rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Traseul către grupele UEFA Champions League ale campioanei CFR Cluj

CFR Cluj va fi cap de serie la tragerile la sorți care vor avea loc în 9 august, pentru turul 1 al UEFA Champions League, care se va disputa, în premieră, într-o singură manșă. Campioana României va trebui să învingă 4 adversare pentru potul de 20 de milioane de euro.

CFR Cluj a devenit campioana României la fotbal, însă va avea o misiune aproape imposibilă să ajungă în grupele UEFA Champions League.

Miza este una enormă pentru toate echipele: UEFA dă, din start, câte 15 milioane de euro echipelor calificate în grupe.

CFR Cluj va fi cap de serie la tragerea la sorţi şi va avea o adversară accesibilă din Feroe, Ţara Galilor sau Gibraltar. Apoi CFR va trebui să învingă trei adversare mai bine cotate.

Pentru prima dată în istorie, primele trei tururi preliminare se vor juca într-o singură manşă, din cauza pandemiei de COVID-19.

Posibilele adversare pentru CFR Cluj, în turul 2 preliminar sunt: Celtic (Scoția), Ludogoreț (Bulgaria), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Legia Varșovia (Polonia), Dinamo Zagreb (Croația), Young Boys Berna (Elveția) , Maccabi Tel-Aviv (Israel), Molde (Norvegia) și Qarabag (Azerbaijan), scrie stiripesurse.ro.

joi, 6 august 2020903
Comentarii
Vremea
23.5°23.4° - 23.5° vineri, 25 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 5.69 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...Replica
25 sep 10:11ReplicaFĂGĂDĂU mizează pe SPRIJINUL cartierului HENRI COANDĂ, să mai prindă un mandat de PRIMAR!

Alegerile bat la ușă, iar, la Constanța, primarul în funcție, Decebal Făgădău, se bazează pe “asul” din...1960

25 sep 09:15ReplicaMANEVRELE unei TINERE care ȚEPUIA oamenii pe FACEBOOK!

Andreea Ana-Maria Bîzgan a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, la propunerea procurorilor din cadrul...2937

25 sep 00:12ReplicaSpațiile VERZI din Constanța, între REALITATEA din capul lui Făgădău și 'FICȚIUNEA' de la faţa locului

Pe ultima sută de metri înaintea alegerilor locale, Primăria Constanța readuce în atenția constănțenilor...1479

25 sep 00:00ReplicaSTROE Felix: Parteneriatul Stroe-Făgădău e BAZAT pe RESPECT și PRIETENIE! Video

Stroe Felix, președintele PSD Constanța și candidatul PSD la șefia Consiliului Județean, își dorește să...585

Local
25 sep 22:14LocalDoi bărbați din CONSTANȚA, confirmați cu COVID-19 după DECES

La nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 41 de decese (25 bărbați și 16 femei), ale unor...1042

25 sep 22:13Local24 Septembrie - Ziua Mondială Maritimă

24 Septembrie reprezintă în acest an Ziua Mondială Maritimă. Scopul zilei este de a atrage atenţia asupra...469

25 sep 22:13LocalCT BUS a implementat un nou sistem care permite gestionarea eficientă a banilor publici

550

25 sep 22:15LocalCCR: Educația sexuală în școli se va face doar cu acordul scris al părinților

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ...501

25 sep 22:14LocalINCENDIU la un APARTAMENT din CONSTANȚA

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în urmă cu puțin timp pentru stingerea unui...968

25 sep 00:20LocalCOD GALBEN de PLOI și VIJELII, în Dobrogea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben, valabilă joi, între orele 14.30 și...9882

25 sep 22:12LocalConsilierii județeni convocați în ultima ședință

Ultima ședință de Consiliu Județean din acest mandat a avut loc joi, 24 septembrie. Pe ordinea de zi au fost 36 de...627

25 sep 22:12LocalCOVID-19: Constanța bate RECORD după RECORD la infectările zilnice. 1639 de cazuri în România

Până joi, 24 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 118.054 de cazuri de persoane infectate cu noul...1679

25 sep 22:11LocalAcţiune pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere

508

Politică
25 sep 00:00PoliticăTăriceanu: Executivul are obligaţia să dubleze alocaţiile şi să respecte majorarea pensiilor cu 40%

