REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Trăistariu, Bănică şi Galani învârt banii cu lopata, de Revelion

Trăistariu, Bănică şi Galani învârt banii cu lopata, de Revelion

Replica API 29 decembrie 2011 | 00:00 240

Pe scenă în noaptea dintre ani

Pe scenă în noaptea dintre ani

Noul an aproape că bate la uşă, prilej de sărbătoare pentru toată lumea. Se ştie foarte bine că noaptea dintre ani "trebuie" organizată din timp pentru ca distracţia să fie una ca la carte. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil, cineva trebuie să muncească. În această categorie se află şi vedetele autohtone (aproape toate), care renunţă la o petrecere personală în favoarea publicului.

Prima pe lista mai sus menţionată se află Andreea Bănică, cunoscuta cântăreaţă a plaiurilor mioritice. Aceasta va susţine mai multe concerte în noaptea de Revelion, În Târgovişte, dar şi în Bucureşti. "Am concerte în seara de Revelion în Târgovişte, iar în Bucureşti la Romexpo Vanghelion, Otopeni şi încă vreo 3 sau 4 locaţii private. Deci, voi fi foarte ocupată în seara de revelion, ca în fiecare an", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Andreea Bănică. Ca retrospectivă a anului ce urmează să se încheie, artista susţine că a fost un an foarte bun din toate punctele de vedere, iar de la 2012 nu aşteaptă nimic în mod special, îşi doreşte să fie un an ca toţi ceilalţi. "De la anul care vine îmi doresc să fie un an... ca şi ceilalţi. Una dintre cele mai mari realizări pe plan muzical am avut-o acum, în 2011, şi anume că am reuşit să cânt în străinătate. Da, o pot numi una dintre cele mai mari realizări pe anul ce urmează să se încheie. În ceea ce priveşte banii... nu contează, iar sumele nu necesită să fie spuse, după părerea mea. Nimeni nu ştie cât câştig eu, degeaba aberau ziarele în alţi ani. Este un an în criză, sunt oameni care nici nu au ce pune pe masă şi nu e frumos să mă apuc eu să mă laud cu ce bani fac. Nu cred că este un lucru atât de important. Vă pot spune doar că de Revelion îmi dublez preţul", a adăugat Andreea Bănică.

Mihai Trăistariu: "Anul 2011 a fost unul bănos"

Mihai Trăistariu este la fel de ocupat în noaptea de Revelion, acesta va concerta la Poiana Braşov şi Sinaia, în total va susţine 5 spectacole, de la ora 9 seara până la 3 dimineaţa. Se pare că anul 2011 a fost unul prielnic pentru cunoscutul cântăreţ, lucru pe care nu se fereşte să-l spună. "A fost un an bun, bănos, frumos, liniştit, dar şi cu multă muncă. Pentru 2012 am, însă, multe proiecte. Vreau să încep construcţia casei mele de la malul mării, din Năvodari, deja lucrez la asta, şi vreau să organizez primul meu turneu naţional în care să fiu cap de afiş, care mă va costa în jur de 500.000 de euro, va fi un proiect derulat în toate oraşele mari, mai amplu, cum nu am mai avut parte până acum. Caut şi sponsori, ca să nu suport toată suma numai eu. Până acum am mai cântat cu mai mulţi artişti, nu am avut un turneu numai al meu şi pentru mine înseamnă enorm", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Mihai Trăistariu. Pe lângă proiectul pe care îl organizează, artistul are şi alte îndeletniciri pe care încearcă să le ducă în paralel cu toate că va fi destul de solicitant, iar o carieră în televiziune nu este exclusă. "Mă ocup şi cu facultatea pentru că, da, sunt anul I la Facultatea de Actorie din Constanţa. Nu doresc să mă reprofilez, dar nu m-aş supăra dacă aş folosi şi actoria. Bine, oricum noi suntem jumătate actori, dar poate mă va ajuta să prezint vreo emisiune sau poate să joc într-un film", a spus Mihai Trăistariu. Revenind la faptul că 2011 a fost un an bănos pentru artist, nu se putea termina în alt mod. Aşadar, de Revelion, venitul artistului va fi de 15.000 de euro, având în vedere că sunt 5 spectacole a câte 3.000 de euro fiecare. Preţul concertului este dublat pentru seara de Revelion, deoarece în mod normal preţul este undeva la 1.500 de euro.

Ionuţ Galani: "Eu nu-mi dublez preţul de sărbători"

Dacă în mod normal majoritatea vedetelor îşi măresc preţurile concertelor în perioada sărbătorilor, nu acelaşi lucru se poate spune despre interpretul de muzică grecească Ionuţ Galani. "În seara de Revelion voi susţine un concert la Sinaia - hotel Internaţional, la Bucureşti - Militari Residence Ballroom, după care voi veni acasă, pentru că acasă e cel mai bine. Nu-mi voi mări preţul, nu-l voi dubla, chiar dacă se practică, pentru mine Revelionul este ca şi ziua de mâine, iar tariful este de 1.000 de euro. A fost şi mai ieftin, am luat şi 600 de euro în Constanţa. Anul 2011 a fost unul bun şi nu pot decât să-i mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat talentul acesta de a cânta şi de a face meseria asta frumoasă", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Ionuţ Galani, cunoscutul interpret de muzică grecească. Pentru 2012, artistul nu-şi doreşte decât sănătate şi poate un nou album şi un concert mai mare.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614