rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Tot mai mulţi constănţeni pică în stresul post-traumatic! Psihologul Elena Harbor explică despre ce este vorba

Evenimentele prin care anumite persoane sunt nevoite să treacă au impact foarte mare asupra lor. De multe ori, din păcate, nu-și dau seama decât foarte târziu. Problemele psihologice sunt tot mai frecvente, iar mulți dintre cei afectați se trezesc ancorați în situații din care nu pot ieși. Palpitații, gură uscată, transpirații, tremor, agitație, insomnii și gândul că nu mai poți ieși la suprafață sunt doar câteva dintre simptomele care pot scoate la iveală un stres posttraumatic. Însă, psihologul constănțean Elena Harbor a precizat că există o confuzie privind acești termeni, încadrarea lor și condițiile în care un psiholog sau un psihiatru pot face o evaluare respectiv o diagnosticare.

Psihologul constănțean, Elena Harbor, a precizat, pentru ”Replica”, că se vorbește destul de des despre traumă și stres posttraumatic, însă există o confuzie privind acești termeni, încadrarea lor și condițiile în care un psiholog sau un psihiatru pot face o evaluare, respectiv o diagnosticare (în funcție de specializarea profesionistului) pentru a atesta existența acestora.

Destul de frecvent se cere de către avocați o hârtie de la psiholog cum că o persoană suferă de stres posttraumatic pentru a fi folosită în procesele ce presupun agresiune, nedreptate și restituirea unei daune, tocmai de aceea este important să cunoaștem aspectele definitorii a ceea ce presupune o traumă și stresul posttraumatic pentru a ști când și cum ne putem apăra fie prin prevenție fie printr-o reacție adecvată contextului.

Pentru a putea vorbi despre stres posttraumatic, mai spune Elena Harbor, trebuie întâi să înţelegem ce este trauma, evenimentul declanşator al acestei tulburări. Conceptul de traumă presupune trei aspecte: existenţa situaţiei traumatice, care este extrem de ameninţătoare şi copleşitoare pentru individ; reacţia internă faţă de acea situaţie, adică reacţia sistemului nervos autonom, care activează toate resursele fizice şi mentale disponibile pentru că persoană respectivă să poată gestiona criză; consecinţele pe termen lung, mediu şi scurt care derivă din acea activare internă.

”Trauma este o experienţă în care noi ne simţim depăşiţi, copleşiţi de sentimentul de neputinţă, de abandon şi de lipsă de apărare şi care pe termen lung determină schimbarea propriu-zisă în totalitate a întregii perspective despre sine, lume, oameni și viață. Trauma este o rană sufletească foarte puternică care ne face să ne simţim depăşiţi, copleşiţi, blocaţi de sentimentul de neputinţă în fața unui pericol foarte mare, un pericol care amenință viața, integritatea fizică, corporală și psihică a persoanei în cauză sau a unei persoane apropiate, sau a mai multor oameni în masă.

Neputinţa şi sentimentul de pericol merg întotdeauna împreună, iar expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice are efecte pe termen lung care destabilizează persoană, o alienează și o fac inadaptabilă la provocările viețîi obișnuite. Evenimentele care pot determina aceste simptome cuprind: asaltul violent, răpirea, atacul sexual, tortură, starea de ostatic, prizonieratul în război, dezastrele, accidentele violente sau diagnosticul unei boli mortale”, a declarat psihologul constănțean.

Cum ne dăm seama când o persoană are probleme și cum o ajutăm

În continuare, acesta ne-a explicat că, potrivit Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, respectiv DSM, elementul esențial în diagnosticarea stresului posttraumatic îl constituie apariția de simptome caracteristice traumei. Astfel, nu orice eveniment care ne surprinde, ne sperie, ne pune într-o confuzie privind reacția comportamentală constituie o traumă și nu orice traumă provoacă o reacție de stres posttraumatic.

Pentru a exista suspiciunea de stres posttraumatic este nevoie că persoană în cauză să manifeste stres considerabil din punct de vedere clinic cu consecință modificarea semnificativă a interacțiunilor sociale ale individului, capacitatea de muncă, somn, hrănire și alte funcțîi, perturbarea semnificativă a funcționării obișnuite timp de mai mult de o lună. Simptomele de stres posttraumatic pot apărea imediat după expunerea la traumă sau pot apărea mult mai târziu o lună sau 3 luni) în urmă contactului cu un factor declanşator similar traumei.

