REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.6° Constanța Joi, 5 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6934
4.6° Constanța Joi, 5 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6934
 

Tot ce trebuie să știi despre votarea la alegerile parlamentare

Tot ce trebuie să știi despre votarea la alegerile parlamentare

Mirela PASCAL 1 decembrie 2024 | 00:00 530

Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își exprime opțiunea pentru cei peste 460 de membri ai Senatului și Camerei Deputaților din mandatul 2025-2028. Este al zecelea scrutin organizat după decembrie 1989 pentru desemnarea viitorilor parlamentari.

Tot ce trebuie sa stii despre votarea la alegerile parlamentare

Peste 6.300 de persoane candidează pentru cele 469 de locuri de parlamentar. În cursă au intrat 31 de partide și 19 organizații ale minorităților naționale. Scrutinul este organizat sâmbătă 30 noiembrie și duminică 1 noiembrie în secțiile din afara granițelor, iar în țară, doar pe 1 decembrie, între 07:00 și 21:00, orele locale. Primul buletin va putea fi introdus în urnă de vineri seara, la 20:00, ora României, care este 07:00 în Auckland, Noua Zeelandă, prima dintre cele 950 de secții deschise în străinătate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la propunerea Ministerului Afacerilor Externe. Ultima secție, de pe coasta de vest a Americii de Nord, va fi închisă luni dimineață, la 07:00, ora României. Românii din diaspora își aleg strict cei șase parlamentarii ai circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țării.

Românii își aleg senatorii și deputații prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, în circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe, în circumscripția din București și în circumscripția pentru cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara țării.

Pentru acest proces electoral vor fi organizate, în România, 18.968 de secții de votare, iar în străinătate, 950 de secții.

Alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate votează în cadrul alegerilor parlamentare pentru senatorii și deputații circumscripției electorale pentru românii din afara țarii, Circumscripția nr. 43, reprezentată de 4 deputați și 2 senatori.
Cine candidează la alegerile parlamentare 2024

La acest scrutin vor fi aleși cei 469 de membri ai Parlamentului – care reprezintă puterea legislativă a statului -, dintre care 332 de deputați și 137 de senatori, alocați pe județe, București și diaspora, în funcție de numărul de locuitori și norma de reprezentare specifică fiecărei circumscripții electorale.

Potrivit legii, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

La alegerile parlamentare 2024 candidează 31 de formațiuni politice și 19 organizații ale minorităților naționale care se prezintă la alegerile parlamentare 2024 cu 6.330 de candidați.

PSD are cei mai mulţi candidaţi pentru Parlament, 639, dintre care 416 pentru Camera Deputaților și 223 pentru Senat, urmat de SOS România – 636, PNL – 630, AUR – 621, Forţa Dreptei – 619, UDMR – 596 și USR – 589. Pe ultimul loc este Partidul Phralipe al Romilor, cu un candidat, la Senat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Terminati odata cu frica de popo si lesbi, ca aceasta libertate nu o hotaraste presedintele tarii, ci se hotaraste prin referendum. Si trebuie prevazuta in Constitutie, adica tot prin referendum! Subiect inchis.
2
2
Fără usr-ști mwiști, fără poponari și fără lesbiene la conducerea țării.
3
3
s-a spus ca alegatorii din strainatate trebuie sa faca dovada ca locuiesc in tara respectiva lucru pe care sunt sigur ca nu il stiu cu siguranta psd vrea sa elimine cat mai multi din diaspora ptr ca astia vor vota numai cu aur si usr asa cum au votat numai cu cg si lasconi ultima data
5
1

REPLICA



LOTO

6/49
362716462332
5/49
14328401239
joker
1636354139