REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Tom Hanks susţine că Hollywoodul nu are nicio idee despre când vor fi reluate filmările

Tom Hanks susţine că Hollywoodul nu are nicio idee despre când vor fi reluate filmările

Replica API 2 iulie 2020 | 00:00 981

Actorul american Tom Hanks a declarat marţi că Hollywoodul "nu are nicio idee" cu privire la data când se vor putea relua filmările, oprite din cauza pandemiei de coronavirus, căruia chiar el i-a căzut victimă în urmă cu câteva luni, informează AFP, citată de Agerpres.

Tom Hanks

Actorul, recompensat cu Oscar pentru "Forrest Gump" şi "Philadelphia", a fost prima vedetă din lumea filmului care a anunţat public că a contractat COVID-19 în luna martie, pe când se afla în Australia - alături de soţia sa, Rita Wilson, la rândul său infectată - pentru filmări la o peliculă despre Elvis Presley.

"Am avut timp de zece zile simptome extrem de deranjante, dar din fericire nu periculoase", a declarat Tom Hanks într-o conferinţă de presă desfăşurată online.

California, unul dintre principalele focare de coronavirus din Statele Unite, a dat recent undă verde studiourilor pentru a relua filmările, cu condiţia respectării unor reguli sanitare stricte, însă majoritatea producţiilor sunt încă oprite, iar Hanks nu îşi imaginează o reluare a filmărilor curând.

"Nu ştiu când pot reveni la muncă", a declarat el. "Nimeni nu are nici cea mai vagă idee", a subliniat actorul.

"Se va întâmpla, dar nu ştim când. Trebuie luate în considerare multe lucruri, aspectul financiar, aspectul juridic, asigurările ", a explicat actorul, fără a vorbi despre constrângerile legate de distanţarea fizică.

"Greyhound", un thriller a cărui acţiune se desfăşoară pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, cu Hanks în rolul principal, urma să fie lansat în această vară. Cu toate acestea, în contextul în care majoritatea cinematografelor din Statele Unite rămân închise sau funcţionează la capacitate redusă din cauza pandemiei, Sony a acceptat să vândă pelicula platformei Apple TV + pentru o difuzare directă în streaming.

Pentru Tom Hanks, care a scris şi scenariul filmului, faptul că "Greyhound" nu este proiectat în cinematografe este "sfâşietor", însă se bucură de posibilitatea ca acesta să fie difuzat în întreaga lume începând din 10 iulie prin intermediul internetului.

Filmările s-au reluat recent în unele ţări precum Islanda, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă, însă pentru "Elvis", în regia lui Baz Luhrmann, vedeta susţine că nu deţine încă un calendar al reluării filmărilor în Australia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218