Simptomele stresului posttraumatic se referă la reexperimentarea evenimentului traumatic sub diferite forme, cum ar fi amintirile intruzive, imagini, gânduri, senzații de care persoană nu mai poate scăpa, vise terifiante soldate cu insomnii privind conținuturi ale traumei, iluzii, halucinații, senzația că se întâmplă din nou și ieșirea persoanei din realitate, că și cum ar trăi un vis cu ochii deschiși, reactivitate fiziologică intensă plus stresul psihologic la cote maxime la expunerea de stimuli interni sau externi asociați traumei.

”Persoana afectată de stres posttraumatic poate să vorbească tot timpul despre traumă fără să realizeze acest lucru sau să facă eforturi să evite orice fel de gânduri, sentimente, conversații, obiecte, locuri, filme, activități, persoane sau orice fel de stimuli care îi aduc aminte. Poate fi incapabilă să evoce anumite aspecte despre evenimentul traumatic, să fie excesiv de activă, instabilă emoțional, iritabilă, conflictuală, să aibă dificultăți în concentrare, hipervigilență, să tresară fără motiv, să nu mai aibă interes în activități înainte plăcute, să aibă sentimente de înstrăinare, că și cum ar trăi altă viață, de detașare și aplatizare emoțională și lipsa perspectivei de viitor.

O astfel de persoană trăiește un stres intens permanent, se alienează din viața obisnuită, nu mai este capabilă să se relaxeze și să simtă bucurie sau confort, siguranță, sentimentul de încredere este profund afectat, iar senzația permanentă este de frică, neputință, oroare, iminența morții, suferință profundă”, a explicat psihologul. Stresul posttraumatic apare și la adulți și la copii, însă cu manifestări diferite, datorită mecanismelor de apărare psihice diferite de la adult la copil.

În timp ce un adult își poate da explicații, gestiona mai mult sau mai puțîn comportamentele, reacțiile legate de evenimentul traumatic, copilul este mult mai expus, capacitatea lui de gestionare este foarte redusă, instinctele de conservare și protejare mult mai vulnerabile și instabile, iar capacitatea de recuperare mult mai afectată, cu efecte pe toată viața.

Stresul posttraumatic este o afecțiune gravă care se tratează atât medicamentos psihiatric cât și psihoterapeutic, în a cărei recuperare sunt implicate echipa de specialiști: psihiatri, psihologi, medici cu diferite specializări dar și familia, rudele și prietenii. Față de alte tulburări în care se lucrează preponderent cu persoană afectată, în stresul posttraumatic este afectat tot ansamblul de viață. Întreaga percepție despre sine, lume, viață, moarte, sens este profund afectată, profund schimbată, iar persoana traumatizată are nevoie de mult timp, suport și ajutor pentru a-și regăși încrederea, sensul, bucuria și liniștea, potrivit Elenei Harbor.

Liliana CHIRU

joi, 18 ianuarie 20182623
Comentarii

02corectitudinea politica(20 feb 08:52)
maine poimaine te declara traumatizat daca iti plac femeile sau daca asculti muzica clasica ori daca nu iti cumperi iphone si optezi ptr ceva mai ieftin si la fel de functional.
03niste trantori ai societatii(19 feb 04:47)
ne imbarliga cu fel si fel de teorii dar nu sunt in stare sa descopere un criminal sau un bou la volan.vrajeala multa.
12ZARA(23 ian 08:45)
DNA ELENA SA NE PUPATI IN PENIS LUINDUNE TESTICOLELE IN MINA SUGINDULE CU PATOS DUPA.VA E FOAME ASA SA VA FI RAMAS CAB PART FARA CLIENTELA OARE.
36stresul pulii(18 ian 08:00)
Prea mult timp liber si lipsa de ocupatie!
mai mult...Sănătate
15 noi 17:21SănătateFundaţia Baylor Marea Neagră nu a primit autorizarea privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...378