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Guvernul are obligaţia să dubleze alocaţiile şi să...307

25 sep 00:00PoliticăReprezentanţii USR PLUS au depus o plângere penală împotriva primarului Firea pentru abuz în serviciu

Vlad Voiculescu, copreşedinte USR PLUS Bucureşti, şi consilierul general USR Ana Ciceală au depus, joi, o plângere...313

25 sep 00:00PoliticăCioloş: Din păcate, PNL a luat primari pesedişti cu traista; i-a luat la grămadă

241

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1741

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2596

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1614

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...3962

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2598

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3508

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...5333

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3524

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2781

Monden
25 sep 00:00MondenMesajul scriitorului Dan Brown pentru România: Fanii români sunt pasionați de opera sa

După lansarea internaţională cu succes a Simfoniei sălbatice, ultima creaţie literară a autorului Dan Brown, care...271

25 sep 00:00MondenTom Hanks şi regizorul Robert Zemeckis au finanţat mai multe scene din 'Forrest Gump' pe care studioul a refuzat să le fimeze

Tom Hanks şi regizorul Robert Zemeckis au finanţat mai multe scene din "Forrest Gump" pe care studioul a refuzat să...274

25 sep 00:00MondenCântăreţul Zayn Malik şi topmodelul Gigi Hadid au devenit părinţii unei fetiţe

295

25 sep 00:00MondenRegistrul şcolar al lui John Lennon îl descrie ca pe un adolescent leneş şi rebel

Când avea 14 ani, John Lennon era un adolescent rebel care întârzia la ore, îşi uita cărţile acasă şi dădea...292

25 sep 00:00MondenCelebra cântăreaţă Juliette Greco a murit la vârsta de 93 de ani

Celebra cântăreaţă franceză Juliette Greco, care a interpretat texte ale unor poeţi şi compozitori precum Leo...295

25 sep 00:00MondenDisney amână premiera peliculei „Black Widow“, cu Scarlett Johansson în rolul principal

259

Mapamond
25 sep 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie va testa eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 pe voluntari infectaţi deliberat

Marea Britanie va desfăşura teste asupra unor voluntari sănătoşi, infectaţi în mod deliberat cu virusul care...247

25 sep 00:00MapamondSUA acordă încă două luni Irakului pentru a se aproviziona cu energie din Iran

Washingtonul a acordat Irakului un termen suplimentar de 60 de zile în care sunt exceptate de la sancţiuni statele şi...268

25 sep 00:00MapamondCoronavirus: Masca obligatorie 24 de ore din 24 în Italia, la Genova

235

Sănătate
25 sep 00:00SănătateRemedii naturale pentru durerile de gât

Durerile de gât apar, de cele mai multe ori, în urma contactării unui virus. Acestea sunt cât se poate de neplăcute...297

25 sep 20:09SănătateGutuia: beneficii și recomandări

Toamna este, fără îndoială, sezonul gutuilor așa că nu ar strică să știi ce beneficii aduc acestea...325

25 sep 00:00SănătateGreșeli care agravează răceala

254

25 sep 20:19SănătatePoți face exces de fructe? Află recomandările de consum

Există binecunoscuta recomandare „consumă cinci fructe și legume pe zi”. Este un sfat de care e bine să ții...300

25 sep 00:00SănătateCum să limitezi gustările nesănătoase atunci când ești obosit

Deciziile noastre privind alimentația nu sunt mereu cele mai potrivite atunci când ne simțim obosiți și pare că...228

25 sep 00:00SănătateCearcănele – de ce apar şi cum le tratăm?

Cearcănele sunt reprezentate de acele zone rotunde, colorate mai închis, în nuanţe către violet sau brun, care apar...298

25 sep 00:00SănătateStudiu: Acidul lipoic contribuie la slăbit în caz de obezitate

Nu există remedii magice pentru a combate obezitatea, însă anumite elemente pot contribui câte puțin la lupta...292

25 sep 00:00SănătateSănătatea mâinilor: cum se modifică spre bătrânețe

Pe măsură ce îmbătrânim, sănătatea mâinilor are de suferit: pot apărea dureri articulare, o diminuare a forței...284

25 sep 00:00SănătateAi împlinit 70 de ani? Ce schimbări au loc în corp după această vârstă

301

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT