REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Trafic feroviar întrerupt între Ilteu și Săvârșin, după o coliziune între un tren și un camion!

Trafic feroviar întrerupt între Ilteu și Săvârșin, după o coliziune între un tren și un camion!

Replica API 23 septembrie 2019 | 16:54 191

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA anunţă că traficul feroviar este închis la această oră, între staţiile Ilteu și Săvârșin, din cauza unui accident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 550+400, pe firul 1, între un tren de marfă privat și un camion.

Din informațiile primite de la fața locului, șoferul unui camion încărcat cu nisip nu a respectat semnalizarea acustică şi luminoasă de la trecerea la nivel și a intrat în coliziune cu trenul privat de marfă, care circula pe relaţia Curtici - Ploiești Nord. În urma impactului, primul vagon din compunerea trenului de marfă a deraiat de un boghiu.

Personalul feroviar de specialitate al Regionalei CF Timișoara a retras deja în stația Săvârșin celelalte vagoane din compunerea trenului de marfă, iar pentru repunerea pe șină a vagonului deraiat se va acționa cu un vagon de ajutor cu vinciuri hidraulice, astfel încât traficul feroviar să fie redeschis în condiții de siguranță pe firul I, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la km 550+400, firul II fiind închis pentru lucrările de reabilitare aflate în desfășurare.

Se face precizarea că pentru menținerea continuității traficului feroviar de călători între Simeria și Arad, trenurile IR 1676 și IR 75-2 circulă cuplate din stația Arad pe ruta ocolitoare Arad -Timișoara - Lugoj - Ilia, stație din care cele două trenuri își vor relua traseul normal, iar pentru călătorii din trenul R 2043, care circulă în relația Simeria - Arad, se asigură transbordare auto din stația Ilteu.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. asigură că toate măsurile operative întreprinse în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la km 550+400 au ca principal scop redeschiderea circulației în cel mai scurt timp şi în condiții de siguranță.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614