REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tomac: Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele asumate în relaţia cu Chişinăul

Tomac: Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele asumate în relaţia cu Chişinăul

Replica API 12 septembrie 2013 | 00:00 161

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat miercuri că Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele pe care statul român şi le-a asumat în relaţia cu Republica Moldova şi trebuia să reacţioneze la afirmaţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin care insistă ca Chişinăul să îşi abandoneze agenda europeană. "Cred că Guvernul României trebuie să îşi asume şi să menţină linia deschisă în ultimii ani de statul român pe relaţia cu Republica Moldova pentru că, din păcate, instrumentele pe care le-am avut la dispoziţie, grupul de prieteni UE - Republica Moldova nu mai funcţionează. (...) Cred că Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele pe care statul român şi le-a asumat în relaţia cu Chişinăul. Lipsa de reacţie demonstrează laşitate, dezinteres, pentru că atâta timp cât Moscova îşi permite să impună şi să insiste ca Chişinăul să îşi abandoneze agenda europeană Bucureştiul trebuia să fie prima capitală care reacţionează la asemenea declaraţii bolnăvicioase pe care le-a făcut Rogozin", a spus Eugen Tomac, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului. Tomac, care este preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a mai susţinut că Republica Moldova trece printr-o perioadă delicată. "În 2009 Guvernul de la Chişinău şi-a asumat o agendă proeuropeană extrem de consistentă. Astăzi, din păcate, asistăm la un abuz şi la o serie de presiuni şi şantaj din partea Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte parcursul european al Republicii Moldova. În urmă cu câteva zile, Federaţia Rusă şi-a trimis doi emisari la Chişinău, (...) ameninţând practic Republica Moldova că vor fi impuse o serie de restricţii economice, lucru care nu are nimic în comun cu valorile pe care lumea democratică le împărtăşeşte. Şi mai grav este că în această competiţie de a menţine în zona sa de influenţă s-a implicat şi Biserica Ortodoxă Rusă, prin vocea patriarhului Kiril, care s-a deplasat timp de câteva zile în Republica Moldova şi unde a făcut o serie de afirmaţii jignitoare la adresa românilor de dincolo de Prut", a arătat Tomac.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218