REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Toyota recheamă la service 2,27 milioane vehicule

Toyota recheamă la service 2,27 milioane vehicule

Replica API 12 iunie 2014 | 00:00 168

Grupul japonez Toyota a anunţat miercuri că va rechema la service 2,27 milioane vehicule vândute în întreaga lume din cauza unor probleme la airbag, aceasta fiind cea de-a treia rechemare lansată în tot atâtea luni de cel mai mare constructor auto mondial, transmite AFP. Un purtător de cuvânt a precizat că, în cazul unui număr de aproximativ 20 de modele de autovehicule Toyota, airbagul din partea pasagerului ar putea fi defectuos şi, în cel mai rău caz, ar putea lua foc. Aproximativ 650.000 de vehicule vizate de această rechemare au fost vândute în Japonia iar 1,62 milioane în străinătate. Citadinele Yaris, mai multe modele ale berlinei Corolla, monospaţiul Noah şi berlinele Avensis se numără printre modelele vizate de această acţiune. O bună parte din vehiculele afectate au fost rechemate deja la service, pentru acelaşi motiv, în luna aprilie 2013. Toyota a explicat miercuri că a dorit să modifice soluţia găsită la acea dată, ceea ce a determinat compania să recheme din nou la service acelea şi maşini. În urma deciziei de miercuri, numărul autovehiculelor rechemate la service de grupul Toyota în ultimele trei luni a ajuns la peste nouă milioane de unităţi. La începutul lunii aprilie, Toyota a rechemat la service 6,39 milioane vehicule din cauza mai multor probleme tehnice (aribag, fixarea scaunului, joc al volanului, probleme la demaror) apoi la finele lunii mai Toyota a mai rechemat 520.000 de vehicule suplimentare, în special în America de Nord, pentru o problemă la fixarea roatei de rezervă, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218