15 noi 00:06SănătateConstănțenii își pot testa GRATUIT glicemia, în mai multe puncte din oraș354
13 noi 21:24SănătateAparatură modernă pentru Neonatologia Spitalului Medgidia646
13 noi 21:27SănătateA FOST REDESCHISĂ SECȚIA DE BALNEOFIZIOTERAPIE DIN CADRUL POLICLINICII 2

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța anunță că din această...1823

10 noi 00:00SănătateMesaj de condoleanțe699
10 noi 21:28SănătateCabinetele stomatologice nu dispar de la parterul blocurilor1693
10 noi 00:09SănătateAlte acuzații ȘOCANTE: după două foarfece, chirurgul de la Spitalul Militar ar fi UITAT și gheme de ațe de sutură în altă pacientă!

La începutul acestei săptămâni, în spațiul public, au apărut acuzații extrem de grave la adresa dr. Gheorghe...3577

10 noi 00:11SănătateDOLIU în lumea medicală! A murit un apreciat medic oncolog!2006
7 noi 00:06SănătateOncologul Meral Gunaldi vine sâmbătă în Constanța pentru a oferi, GRATUIT, a doua opinie medicală!900
6 noi 00:36SănătateRomânia va avea un Registru Național al Cancerului la Copil. Iată ce informații va cuprinde!

Asociația Dăruiește Aripi, în parteneriat și în beneficiul Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică,...608

3 noi 00:41SănătatePrimul zâmbet. Viitoarele mame din CONSTANTA primesc GRATUIT lucruri necesare în primele zile de viață ale copilului804
28 oct 01:52SănătateIgienă tot mai precară în spitale. Numărul infecţiilor dobândite de pacienţi aproape s-a dublat în ultimii 12 ani729
Vremea
3° - 3.3° joi, 15 noiembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 9.26 m/s din N
Presiune: 1034.85 milibari

Loto
6/4971417222848
5/40091016233635
joker4202425393
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 noi 00:00SportReacții dure, după ce s-a aflat că Sepsi și Csikszereda sunt finanțate de Executivul de la Budapesta: "Rușine Guvernului României!"

Dinu, Rădoi și Marica au reacționat dur după ce Gazeta a dezvăluit în exclusivitate că Guvernul de la Budapesta...921

15 noi 00:00SportIlie Năstase, despre Simona Halep: Nu pot să o antrenez, iar iau amenzi, sar la arbitri, mă enervez

Fostul tenismen, Ilie Năstase, a explicat în stilul caracteristic de ce nu o poate antrena pe Simona Halep. Deşi,...454

15 noi 00:00SportMarius Copil: Anul viitor îmi doresc să câştig un titlu ATP

Jucătorul de tenis Marius Copil, finalist la turneele de la Sofia şi Basel de anul acesta şi numărul 61 în...210

15 noi 00:00SportGică Hagi ar putea pleca de la Viitorul în vara lui 2019

...588

Local
15 noi 00:31LocalCOTAR: Cei care păstoresc frauda în Transporturi atentează la siguranța națională

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) cere demararea unei anchete care...659

15 noi 00:32Local“140 de ani de la Unirea dintre Dobrogea şi Patria Mamă, România”, omagiaţi de Asociaţia “Dobrogea Unită”

Asociaţia “Dobrogea Unită” a marcat miercuri, 14 noiembrie 2018, “140 de ani de la Unirea dintre Dobrogea şi...679

14 noi 14:30LocalPremiera filmului 'La Cazino, în vreme de război', la Muzeul de Istorie din Constanța

Constanța a sărbătorit în ziua de 14 noiembrie a.c., 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România, unde, Primăria...422

15 noi 00:17LocalCONTROALE în magazinele din Constanța: polițiștii și inspectorii OPC au confiscat jucării

Poliţiştii constănțeni au ridicat peste 500 de seturi cu jucării, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în...1118

15 noi 00:15LocalTânăr prins la volan cu permisul suspendat, la Mangalia

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia, miercuri, 14 noiembrie, în jurul orei 11.30, au depistat un tânăr,...1331

15 noi 00:14LocalTânăr arestat pentru tâlhărie!

Un minor a fost prins de polițiștii din Nicolae Bălcescu după ce a tâlhărit o persoană. Este vorba despre Mihai...362

15 noi 00:33LocalAmenzi de peste 3 milioane de lei, date de Poliția Locală, pentru mizeria din parcuri și piețe!

