, iar pe convocator sunt nu mai puțin de trei propuneri în acest sens.
Bătaie pe dividende, care mai de care mai mari, de la o firmă cu pierderi
Astfel, un proiect de hotărâre prevede ”Aprobarea distribuirii de dividende în sumă de 6.893.494,06 lei, respectiv a unui dividend brut de 0,0119677 lei/acțiune”.
Un alt proiect, propus de acționarul majoritar Transilvania Investments Alliance SA, ceea ce înseamnă că aproape sigur va fi adoptat, presupune ”Aprobarea distribuirii de dividende în sumă de 12.500.018 lei, respectiv a unui dividend brut de 0,0217011 lei/acțiune”.
În fine, un al treilea proiect pe același subiect, propus de acționarul Madar Florea Horea, prevede ”Aprobarea distribuirii de dividende în sumă de 20.160.297,05 lei, respectiv a unui dividend brut de 0,0350 lei/ acțiune prin utilizarea sumelor înregistrate în contul 1068 “ Alte rezerve”, având în vedere disponibilul de numerar existent la data de 31.03.2023 și actualul model de business al societății care presupune închirierea către terți a tuturor spațiilor de cazare și de alimentație publică”.
Tot în AGA de pe 19/20 iunie, THR Marea Neagră o va da afară pe Gabriela Alexe, ”în urma neîndeplinirii obligațiilor menționate în contractul de administrare”.
Potrivit datelor publicate pe site-ul său, THR Marea Neagră are acum doar doi administratori: Mihaela Ichim (președinte, care ocupă și funcția de director general) și administratorul provizoriu Gabriela Alexe.
De la profit de 58,8 milioane lei, la pierderi de 12,2 milioane lei, într-un singur an
Compania care se lăuda la un moment dat cu performanța de a fi cea mai mare societate de turism din sud-estul Europei traversează o perioadă neagră, presărată cu pierderi, executări silite, nereguli sesizate de ASF, iar mai nou o cerere de intrare în faliment, din partea unui creditor din București.
THR Marea Neagră a raportat pentru 2022 venituri de 45.398.892 lei și pierderi de 12.260.255 lei, o prăbușire a afacerilor, după veniturile de 117.460.954 lei din 2021, când înregistra un profit de 58.801.786 lei.
În AGA de pe 13 martie 2023, compania anunța necesitatea stingerii unor datorii de 7.733.109,24 lei strânse în 2022, din care 3.407.109,2 lei datorii la furnizori și 4.326.000 lei cu titlu executoriu în favoarea Primăriei Mangalia.
Din cauza problemele financiare fără precedent, THR Marea Neagră a decis să vândă sau să închirieze toate cele 12 hoteluri ale sale. Este vorba despre Complex Bran-Brad-Bega, Hotel Vraja Mării și Hotel Venus, din Eforie Nord; Hotel Ancora, din Eforie Sud; Hotel Cleopatra, Hotel Narcis, Hotel Balada, Hotel Hora, Hotel Sirena, Hotel Cerna, Hotel Aida și Hotel Siret- toate din Saturn. Acestora li se adaugă 9 restaurante, 4 baruri și un bufet.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.