rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 12 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Tineri prinși cu un JOINT cu cannabis, în stațiunea Mamaia

Doi tineri constănțeni au ajuns în atenția polițiștilor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, după ce au fost surprinși, într-o mașină parcată în stațiunea Mamaia, având asupor lor o țigaretă susceptibilă a fi confecționată cu cannabis.

Luni, 25 martie a.c., ora 21.35, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au depistat doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 25 de ani, din municipiul Constanța, care se aflau într-un autoturism parcat pe raza stațiunii Mamaia, iar la vederea patrulei de poliție au devenit agitați. În urma legitimării acestora și a controlului corporal, asupra celor doi tineri au fost găsite o țigaretă confecționată artizanal cu muguri vegetali (susceptibili a fi cannabis), un grider metalic și o cutie cu foițe pentru țigarete. Polițiștii constănțeni au ridicat în vederea confiscării toate bunurile, pe care le vor preda polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Constanța conform procedurilor legale.

F.B.

miercuri, 27 martie 20191400
Comentarii

00intre timp...(27 mar 12:52)
in alta parte a tarii, 1 tona de cocaina pura a fost transbordata iar alta a fost, de vant si valuri, in mare rasturnata...Simply - former comunist soon to be neomarxist - ROMANIA! POST SCRIPTUM Intrebati membrii dublu plus USR daca stalin a fost de dreapta sau de stanga...veti fi surprinsi de raspuns.. Eu am fost !
13Mr M(26 mar 13:49)
Se vand la colt de strada dar asta nu mai aratati si organele nu se mai sesizeaza .... Va sesizati la 2 sparti asa de ochii lumii cica va faceti treaba.... CORUPTILOR
12Wawwww incredibil(26 mar 12:12)
Baaaaaa dar legea. Aflat intr o masina parcata nu ai drept sa faci verificare politistule, decat cu acceptul propietarului. Pai eu iti dadeam o lege in m.ue si te asteptam cu un mandat.
27Kara Deniz(26 mar 11:48)
pe amaratii cu un joint ii prind organele dar pe aia cu tonele de cocaina doar Marea Neagra ii mai incurca cateodata cand este furtunoasa!
16gardian public(26 mar 11:30)
daca n-ati impartit joint-ul cu noi, asa va trebuie.
116Marius(26 mar 11:02)
ciorile bat soferii RATC in hoarde de 15 oameni si politia sta in boscheti sa prinda pustani la o tigara
mai mult...Local
12 dec 00:00LocalReprezentanţii Universităţii Andrei Şaguna, mesaj de felicitare pentru noul rector al Universităţii din Bucureşti

Profesorul universitar doctor Marian Preda a obţinut miercuri cel mai mare număr de voturi la cel de-al doilea tur al...18

11 dec 00:00LocalPROIECTUL ”FESTIVALUL PESCARILOR - EFORIE”, LA FINAL410
11 dec 01:21LocalPrimăria Cernavodă oferă cadouri de Crăciun preșcolarilor și elevilor din localitate!358
11 dec 03:53LocalElevii de la Palatul Copiilor din Constanţa au participat la un concurs național unde au fost premiați

În perioada ce a trecut, elevii Palatului Copiilor Constanţa au participat la o serie de concursuri desfăşurate la...492

11 dec 03:52LocalLocuri de parcare amenajate în zona pieței Pescăruș617
11 dec 03:51LocalMangalia. Parcarea dintre Casa Tineretului și Gară a fost FINALIZATĂ1366
11 dec 03:48LocalCulmea 'șoferiei': să nu ai permis de conducere, dar să crezi că 'nu se pune' dacă mașina e neînmatriculată

Polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, la data de 9 decembrie, în jurul orei 19.45, au depistat un...15759

11 dec 03:55LocalConcert de colinde pentru seniori în Constanța475
11 dec 03:51LocalSCANDAL la un domiciliu din Tulcea! Au intervenit polițiștii496
11 dec 03:55LocalRAZII în TRAFIC: polițiștii au aplicat aproape 500 de sancțiuni!

