REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Top 5 alimente de evitat dacă ai ficatul gras

Top 5 alimente de evitat dacă ai ficatul gras

Replica API 14 ianuarie 2022 | 00:00 821

Boala ficatului gras este o afecțiune hepatică apărută în urma acumulării de grăsimi în exces la nivelul acestui organ. Cu toate că boala este reversibilă, dacă nu este abordată așa cum ar trebui, poate avea complicații grave pe termen lung, printre care și ciroza, scrie doc.ro.

Sursă foto: Shutterstock

Adoptarea unui stil de viață sănătos este principala modalitate de gestionare a ficatului gras (steatoză hepatică). E bine ca pacientul să ajungă la o greutate normală, adică un IMC între 18,5 și 24,9, să aibă o dietă sănătoasă, bogată în fructe, legume, proteine și carbohidrați, dar săracă în grăsimi, zahăr și sare, să facă mișcare în mod regulat (cel puțin 150 de minute de activitate de intensitate moderată, cum ar fi mersul pe jos sau cu bicicleta) și să nu mai fumeze.

Iată alimentele de evitat în cazul în care suferi de ficat gras:

1. Alcoolul

Alcoolul îngreunează activitatea normală de detoxifiere a ficatului, blochează arderile și eliminarea grăsimilor din corp, ba mai mult, adaugă un plus de toxicitate în organism, pe lângă toate deșeurile pe care corpul trebuie să le elimine zi de zi. Pentru persoanele cu ficat gras care prezintă modificări ale valorilor transaminazelor (TGO, TGP, GGT - analize care indică suferință hepatică) se recomandă stoparea consumului de alcool. În general, se admite ocazional consumarea a 330 ml de bere sau 125 ml de vin ori 40 ml de tărie.

2. Sucurile carbogazoase din comerț

Sucurile de fructe nu reprezintă altceva decât apa cu zahărul din fructe, care se transformă foarte ușor în grăsime hepatică, iar băuturile carbogazoase conțin doar calorii goale, non-nutritive, coloranți, conservanți și E-uri, nocive pentru ficat și corp în general.

Dacă vrei să bei un suc de fructe, prepară acasă un smoothie, pentru a păstra fibrele și antioxidanții benefici care protejează ficatul și organismul și nu îl încarcă inutil cu calorii și zaharuri concentrate. În rest, bea apă plată sau cu bule, după preferințe, în care poți să pui felii de lămâie și frunze de mentă, ceaiuri de plante sau fructe neîndulcite, compoturi fără zahăr, cafea simplă sau cu lapte degresat.

3. Prăjelile

Orice tip de prăjeală este extrem de dăunătoare pentru organism, deoarece se creează produși toxici pentru ficat și colon. Prin prăjire se oxidează și se degradează chiar și grăsimile bune din uleiurile vegetale, din nuci și semințe. E mai bine să dai gust mâncării cu ajutorul condimentelor și ierburilor aromatice decât cu prăjeli și rântașuri. Dacă pui ulei în mâncarea gătită, adaugă-l după ce ai oprit focul, la sfârșit.

4. Grăsimile trans

Citește cu atenție etichetele de pe orice tip de creme, sosuri și maioneze, pentru că acestea pot să conțină grăsimi trans (apar sub denumirea grăsimi hidrogenate sau parțial hidrogenate); acestea sunt grăsimi periculoase pentru ficat și pentru organism, în general. La nivel european s-a decis ca acest conținut de acizi grași trans să nu depășească 2 grame la 100 g de grăsime din conținutul produselor alimentare.

Evită să consumi margarină, produse de patiserie și cofetărie, foietaje, creme și sosurile gata preparate din comerț. Alegeți mai degrabă pentru gătit, în cantități mici, unt și smântână cu un procent de grăsime redus și ulei de măsline.

5. Mezelurile

Mezelurile, pateurile de ficat, cârnații, salamul, parizerul sau crenvurștii conțin o cantitate mare de grăsimi și E-uri și foarte puțină carne, de aceea e bine să citești etichetele înainte de a cumpăra astfel de produse. Dacă ți-e poftă, din când în când, alege sortimente care să conțină un procent mare de carne și care să nu aibă potențatori de aromă sau de culoare ori conservanți nocivi. În loc de mezeluri, e bine să îți faci sandvișuri cu friptură rece din carne slabă, pregătită la cuptor în crustă de condimente, cu felii de roșii și salată verde, de exemplu.

Ce alimente se recomandă să consumi atunci când ai ficat gras?

Există și o serie de alimente benefice în caz de ficat gras, pe care poți miza pentru a încetini steatoza hepatică ori chiar pentru a o combate. În primul rând, e important să se consume alimente cu o densitate calorică mică, întrucât supragreutatea sau obezitatea favorizează ficatul gras, ceea ce înseamnă, cum spuneam mai sus, că e bine să ajungi și să te menții la o greutate sănătoasă.

Apoi, se pot consuma alimente cu efect antiinflamator, care reduc inflamația cauzată de steatoza hepatică. Printre aceste alimente se numără turmericul, alimentele care conțin acizi grași Omega 3 (somon, ton, fructe de mare, semințe de in, ulei de rapiță, spanac. Broccoli, varză). Alimentația trebuie să se bazeze pe multe legume și fructe, proteine slabe (carne slabă, brânzeturi slabe) și cantități moderate de leguminoase și pâine integrală.

Cafeaua are un impact pozitiv asupra ficatului, pentru că deține proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, dar totodată stimulează și reducerea colesterolului din sânge. Mai mult decât atât, cafeaua are un efect protector asupra ficatului, așa că ar trebui să facă parte din rutină zilnică, asta în cazul în care nu există contraindicații din cauza altor afecțiuni, cum ar fi anxietatea ori bolile cardiovasculare. Dacă nu obișnuiești să bei o cană de cafea dimineața, o altă băutură antioxidantă este ceaiul negru sau cel verde.

Ficatul gras trebuie gestionat pentru a evita complicațiile

Pe lângă adoptarea unei alimentații sănătoase, mișcarea zilnică este foarte importantă, deoarece ajută la reducerea depozitelor de grăsime de la nivelul ficatului.

Majoritatea persoanelor cu ficat gras care respectă aceste îndrumări în ceea ce privește stilul de viață nu dezvoltă probleme grave. În prezent, nu există medicamente specifice pentru a trata ficatul gras, dar medicul poate recomanda anumite tratamente pentru gestionarea problemelor asociate cu această afecțiune (de exemplu, medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, al colesterolului ridicat sau al diabetului de tip 2).

Dacă nu se iau măsuri pentru gestionarea bolii de ficat gras, în timp pot apărea complicații precum fibroza (când inflamația persistentă duce la țesut cicatricial în jurul ficatului și al vaselor de sânge din apropiere, dar acest organ poate să funcționeze normal în continuare) sau ciroza. Aceasta din urmă este cea mai severă etapă, care apare după ani de inflamație, în care ficatul se micșorează și devine cicatrizat. Ciroza poate duce la insuficiență hepatică și cancer la ficat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102