REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Trei copii au CĂZUT într-un LAC ÎNGHEȚAT

Trei copii au CĂZUT într-un LAC ÎNGHEȚAT

Replica API 22 ianuarie 2022 | 00:00 766

Trei copii au căzut într-un lac îngheţat din Dumbrăviţa, judeţul Braşov, iar unul dintre ei este dispărut.

Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat sâmbătă, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că 3 copii, care se aflau pe raza unui lac înghețat, situat în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, au căzut în apă, ca urmare a spargerii gheții.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, pompieri și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, precum și echipaje SMURD.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că 4 copii, toți în vârstă de 14 ani, se aflau cu bicicletele pe suprafața înghețată a unui lac din localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, iar ca urmare a ruperii gheții, 3 dintre aceștia au căzut în lac.

În continuare, doi dintre cei trei copii au reușit să iasă din lac, pentru cel de-al treile fiind desfășurate activități de căutare de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Dintre cei doi copii care au reușit să iasă din lac, unul a fost consultat la fața locului de către cadrele medicale, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, scrie antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614