REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Tribunalul Constanţa a anulat contractul încheiat de ANR, privind cedarea pavilionului românesc

Tribunalul Constanţa a anulat contractul încheiat de ANR, privind cedarea pavilionului românesc

Replica API 28 septembrie 2015 | 11:06 292

Brânză: A fost o surpriză şi pentru noi

Brânză: A fost o surpriză şi pentru noi

După ce dosarul Pavilionului românesc s-a scăldat, timp de doi ani, în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel, iată că, într-un final, a venit şi sentinţa: instanţa a anulat contractul de cedare a dreptului de folosinţă a pavilionului românesc. Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului administrativ, respectiv contractul încheiat în 2012 ce urma să permită ca de pavilionul românesc să se ocupe firma germană, a fost admisă de Tribunalul Constanţa, pe 25 septembrie a.c.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Navală Română în contradictoriu cu pârâta RIFA HOLDINGS LIMITED. Constată nulitatea absolută a Contractului de agenţie încheiat la data de 12.09.2012 între Autoritatea Navală Română şi Ilvana Holdings Limited, înregistrat la Autoritatea Navală Română sub nr. 16223/14.09.2012. Respinge cererea de suspendare a executării contractului de agenţie Contractului de agenţie încheiat la data de 12.09.2012 între ANR şi Ilvana Holdings Limited, înregistrat la ANR sub nr. 16223/14.09.2012, ca rămasă fără obiect“, se arată în minuta instanţei.

„A fost o supriză şi pentru noi. Ne aşteptam la acest rezultat. Vom avea şanse mai mari dacă ANR va fi implicată într-un proces extern. Rezultatul de azi, va fi cu un procent, destul de mare de câştig şi afară. Să vedem ce intenţii au şi ei. Din câte văd, nu prea mai sunt aşa de active ca înainte. Acum, să vedem, dacă vor face recurs. Dacă vor face, cred că va fi acelaşi rezultat“, a declarat, pentru "Replica", Paul Brânză, directorul ANR. Acesta a ţinut să mai menţioneze faptul că va acţiona, din nou, societatea germană, în instanţă, pentru a solicita cheltuielile de judecată. Întreaga sumă, până la acest moment, se ridică la 12.000 lei.

Reamintim că repectiv contract de cedare a dreptului de folosinţă a pavilionului românesc a fost încheiat de către directorul de atunci, Eugen Olteanu. Din septembrie 2012, toţi directorii care s-au perindat la conducerea instituţiei au refuzat să pună în executare actul, considerând că a fost semnat „pe genunchi”, fără să treacă prin Consiliul de Administraţie al ANR şi fără ca o copie a acestuia să fie înregistrată în instituţie. Mai mult, atribuirea contractului s-ar fi făcut şi cu nerespectarea prevederilor OUG 34/2006.

M.S.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614