Poliţia Rutieră Tulcea a desfăşurat, În perioada 02 – 08.12.2019, pe raza județului, acţiuni pentru combaterea...458

11 dec 03:56LocalMăsuri de siguranță cu ocazia Charity Basketball Game425
10 dec 03:40LocalInspectorul școlar general, Sorin Mihai în vizită la școlile din județ817
Vremea
7.9°7.9° - 9.4° joi, 12 decembrie 2019
ConstantaUmiditate: 84%
Vânt: 4.53 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/49122327344345
5/405152031343
joker11141727285
Horoscop
mai mult...SPSportRT
12 dec 00:00SportRadu Voina, cea mai dură reacție: „Ryde ne ia de proști?! M-a scos din minți când l-am auzit. Să își dea toți demisia!”. Se ia și de Neagu: „Să își vadă de treaba ei!”

România a pierdut ieri categoric cu Japonia, scor 20-37, și a terminat Campionatul Mondial de handbal feminin pe locul...44

12 dec 00:00SportCarlo Ancelotti, demis de Napoli după calificare! Gennaro Gattuso e favorit să-i ia locul

Napoli a câștigat meciul cu Genk, ultimul din grupele Ligii Campionilor, și s-a calificat în runda următor....40

12 dec 00:00SportGică Popescu și Ilie Năstase, iertați de Klaus Iohannis

Gică Popescu (52 de ani) și Ilie Năstase (73 de ani) vor păstra decorațiile primite din partea Administrației...45

12 dec 00:00SportAnsu Fati, cel mai tânăr marcator din istoria modernă a Ligii Campionilor

Ansu Fati, promiţătorul atacant al echipei FC Barcelona, a devenit cel mai tânăr marcator din istoria modernă a...39

Politică
11 dec 00:00PoliticăCe spune Barna despre alegerile în două tururi

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat marţi că îşi doreşte ca premierul Ludovic Orban să îşi angajeze...275

11 dec 00:00PoliticăConsiliul UE a numit noi membri în Comitetul European al Regiunilor. Cine sunt aleșii locali din Constanţa care îi vor reprezenta pe cetățeni la nivelul CoR

Consiliul Uniunii Europene a numit marți 181 de membri și 181 de supleanți în cadrul Comitetului Regiunilor pentru o...415

11 dec 03:54PoliticăAdrian Năstase, reacție acidă la retragerea decorației: Ar trebui ca Iohannis să elimine și toate decorațiile contrasemnate de mine în 2000-2004

Fostul premier Adrian Năstase consideră că activitatea sa pentru integrarea Romaniei in NATO si UE nu vor putea fi...1053

11 dec 03:54PoliticăLOVITURĂ pentru DNA în dosarul care vizează mai mulți lideri PSD: ÎCCJ a REFUZAT arestarea celor duși cu mandat

ÎCCJ a repins arestarea preventivă a celor 8 persoane pe care DNA le-ar fi dorit după gratii, în dosarul în care...764

11 dec 03:47PoliticăFăgădău: Nu susțin alegerile anticipate

...565

11 dec 03:59PoliticăȘedință extraordinară a Consiliului Local Constanța. Cele două proiecte de pe ordinea de zi au trecut

Consilierii locali ai municipiului Constanța s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a dezbate și a vota...712

11 dec 03:48PoliticăLiviu Dragnea rămâne în închisoare

Liviu Dragnea rămâne în închisoare, a decis instanţa supremă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi...921

11 dec 04:02PoliticăConstanța, premiul pentru 'Excelență în Educație'

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a primit în luni, 9 decembrie a.c. premiul pentru Excelența în...530

11 dec 03:50PoliticăAlianţa USR PLUS, apel către Ludovic Orban: 'Să nu se lase intimidat de ameninţările PSD şi UDMR cu moţiunea de cenzură. Avem un protocol'

