REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Toţi proprietarii vor trebui să aibă poliţă obligatorie pentru casă

Toţi proprietarii vor trebui să aibă poliţă obligatorie pentru casă

Replica API 30 august 2012 | 00:00 165

Începând cu data de 1 septembrie, românii vor fi obligaţi să îşi încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe şi, doar în situaţia în care doresc să se protejeze de riscuri suplimentare, îşi vor achiziţiona şi o poliţă facultativă, a anunţat astăzi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Astfel, poliţele facultative care acoperă aceleaşi riscuri ca şi cele obligatorii nu le vor mai putea substitui pe cele obligatorii, cum se întâmplă în prezent.

"Poliţele facultative încheiate anterior datei de 1 septembrie 2012 se vor derula fără nicio modificare până la expirarea acestora. Ulterior, proprietarii aflaţi în astfel de situaţii vor trebui să îşi asigure locuinţele în primul rând pentru riscurile şi sumele asigurate prevăzute în Legea nr. 260/2008 prin încheierea unei poliţe obligatorii", se menţionează în comunicatul CSA.

Cei care vor dori o protecţie suplimentară, respectiv mai multe riscuri acoperite, pentru o sumă asigurată mai mare decât nivelul minim stabilit prin legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, pot încheia o asigurare facultativă, mai scrie în comunicat.

Totodată, potrivit CSA, companiile de asigurări autorizate să subscrie riscuri de catastrofă naturală vor putea încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin poliţa obligatorie pentru locuinţe, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro, la tarifele stabilite prin legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor.

Amenzile pentru neasigurarea locuinţei sunt între 100 şi 500 de lei. Acestea sunt aplicate de primării. Până acum primarii eu ezitat însă să aplice penalităţi.

Poliţa obligatorie de asigurare a locuinţei a fost lansată pe data de 15 iulie 2010. Iniţial s-a dorit ca aceasta să fie încheiată în mod obligatoriu de toţi proprietarii de locuinţe, pentru ca ulterior autorităţile să decidă că aceasta poate fi înlocuită şi de o poliţă facultativă care acoperă cele trei riscuri de bază, respectiv inundaţie, cutremur şi alunecări de teren. Acum CSA revine la intenţia iniţială, de a impune tuturor proprietarilor să îşi achiziţioneze poliţă obligatorie.

sursa: evz.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614