Direcția Generală Poliția Locală își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează...410

15 noi 00:04LocalOctogenară în CÂRJE, LOVITĂ de o mașină, la Constanța!

Un accident rutier a fost înregistrat pe șoseaua Mangaliei, miercuri, 14 noiembrie anul curent. Potrivit primelor...3070

15 noi 00:04LocalPERCHEZIȚIE în MURFATLAR, la un individ care FURA din mașini și conducea fără permis!

A ajuns în atenția oamenilor legii după ce a spart mai multe autovehicule și a fost prins la volan fără permis....2549

15 noi 00:34LocalPercheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală

La această oră, polițiștii din Argeș, sub coorodnarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 13...658

Politică
15 noi 00:31PoliticăJobbik vrea să declare 2020 an comemorativ, la 100 de ani de la Trianon - „Cea mai mare tragedie a maghiarilor“

Partidul ungar de opoziţie Jobbik (de extremă dreapta) a propus ca adunarea metropolitană a Budapestei (consiliul...289

15 noi 23:56PoliticăDe ziua Dobrogei, tinerii social democrați din Constanța şi Tulcea au plantat arbori

Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat Constanța este implicată în campania de protejare a mediului...797

15 noi 00:29PoliticăPreşedinţie: Întâlnirea Klaus Iohannis - Theresa May nu va mai avea loc

Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Theresa May nu va mai avea loc ''din motive obiective, ce...326

15 noi 00:28PoliticăSesizare disciplinară pe numele lui Florin Iordache: Fapta lui aduce un grav prejudiciu Parlamentului. Are efectul de a încuraja comportamente violente

Deputatii USR au depus, miercuri, după ce Florin Iordache a aratat semne obscene in plenul parlamentului, o sesizare...456

15 noi 00:28PoliticăFOTO. Moment solemn de Ziua Dobrogei: cinci comune din județul Constanța au semnat o „Declarație comună”

Moment solemn: cinci administrații locale din județul Constanța au hotărât să semneze o „Declarație comună”,...490

15 noi 00:22PoliticăPSD ia în calcul contestarea la CJUE a raportului asupra MCV privind România

PSD ia în calcul contestarea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), prin intermediul agentului...226

15 noi 00:21PoliticăTudorel Toader: Raportul MCV foloseşte standarde duble şi are iz politic

Raportul MCV privind România, publicat de Comisia Europeană, are iz politic şi foloseşte standarde duble, a declarat...226

15 noi 00:21PoliticăProiectul privind declasificarea unor documente, adoptat!

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind declasificarea unor documente, cu 174 de...225

15 noi 00:15PoliticăProiecte ambițioase pentru dezvoltarea Dobrogei, promovate de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

În anul Centenarului, prin deschiderea lor internațională, proiectele multianuale ale Institutului de Studii Avansate...439

15 noi 00:14PoliticăFlorin Iordache a făcut semne obscene în Parlament

Deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru legile justiției și vicepreședinte al Camerei...453

Monden
15 noi 23:36MondenREVELION 2019: Invitaţie la Bal mascat, cu Adi Mihăilă - The Hitman şi Lucian Bărbulescu!

Cu mască sau fără mască? Într-un local clasic sau la club? Vorbim despre noaptea dintre ani. Deşi mulţi au decis...375

15 noi 00:00MondenCâștigătorii Galei Elle Style Awards 2018

Câștigătorii Galei Elle Style Awards 2018, cel mai spectaculos eveniment din industria de modă, beauty, muzică și...235

15 noi 00:00MondenVila Monicăi Gabor din Malibu e în pericol să ardă, precum a lui Gerard Butler. Cât valorează casa

Vila Monicai Gabor și a lui Mr. Pink din Malibu este în pericol să ardă, din cauza incendiilor violente din...283

15 noi 00:00MondenUn an de la moartea Stelei Popescu. Se țin trei slujbe de pomenire pentru actriță și o expoziție de tablouri

La un an de la moartea îndrăgitei actrițe, foștii colegi de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase și familia...208

