REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ţi-ai dat soţia afară din casă sau ai oferit băuturi alcoolice unui beţiv? Legea îţi “papă” banii din buzunar

Ţi-ai dat soţia afară din casă sau ai oferit băuturi alcoolice unui beţiv? Legea îţi “papă” banii din buzunar

Replica API 23 octombrie 2015 | 00:00 419

Din categoria „Ştiaţi că…”

Din categoria „Ştiaţi că…”

O bună organizare într-o societate se clădeşte în baza unor reguli şi aplicarea lor. Încă de mici suntem învăţaţi că aşa este bine şi aşa nu, ceea ce înseamnă o pregătire timpurie a ceea ce va însemna o bună conduită şi adaptare în mediul în care vom fi ancoraţi pe viitor. Cod penal, Cod de Procedură Penală şi o sumedenie de legi şi obligaţii sunt elementele care pun bazele bunului mers. Astfel, lăsând la o parte sfera infracţională, care deja este o cotitură destul de periculoasă, aducem în prim plan una dintre legi care se referă la mai multe aspecte, unele nebănuite.

Prin urmare, orice abatere de la normele de convieţuire socială atrag sancţiuni iar dacă lucrurile degenerează se ajunge chiar la dosare de cercetare penală. Şi aici sunt incluse mai multe aspecte, precum dacă îţi dai soţia/soţul afară din casă, dacă oferi băuturi alcoolice unei persoane care deja se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă te apucă urlatul pe stradă.

Multe dintre punctele specificate în legea 61/1991, care se referă la sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, sunt de la sine înţelese, ele apelând şi la spiritul moral totodată, pe când altele poate că nici nu sunt de bănuit. Pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii economice şi social-culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţă cotidiană, cetăţenii sunt obligaţi să aibă un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţării şi al normelor de convieţuire socială, este paragraful de început al legii.

Toate aceste abateri se consideră contravenţii, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni. Ajungem şi la încălcările în sine. Printre acestea, care poate că sunt de la sine înţelese, se află şi săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice.

Tot aici apare şi constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice, cerşetoria sau încurajarea ei, aruncarea cu obiecte de orice fel asupra unei persoane, clădiri, autovehicule, organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc ilegal, atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte, acceptarea sau tolerarea practicării acestor fapte în hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau în anexele acestora de către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective.

Rişti amendă dacă oferi băuturi alcoolice persoanelor aflate în stare de ebrietate

Pe lângă faptul că se cunosc aspectele legate de comercializarea armelor „la negru”, sau că nu este în regulă dacă magazinele specializate în comercializarea lor nu ţin o evidenţă a clienţilor şi nu ţin legătura cu Poliţia, că nu este în regulă să alertezi autorităţile fără un motiv întemeiat sau să întrerupi curentul electric fără drept pe spaţiul public ori să „desenezi” pe pereţii clădirilor, să deteriorezi bunuri aflate pe spaţiul public, precum indicatoare rutiere etc, să-ţi laşi animalul periculos liber sau fără botniţă, participarea sau provocarea unui scandal cât şi altele, în legea de faţă mai sunt cuprinse şi alte aspecte.

Astfel, de menţionat este că, dacă ţi se cere să părăseşti un loca (bar, restaurant) pentru că s-a terminat programul sau din oricare alt motiv, rişti să fii amendat. De asemenea, contravenţie este şi servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice şi în afară acestora, în zilele şi la orele când, potrivit dispoziţiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare, servirea cu băuturi alcoolice în localuri publice şi în afară acestora pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau altor asemenea întruniri publice, în imediată apropiere, precum şi consumul de băuturi alcoolice în astfel de condiţii de către participanţi sau consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public cât şi servirea cu alcool a unor persoane aflate în stare de ebrietate sau minorilor, înseamnă contravenţii.

Ai chef să urli pe stradă? Plăteşti!

Tot la categoria „eşti bun de plată” intră şi tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00 - 8,00 şi 13.00 - 14.00, alungarea din locuinţa comună a soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere, neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedică de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie. Lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos etc. Toate acestea se sancţionează cu sume cuprinse între 100 şi 3.000 de lei. În plus, în funcţie de fiecare faptă, se va lăsa şi cu alte măsuri, precum retragere de autorizaţie de funcţionare (dacă e vorba despre localuri care nu au adoptat anumite măsuri).

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614