REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Trafic intens la automarfare, la graniţa cu Ungaria

Trafic intens la automarfare, la graniţa cu Ungaria

Replica API 8 martie 2021 | 00:00 763

Ca urmare a faptului că se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru a intra în Ungaria, iar autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare pentru acest tip de mijloace de transport, în prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile maghiare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a contactat autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze inclusiv suplimentarea personalului de către partea ungară, precum şi deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea automărfarelor.

Totodată, în primele ore ale zilei, poliţiştii de frontieră de la graniţa cu Ungaria au efectuat formalităţile specifice pentru 2.500 de automarfare, dintre care 2.000 au fost pe sensul de ieşire.

Menţionăm faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

,,Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro . Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.” transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367