15 noi 19:02MondenSilvia de la „Bravo, ai stil”, apariție șocantă la Gala Elle Style Awards 2018. A fost văduva neagră și i-a lăsat pe toți cu gura căscată

Silvia Popescu, câștigatoarea celei mai cunoscute emisiuni de stil de la postul de televiziune Kanal D, a avut o...335

15 noi 00:00MondenCea mai strălucitoare gală a anului! ELLE Style Awards a ajuns la ediția a șaptea

A devenit, fără doar și poate, un eveniment emblematic. Toată lumea așteaptă cu sufletul la gura Gala Elle Style...212

15 noi 00:00MondenIlie Năstase și-a tatuat numele actualei iubite. „Așa simt, că ea este ultima mea iubire”

Ilie Năstase a făcut un gest care demonstrează că este foarte îndrăgostit de actuala sa iubită, Ioana Simion. De...415

15 noi 00:00MondenDirecția 5 vinde artă la pachet. Marian Ionescu a combinat concertele cu expoziții de pictură

Liderul trupei Direcția 5 a găsit modalitatea de a combina cele două pasiuni ale sale într-un singur show. Luni...167

15 noi 00:00MondenDeclarație incredibilă a actriței Viola Davis: „Sunt foarte mândră de scena de sex cu Liam Neeson”

Actrița Viola Davis (53 de ani) a vorbit despre scena intimă pe care a filmat-o în compania starului Liam Neeson (66...300

15 noi 00:00MondenLady Gaga le-a dus pizza sinistraților incendiilor din California și i-a cântat unei bătrâne pentru a o consola

Lady Gaga, evacuată din locuința sa din Malibu din cauza incendiilor de vegetație care devastează California în...180

Mapamond
15 noi 00:00MapamondBrexit: Proiectul de acord cu UE „răspunde votului britanicilor“, afirmă Theresa May

Premierul britanic Theresa May a declarat miercuri în Parlamentul de la Londra că proiectul de acord privind Brexit-ul...163

15 noi 00:00MapamondItalia: Salvini a întâmpinat personal 51 de migranţi proveniţi din Niger

Ministrul italian de interne Matteo Salvini (extrema-dreaptă) a întâmpinat miercuri personal 51 de migranţi africani...169

15 noi 00:00MapamondTurcia: O cântăreaţă kurdo-germană a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru ''terorism''

Un tribunal turc a condamnat o cântăreaţă kurdo-germană închisă în Turcia din iunie la şase ani şi trei luni...242

15 noi 00:00MapamondSectorul public din Grecia, în grevă pentru a pune capăt austerităţii

Sectorul public a funcţionat la ralanti miercuri în Grecia, din cauza grevei funcţionarilor împotriva...163

15 noi 18:06MapamondOpozantul rus Aleksei Navalnîi, autorizat în cele din urmă să ajungă la Strasbourg

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunţat că a putut părăsi teritoriul rus miercuri, după ce a fost blocat cu o zi...173

15 noi 00:00MapamondCandidatul susţinut de partidele de dreapta şi ultrareligioase a câştigat alegerile pentru primăria Ierusalimului

Un om de afaceri susţinut de dreapta şi de partidele ultrareligioase a câştigat alegerile pentru postul de primar al...161

15 noi 00:00MapamondSUA: Democraţii din Camera Reprezentanţilor vor investiga impactul lui Trump asupra FBI şi Ministerului Justiţiei

Viitorul preşedinte al comisiei pentru justiţie din Camera Reprezentanţilor a SUA vrea să investigheze influenţa...152

15 noi 18:11MapamondCehia se alătură statelor UE care nu vor adera la pactul ONU privind migraţia

Cehia s-a alăturat miercuri ţărilor din Uniunea Europeană care nu vor adera la pactul ONU care îşi propune să...187

15 noi 00:00MapamondGaza: Grupuri palestiniene anunţă o încetare a focului cu Israelul

Grupuri palestiniene, printre care mişcarea islamistă Hamas la putere în Gaza, au anunţat marţi seară o încetare...162

15 noi 00:00MapamondBrexit: Negociatorii britanici şi europeni au ajuns la un acord

Un proiect de acord cu privire la Brexit a fost încheiat de negociatorii britanici şi europeni şi urmează să fie...186