Alianţa USR PLUS face un apel către premierul Ludovic Orban să nu se lase "intimidat de ameninţările PSD şi UDMR"...457

11 dec 03:49PoliticăConstanţa, premiu pentru Excelenţa în Educaţie

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a primit luni seară premiul pentru Excelența în Educație în...974

Monden
11 dec 03:48MondenA murit Marie Fredriksson. Solista trupei Roxette avea 61 de ani

Solista trupei Roxette, Marie Fredriksson, a murit la vârsta de 61 de ani, potrivit unui anunţ făcut de managera...1753

11 dec 03:49MondenScene ireale - Pensionarii s-au călcat în picioare pentru a prinde un bilet la Revelion: 'Eu sunt dornic de dans, trebuie să dansez'

Aproximativ 200 de persoane s-au certat și s-au îmbrâncit, luni, în fața unui ghișeu unde se distribuiau bilete la...710

11 dec 03:49MondenÎncă un 'bărbat adevărat'! What’s Up și-a AGRESAT fosta iubită: A fost săltat de poliție și încătușat

Cântărețul Marius Marian Ivancea, cunoscut ca „What’s Up”, a fost dus la Secția 17 de Poliție din Capitală,...1905

10 dec 03:38MondenAntonia a răbufnit în timpul concertului susținut la Balul Bobocilor. Artista a părăsit scena și și-a înjurat fanii

Antonia și-a ieșit din fire sâmbătă seară, în timpul unui concert susținut la Balul Bobocilor, organizat...1173

10 dec 00:00MondenRaluca Bădulescu are două superstiții de care nu ai mai auzit

Raluca Bădulescu are printre cele mai ciudate superstiții. Jurata de la "Bravo, ai stil" nu se atinge de două obiecte...603

10 dec 00:00MondenHoria Brenciu adoptă rețeta Loredanei la „Vocea României”. Caută artiști pentru a-i coopta în orchestra sa

Emisiunea „Vocea României” nu doar că le oferă o șansă reală celor pasionați de muzică, fiind o rampă de...386

10 dec 00:00MondenCe operație estetică și-a făcut iubita sexy a lui Dorian Popa

Amândoi sunt preocupați de imagine, însă cel mai recent a trecut printr-o transformare doar ea. Este vorba despre...545

10 dec 00:00MondenJean Gavril și Feli, videoclip demn de cinematograf pentru piesa „Ultimul val“

Jean Gavril, unul dintre cei mai nonconformiști artiști din România, și Feli lansează videoclipul piesei „Ultimul...447

10 dec 18:17MondenO tânără din Africa de Sud a câștigat Miss Universe 2019. Totul despre Zozibini Tunzi

Zozibini Tunzi a fost încoronată Miss Universe 2019, duminică seară (8 decembrie), după ce i-a impresionat pe...523

10 dec 03:24MondenCriticată pentru că are păr alb la 46 de ani, iubita lui Keanu Reeves dă replica. Motivul pentru care nu se vopseşte

Keanu Reeves, în vârstă de 55 de ani, este unul dintre actorii atipici de la Hollywood. Întotdeauna retras şi...803

Mapamond
11 dec 03:56MapamondPericol de GENOCID lângă România: Vladimir Putin avertizează că există riscul unui masacru în Ucraina

În estul Ucrainei există riscul producerii unui masacru asemănător genocidului bosniac din Srebrenița, a spus...823

11 dec 03:54MapamondO instanță din Bulgaria l-a condamnat pe imamul Ahmed Mussa și pe alți 13 cetățeni bulgari pentru propagandă în favoarea grupării teroriste Stat Islamic

O instanță din Bulgaria l-a condamnat marți pe imamul Ahmed Mussa și pe alți 13 cetățeni bulgari pentru...411

11 dec 03:55MapamondSUA cer o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu riscul unor provocări ale Coreei de Nord

