REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Traficant de droguri pe litoral, păstrat "la gheaţă"

Traficant de droguri pe litoral, păstrat "la gheaţă"

Replica API 7 iulie 2012 | 00:00 598

Sandu Nicolae Sandu, constănţeanul care a vrut să se îmbogăţească de pe urma comercializării drogurilor în cluburile de pe litoral, rămâne în arest. Aceasta este decizia Curţii de Apel, instanţa care a judecat recursul declarat de acesta, împotriva deciziei Tribunalului care a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de acesta. În faţa instanţei, avocatul inculpatului arestat a precizat că urmărirea penală s-a finalizat destul de repede, fapt pentru care nu se mai impune măsura arestului. "Nu mai există nici un motiv pentru care Sandu Nicolae Sandu, chiar dacă în dosar este vorba despre o cantitate mare de droguri", susţinut avocatul. Având dreptul la ultimul cuvânt, Sandu şi-a manifestat dorinţa de a fi cercetat în libertate. "Regret faptele comise, doresc să fiu cercetat în libertate, cred că nu este neapărat necesar să rămân în arest", a susţinut inculpatul. După deliberare, Curtea a decis ca acesta să nu poată părăsi deocamdată celula, menţinând hotărârea Tribunalului. Reamintim că Sandu Nicolae Sandu a fost prins având asupra sa aproape 800 de comprimate ecstasy şi un kilogram de cannabis, droguri pe care le-a adus din Spania şi intenţiona să le vândă pe litoral.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218