REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Tragedia de la restaurantul Beirut: procurorii verifică de ce s-au închis camerele de supraveghere înainte de incendiu

Tragedia de la restaurantul Beirut: procurorii verifică de ce s-au închis camerele de supraveghere înainte de incendiu

Replica API 18 iulie 2014 | 00:00 322

Nu este exclusă nici varianta ca focul să fi fost pus intenţionat

Nu este exclusă nici varianta ca focul să fi fost pus intenţionat

Ancheta continuă cu privire la tragedia care a cuprins restaurantul Beirut, din municipiul Constanţa, acolo unde, în aprilie, trei tinere, angajate ale localului, şi-au pierdut viaţa într-un incendiu. După ce mai multe probe au fost ridicate, iar patronul, George Karam, este cercetat penal, iată că noi zvonuri au fost lansate, de data aceasta legându-se de faptul că focul a fost pus intenţionat. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au confirmat aceste zvonuri, dar nici nu le-au infirmat, pentru a nu influenţa cursul anchetei.

Potrivit presei centrale, se pare că focul ar fi fost pus intenţionat chiar de una dintre fetele care au murit, ea postând pe Facebook, înainte cu 19 ore de tragedie: "Now you see fire! Domnilor, sufletul unei femei este un cufăr şi deseori, după ce aţi primit cheia norocoasă, o pierdeţi pe noptieră altora, printre documente, pe birouri sau prin maşini. Apoi o căutaţi când este prea târziu, pentru că în nopţile în care eraţi plecaţi sau în momentele în care pur şi simplu aţi ales altceva, yală s-a schimbat. Aşa că fiţi atenţi, apreciaţi ceea ce aveţi, altfel veţi rămâne în faţa uşii cu o cheie care deschide uşa către trecut, prezentul şi viitorul se deschide cu o altă cheie, cheia speranţei". Aceleaşi surse au precizat că fata era supărată întrucât se despărţise de iubit. Totodată, două camere de supraveghere ar fi fost oprite înainte de izbucnirea incendiului. Despre toate aceste zvonuri, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au menţionat că nu le pot confirma, dar nici infirma. "Nu putem face comentarii referitoare la vehicularea unor variante de anchetă. Este vorba despre modul de lucru al procurorului de caz, iar variantele se pot vedea la finalul anchetei, când se va da o soluţie", a declarat, pentru "Replica", procurorul Simona Frolu, din cadrul Biroului de informare publică şi relaţii cu presa al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, menţionăm că anchetatorii au ridicat probe şi pe 10 şi 14 aprilie, atunci când au găsit cel de-al doilea telefon mobil, care se presupune că ar aparţine uneia dintre fetele decedate în teribilul incendiu şi tot atunci Karam a declarat că nu va mai spune nimic până la finele anchetei. O altă vizită la Constanţa, a criminaliştilor, a fost pe 5 iulie. Însă, între timp procurorii şi poliţiştii şi-au făcut treaba, iar, în iunie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că, în urma cercetărilor privind incendiul produs în Restaurantul Beirut din municipiul Constanţa, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de George Karam, SC Middle East Partners SRL, Constantin Pavel şi SC Tinel Cristi SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii privind calitatea în construcţii. Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, în lipsa oricăror proiecte, avize, autorizaţii, fără respectarea reglementărilor privind stabilitatea şi rezistenţa în construcţii, George Karam - în calitate de administrator şi asociat majoritar al firmei SC Middle East Partners SRL, precum şi Constantin Pavel, în calitate de administrator şi asociat unic al SC Tinel Cristi SRL, au modificat prin supraetajare (mansardare) o construcţie din lemn - ridicată anterior în curtea unui imobil din Constanţa - şi au amenajat restaurantul Beirut, folosind soluţii şi metode de construire adoptate de către cei doi administratori (care nu aveau studii şi cunoştinţe temeinice de specialitate), cu consecinţa decesului a trei persoane, a vătămării corporale a altor două şi distrugerea imobilului modificat, în urma incendiului produs. Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului s-a constatat că imobilul în cauză a suferit prăbuşiri şi deplasări de 400 ale structurii de rezistenţă, respectiv prăbuşiri ale acoperişului construcţiei şi podelei mansardei. La acea dată, pe 2 iulie, cei doi inculpaţi au fost puşi sub control judiciar. Reamintim că nenorocirea s-a produs în luna aprilie a acestui an, când restaurantul Beirut a fost cuprins de un incendiu violent, iar trei fete şi-au pierdut viaţa, arzând de vii. Este vorba despre Ioana Nicoleta Cengher, din Mangalia, Mihaela Tucă, cunoscută ca Micki şi Nicoleta Vasiliţeanu, care au fost găsite carbonizate într-un vestiar.

Mama unei fete decedate: adevărul va ieşi la iveală!

Pe 15 iulie anul curent, mama Nicoletei Cengher a postat pe site-ul de socializare Facebook, pe pagina creată în memoria fiicei sale: "Draga noastră Nico, ne e din ce în ce mai dor, e cumplit, însă fără nici o rezervă tu nu vei şti, dar adevărul despre ceea ce s-a întâmplat acolo mai e puţin şi iese la iveală, e confidenţial, pentru că e firesc pentru bunul mers al anchetei, dar cel puţin sufletul tău, iubita mea,va fi liniştit şi noi la fel. Puţin, doar atât! Te iubim, scump noastră şi te vom iubi mereu, nu vom lăsa decât peste cadavrul nostru!".

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367