REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Trei constănţeni, printre cei mai inteligenţi tineri ai României

Trei constănţeni, printre cei mai inteligenţi tineri ai României

Replica API 13 septembrie 2013 | 00:00 110

Cei mai buni 20 de tineri care şi-au înscris proiecte în concursul Tech School de pe SmartNation.ro - platforma de tehnologie iniţiată de UPC România - au participat la început de septembrie la a doua ediţie a Taberei Tech School. Printre provocările acestui an s-au numărat crearea un start-up virtual şi construirea unui robot cu funcţii multiple. Astfel, la finalul a doar 12 ore de lucru pe parcursul a mai puţin de 6 zile, echipa taberei l-a prezentat juriului - condus de Cătălin Buliga, CTO UPC România şi de Paul Neculoiu, Agenţia Spaţială Europeană - pe Helpy, un robot umanoid cu aplicaţii directe în domeniul medical. În plus, s-a demonstrat capacitatea acestuia de a transmite imagini în livestream, de a citi senzori de presiune, oxigen şi gaze din mediul înconjurător precum şi abilitatea de a vorbi cu potenţialii pacienţi prin sinteză vocală! Încă din prima zi, cei 20 de participanţi au avut posibilitatea să se cunoască şi să se evidenţieze prin ideile lor într-o sesiune de pitching virtual al proiectelor lor, prezentând de la prototipuri de roboţi subacvatici, roboţi utilitari modulari, dispozitive care generează energie electrică prin energie cinetică (de mişcare) şi până la aplicaţii de mobile pentru piloţii de avioane sau sisteme de învăţământ transformate în modele de gaming in cloud. Constanţa a avut cel mai mare număr de participanţi în Tabăra Tech School, Iulian Lazăr, Răzvan Roman şi Adrian Tănăsoiu uimind juriul prin proiecte precum robotul subacvatic ROV 1, modelul de macara cu aer comprimat iCrane sau robotul controlat prin Bluetooth. Start-up-ul virtual a fost organizat pe 3 departamente (construcţie, programare şi marketing), acestea colaborând perfect pe parcursul taberei pentru a finaliza atât elementele de bază ale robotului cât şi funcţii suplimentare. Echipa a reuşit să convingă juriul că produsul lor merită să fie cumpărat într-un viitor apropiat. Cei din echipele de construcţie şi programare au trecut cu uşurinţă de la tutoriale de limbaje avansate de programare - de la C Sharp, Python la cele de robotică, Arduino şi Raspberry Pi. Echipa de marketing a reuşit să creeze în paralel pentru robot, în doar 3 zile, propriul logo customizat şi propriul spot video. Aceste elemente au stat la baza blog-ului de Wordpress, a paginii de Facebook şi a canalului de Youtube ale lui Helpy, strategia echipei de promovare a personalităţii robotului atrăgând sute de fani şi de vizualizări.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367