REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Traian Băsescu a promulgat Legea pentru modificarea Codului penal

Traian Băsescu a promulgat Legea pentru modificarea Codului penal

Replica API 16 martie 2012 | 00:00 179

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal prin care se stabileşte imprescriptibilitatea infracţiunii de omor. Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, pe 28 februarie, iniţiativa legislativă de modificare a Codului Penal. Legea prevede eliminarea prescripţiei pedepselor în cazul omorurilor şi, de asemenea, reglementează mai clar unele texte de lege care prevăd totuşi imprescriptibilitatea infracţiunilor în caz de genocid sau crime împotriva umanităţii, potrivit NewsIn. Propunerea legislativă a intrat rapid în atenţia plenului după ce preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a primit o solicitare din partea lui Traian Băsescu prin care cere supunerea spre adoptare cât mai rapidă a unei iniţiative legislative demarată de PDL care stabileşte imprescriptibilitatea răspunderii penale şi a executării pedepsei în cazul omorului. "Fac un apel la dumneavoastră adresându-vă rugămintea să acordaţi o atenţie deosebită supunerii spre adoptare cât mai rapid a propunerii legislative pentru modificarea Codului penal şi a legii 286/2009 privind Codul Penal", se arata în scrisoarea şefului statului. Iniţiativa la care făcea referire şeful statului aparţine unui număr de 7 deputaţi şi senatori, din partea PDL Roberta Anastase, Iorguş Zanfir, Marius Spînu, Maria Stavrositu, Sever Voinescu, din partea PSD Mădălin Voicu şi din partea minorităţilor Ovidiu Ganţ. Proiectul de lege vizează stabilirea imprescriptibilităţii răspunderii penale şi a executării pedepsei în cazul tuturor infracţiunilor care au avut ca urmare moartea victimei, precum şi modificarea normelor referitoare la imprescriptibilitatea infracţiunilor contra păcii şi omenirii, pentru corelarea cu dispoziţiile ONU.

Sursa:Realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614