REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tichete sociale pentru nevoiaşii din Medgidia

Tichete sociale pentru nevoiaşii din Medgidia

Replica API 8 aprilie 2014 | 00:00 358

ACŢIUNE

ACŢIUNE

Aproximativ 3.000 de nevoiaşi din Medgidia vor primi începând cu 9 aprilie a.c. tichete sociale în valoare de 50 de lei. Sărbătorile Pascale se apropie, iar Primăria Municipiului Medgidia încearcă să le aducă oamenilor cu venituri mici lumină în case şi bucurie în suflet. Tichetele se vor acorda persoanelor cu handicap de gradul I şi II, precum şi pensionarilor cu pensii mai mici de 500 de lei. Persoanele cu handicap de gradul I sau II vor putea ridica tichetele de la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei, în timp de ce pensionarii domiciliaţi în zona de sud a oraşului le vor ridica de la Centrul de Informare pentru Cetăţeni din curtea Primăriei. Pensionarii din zona de nord le vor putea ridica de la Centrul de Informare pentru Cetăţeni din Piaţa Nord. Cei care au domiciliul în Remus Opreanu pot ridica tichetele de la Parohia Bisericii Sf. Apostol Evanghelist Ioan, iar cei din Valea Dacilor la Poliţia Locală Valea Dacilor. Tichetele au valoarea de 50 de lei şi pot fi utilizate pentru a cumpăra produse alimentare. Magazinele partenere din Medgidia sunt menţionate în anexa tichetului şi nu se pot folosi la supermarketurile din Medgidia. Listele cu beneficiarii au fost întocmite de Casa Judeţeană de Pensii şi Directia Generală de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218