REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Tribunalul a menţinut măsura arestării preventive în cazul lui Constantinescu

Tribunalul a menţinut măsura arestării preventive în cazul lui Constantinescu

Replica API 3 decembrie 2014 | 21:54 166

Nicuşor Constantinescu

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a cerut, săptămâna trecută, la Tribunalul Constanţa, judecarea sub control judiciar pe cauţiune sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, în dosarul privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, însă instanţa a amânat pronunţarea pentru 2 decembrie. Nicuşor Constantinescu a spus judecătorului de caz, în şedinţa din 26 noiembrie, că doreşte să fie judecat în libertate deoarece trebuie să-şi continue radioterapia, iar aceasta nu poate fi făcută nici în cadrul sistemului penitenciar, nici în cadrul sistemului naţional de sănătate. El a precizat că trebuie să-şi continue tratamentul în străinătate. Se pare că preşedintele suspendat al CJC nu a fost destul de convingător, întrucât marţi, magistraţii au decis să menţină măsura arestării preventive. Tot marţi, magistraţii Tribunalului au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a lui Constantinescu. Decizia nu este definitivă. Următorul termen pe fondul cauzei a fost fixat pentru data de 17 decembrie. Reamitim că la sfârşitul săptămâni trecute, Curtea de Apel Bucureşti a infirmat mandatul de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, hotărând ca acesta să fie cercetat sub control judiciar. Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu vor efectua recurs împotriva deciziei Tribunalului, la Curtea de Apel Constanţa. Dacă această instanţa va admite apelul, atunci Constantinescu va fi pus în libertate.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367