REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Transportatorii renunţă la mitingurile de la Ministerul Transporturilor, însă cele de la Parlament vor avea loc

Transportatorii renunţă la mitingurile de la Ministerul Transporturilor, însă cele de la Parlament vor avea loc

Replica API 24 aprilie 2012 | 00:00 145

Transportatorii nu vor mai protesta, marţi şi miercuri, la Ministerul Transporturilor, după ce au obţinut promisiuni pentru rezolvarea unei părţi a revendicărilor, însă mitingurile programate în aceleaşi zile în faţa Parlamentului vor avea loc, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii COTAR.

"În urma discuţiilor purtate luni la Ministerul Transporturilor, am obţinut promisiuni verbale că vor fi rezolvate revendicările noastre legate de normele privind transportul public de persoane cu autobuzele în zona metropolitană Bucureşti. Protestele de la Parlament, însă, rămân valabile, pentru că mai sunt probleme importante care trebuie rezolvate, cum ar fi cele legate de taximetrie", au spus cei de la Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Transporatorii ameninţă însă că, dacă vor fi "păcăliţi din nou de factorii de răspundere" din minister, vor declanşa protest spontan.

În aceste condiţii, mitingurile anunţate pentru marţi şi miercuri, între orele 10.00 şi 14.00, vor avea loc numai la Palatul Parlamentului, pe latura dinspre parcul Izvor.

Potrivit COTAR, la proteste ar urma să participe peste 2.000 de taximetrişti. "Am cerut aprobare pentru 14.500 de maşini, însă nu au fost aprobate decât 2.000. Nu vor fi doar taxiuri, ci şi autocare, autobuze şi microbuze", a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.

Transportatorii cer, printre altele, aprobarea modificărilor la Legea taximetriei şi scoaterea din Bucureşti a celor care nu au licenţă locală de transport.

Reprezentanţii COTAR au precizat că, în cazul în care revendicările lor vor fi soluţionate marţi, protestele de miercuri nu vor mai avea loc.

Transportatorii, în majoritate taximetrişti, au protestat în Bucureşti şi la 3 aprilie, când, în faţa Palatului Parlamentului s-au adunat aproximativ 500 de autoturisme. Ei au ameninţat cu declanşarea de proteste la nivel naţional, dacă solicitările lor nu vor fi aprobate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614