REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Tribunalul a respins cererea Prefecturii formulată împotriva Consiliului Local Cogealac. Motivul: consilierii au schimbat viceprimarul „ca la carte”

Tribunalul a respins cererea Prefecturii formulată împotriva Consiliului Local Cogealac. Motivul: consilierii au schimbat viceprimarul „ca la carte”

Replica API 8 decembrie 2014 | 22:12 115

Prefectul Constanţei, Radu Volcinschi, a atacat, pe 19 septembrie, la Tribunalul Constanţa hotărârea Consiliului Local Cogealac de schimbare a Ştefaniei Costoiu din funcţia de viceprimar al localităţii, însă nu înainte de a transmite în atenţia primarului şi a consilierilor un document potrivit căruia hotărârea din 13 iulie., de schimbare a Ştefaniei Costoiu, a fost adoptată „cu încălcarea prevederilor legale în materie”. „În actul Prefecturii, la instituţia condusă de Volcinschi nu au ajuns nici proiectul privind schimbarea viceprimarului, dar nici avizul de legalitate al secretarului comunei. Prin urmare, „HCL nr. 25/2014 a fost adoptată fără a avea la bază raportul comisiei de specialitate a consiliului local şi nici raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, fiind încălcate astfel prevederile art. 44 alin (1) din Legea nr. 215/2001, republicată”, se arată în document. Lucrurile par să fi intrat pe un făgaş normal, cel puţin din punctul de vedere al dorinţelor primarului din Cogealac. Şi spunem asta pentru că la termenul din 5 septembrie, de altfel prima înfăţişare de la înregistrarea acţiunii, instanţa a respins acţiunea Prefecturii, ca fiind lipsită de obiect. Asta înseamnă că administraţia locală şi consilierii au făcut totul ca la carte. În sensul că, într-o altă şedinţă de consiliu, ce a avut loc în luna octombrie, după ce a fost depusă acţiunea prefectului în instanţă, au întocmit documentaţia legală cu privire la schimbarea vicelului din funcţie. Au motivat hotărârea şi au ataşat raportul comisiei de specialitate a consilului, cât şi cel al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului. De precizat faptul că, pe site-ul primăriei Cogealac, Ştefania Costoiu încă figurează ca viceprimar, deşi ultima reactualizare a paginii s-a făcut pe 17 noiembrie.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218