SUA au solicitat luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU săptămâna aceasta pentru a discuta despre riscul...398

10 dec 00:00MapamondRusia a acordat cetăţenie unui număr de 125.000 de locuitori din estul separatist al Ucrainei

Rusia a acordat cetăţenie în ultimele şapte luni unui număr de 125.000 de locuitori din regiunile controlate de...367

10 dec 00:00MapamondRepublica Moldova: Eliberat din închisoare, fostul premier Vlad Filat va întreprinde o vizită în Ungaria, la invitaţia lui Orban

Fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat a anunţat că la sfârşitul acestei săptămâni va efectua prima...377

10 dec 00:00MapamondFranţa: Jean-Luc Melenchon, condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare

Liderul extremei stângi franceze, Jean-Luc Melenchon, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare şi...346

10 dec 00:00MapamondSecretarul de stat american îl va primi marţi la Washington pe ministrul de externe rus

Secretarul de stat american Mike Pompeo îl va primi marţi la Washington pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov, a...349

10 dec 00:00MapamondTurcia expulzează spre Franţa unsprezece presupuşi jihadişti francezi

Unsprezece presupuşi jihadişti francezi care erau deţinuţi în Turcia au fost retrimişi luni spre ţara lor...381

10 dec 00:00MapamondInstituţiile publice din China, obligate să renunţe la programe şi echipamente informatice străine

Beijingul a ordonat tuturor agenţiilor guvernamentale şi instituţiilor publice să înlocuiască programele şi...364

10 dec 00:00MapamondNoua Zeelandă: Cel puţin cinci morţi şi circa 20 de răniţi în urma erupţiei vulcanului de pe White Island

Cel puţin cinci persoane au murit, circa 20 au fost rănite, iar altele sunt date dispărute, luni, după erupţia...356

Sănătate
9 dec 00:00SănătateGhimbirul: proprietăți, beneficii și recomandări pentru o viață sănătoasă

Ghimbirul este un aliment cu proprietăți și beneficii deosebite asupra sănătății organismului, atestat de studii...703

9 dec 01:18SănătateAcțiune de donare de sânge în Năvodari

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează joi, 12 decembrie,...463

7 dec 00:00SănătateȚigări normale sau electroice? Iată care sunt riscurile la care vă expuneți!

Orice cantitate de fum este nocivă pentru sănătate, aceasta este premisa de la care se poate porni acest subiect...990

4 dec 00:34SănătateDSP Constanța, informare cu privire la Hepatita A

Hepatită virală A este o boală infecțioasă, cu transmitere pe cale digestivă (fecal-orală), încadrată în...2913

4 dec 00:56SănătateA dat Ministerul Sănătății în judecată: este captiv în propria casă, din cauza unei boli cumplite

Un constănțean își cere dreptul la viață! Rozaceea a pus stăpânire pe viața lui și cere ajutor! Este o boală...1589

3 dec 02:06SănătateSe caută mame voluntare pentru copiii singuri din spitale

În România, 2 copii sunt părăsiți în spitale în fiecare zi, potrivit statisticilor oficiale. Nu numai ei sunt...1007

2 dec 22:04SănătateAcțiune de donare de sânge în Negru Vodă!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Orasului Negru Vodă organizează sâmbătă 07...576

2 dec 21:44SănătateRelatarea unei mămici care a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa: 'Vă recomand să mergeţi cu încredere...'

De-a lungul timpului, la adresa Spitalului Judeţean Constanţa au existat numeroase critici din partea pacienţilor:...4318

30 noi 03:17SănătateSecție de Radioterapie, la Constanța. Când devine funcțională!

La începutul anului, autoritățile locale promiteau că Secția de Radioterapie a Spitalului Județean Constanța va...1903

29 noi 01:20SănătateSpitalul Județean, în doliu. Doctorul Constantin Tica a MURIT

Doliu la Spitalul Județean Constanța. Șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică, Constantin Tica, a...47428