REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Tradiţii în Ajunul Crăciunului

Tradiţii în Ajunul Crăciunului

Replica API 24 decembrie 2014 | 00:00 144

Ajunul Crăciunului este ultima zi de post din Postul Naşterii Domnului. Acest post, care începe in ziua de 15 noiembrie şi se încheie în ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat, în post şi rugăciune, aşteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii.

Potrivit crestinortodox.ro, în ajunul Crăciunului, fiecare credincios ajunează după putere, până la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), fără să mănânce nimic. În unele zone, credincioşii ajunează până mai târziu, aşteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Naşterea Domnului.

După ceasul prânzului, spre seară, se obişnuieşte să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Prorocului Daniel şi al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Această zi de post aspru mai aminteşte şi de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezaţi şi împărtăşiţi pentru prima dată cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.

În seara zilei de ajun, credincioşii obişnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor "Scutele lui Iisus". Cu făină, apă şi sare se frământă nişte lipii subţiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apă cu miere sau zahăr) şi se presară cu nucă măcinată.

Ajunul Crăciunului este şi zi de colindat. Naşterea Domnului este anunţată în lume de creştini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, fiind copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos".

Tot în ultima zi a postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioşilor cu icoana Naşterii Domnului, spre a vesti măritul praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367