REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Tofolean, patronul de la Cin Cin si ginerele lui Comanescu s-au inscris in PNL

Tofolean, patronul de la Cin Cin si ginerele lui Comanescu s-au inscris in PNL

Replica API 12 martie 2011 | 00:00 1529

Le merge bine de cand sunt in USL

Le merge bine de cand sunt in USL

Organizaţia municipală a PNL Constanţa şi-a prezentat vineri seara o parte din noii săi membri, majoritatea persoane publice destul de cunoscute ale urbei tomitane. Proaspeţii liberali au primit carnetele de membrii în cadrul şedinţei reunite a Biroului Permanent Municipal şi a Biroului Permanent Judeţean, conduse de deputatul Gheorghe Dragomir. Între noii veniţi atrage atenţia Ion Tiberiu Tofolean, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa din guvernarea PNL.

Potrivit deputatului Dragomir, doctorul Tofolean nu a fost, până vineri, membru al PNL, el fiind doar susţinut de către liberali pentru postul de conducere de la spital. "Este un eveniment firesc, care urmează după o colaborare frumoasă, de 5-6 ani de zile. Nu puteam să mă înscriu în alt partid decât PNL", a declarat Tofolean, la primirea carnetului de membru. Tot în această seară au mai fost primiţi în rândul liberalilor, printre alţii, Mirela Florea, directoarea Şcolii nr.12 "B.P. Haşdeu" din Constanţa, Viorel Pascaru, managerul Spitalului Ortopedic din Eforie Sud, Sorin Moceanu, patronul restaurantului Cin Cin, Paul Ciurea, fostul primvicepreşedinte al Sindicatului "Portul", dar şi Marian Coşoveanu, ginerele cunoscutului om de afaceri Grigore Comănescu. Interesant a fost faptul că în sală s-a aflat şi fostul pedelist Remus Macovei, care a spus celor prezenţi că reprezintă interesele a 984 de pensionari militari, în numele cărora solicită sprijinul liberalilor şi al USL.

Tucan anunţă că la Năvodari se schimbă viceprimarul

În altă ordine de idei, deputatul Dragomir le-a transmis colegilor săi că alianţa cu PSD decurge poate mai bine decât s-ar fi aşteptat. "Am fost plăcut surprins să văd că liderii PSD sunt nu numai toleranţi, ci chiar cooperanţi cu noi", a declarat preşedintele PNL Constanţa. Referitor la subiectul USL, liberalii s-au amuzat pe motiv că "Tucan s-a pupat cu Matei", la semnarea protocolului USL, moment în care liberalul năvodărean a reacţionat, cerându-le şefilor săi să nu treacă şi scena sărutului cu primarul Nicolae Matei la anexele protocolului PNL- PSD. Jean Paul Tucan a anunţat, de asemenea, că, în urma semnării protocolului USL, PNL va avea la Năvodari un nou viceprimar, în persoana lui Dan Dumitrescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614