REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Tribunalul Constanţa interzice groapa de deşeuri de la Năvodari

Tribunalul Constanţa interzice groapa de deşeuri de la Năvodari

Replica API 8 februarie 2013 | 00:00 187

Calapod, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, italianul Vincentelli - achitat

Calapod, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, italianul Vincentelli - achitat

După mai bine de doi ani, timp în care judecătorii au analizat acuzaţiile de corupţie aduse de procurori împotriva italianului Roberto Vincentelli, a soţiei acestuia, Manuela Marinescu, şi a fostului primar din Năvodari, Tudorel Calapod, instanţa a decis, joi, să-l trimită pe fostul edil după gratii, respectiv achitarea afaceristului şi a consoartei sale. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată prin apel.

Procurorii constănţeni i-au trimis în luna septembrie a anului 2011, în judecată, pentru fapte de corupţie, pe fostul primar din Năvodari, Tudorel Calapod, şi pe cetăţeanul italian Roberto Vincenteli, cel care intenţiona să construiască un depozit de deşeuri industriale la Năvodari, dar şi pe soţia acestuia, administratorul SC Ecological Center S.A. Tribunalul Constanţa a decis, joi, să-l trimită după gratii pe fostul şef al administraţiei locale. "Condamnă pe inculpatul Calapod Tudorel la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată. În baza art. 289 Cod penal condamnă pe inculpatul Calapod Tudorel la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. În baza art. 33 lit a) -art. 34 lit b) Cod penal: Contopeşte pedepsele şi dispune ca inculpatul Calapod Tudorel să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare", se arată în sentinţa Tribunalului. Vincentelli a scăpat, însă, uşor. El a fost achitat, la fel şi soţia sa, obligaţi fiind doar la plata, fiecare, a unei amenzi administrative în valoare de 1.000 de lei. "Achită pe inculpatul Vincentelli Roberto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr 78/2000 (...) Aplică inculpatului Vincentelli Roberto amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei. (...) Achită pe inculpata Marinescu Manuela Ştefania sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 Cod penal (...) Aplică inculpatei Marinescu Manuela Ştefania amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei. Achită pe inculpata persoană juridică SC Ecological Center Năvodari, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal. Aplică inculpatei SC Ecological Center SA Năvodari amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei", se mai arată în decizia instanţei. Totodată, instanţa au decis desfiinţarea certificatului de urbanism nr. 718 din 20.12.2007, înregistrat la Primăria Năvodari sub nr 25623/20.12.2007, eliberat către SC Ecological Center SA Năvodari, referitor la construirea obiectivului ,,Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale". Cu alte cuvinte, groapa de gunoi nu va mai fi construită. În fine, Calapod, Vincentelli şi Marinescu mai trebuie să plătească şi cheltuielile judiciare în valoare de 2200 lei, fiecare. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată prin apel, în termen de 10 zile. Faţă de decizia Tribunalului Constanţa, italianul Roberto Vincentelli s-a declarat mulţumit, el afirmând că "a fost iertat de instanţă" şi că s-a dovedit că este "nevinovat". Calapod, pe de altă parte, nu a dorit să comenteze decizia, iniţial precizând că avocatul nu l-a anunţat cu privire la sentinţă, el aflând din presă care este aceasta.

Procurorii au formulat recurs: îl vor şi pe Vincentelli la închisoare

Potrivit rechizitoriului procurorilor, întocmit în septembrie 2011, Tudorel Calapod, fostul primar al oraşului Năvodari, în perioada 2004-2007, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a creat un avantaj nelegal SC Ecological Center S.A. Năvodari, reprezentată de Roberto Vincentelli şi Manuela Marinescu, astfel că societatea respectivă a obţinut în mod nelegal din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Bucureşti acordul de mediu vizând edificarea unui depozit de deşeuri toxice şi periculoase pe raza oraşului Năvodari; în concret, s-a constatat că inculpatul a emis certificatul de urbanism care atesta în mod nereal un drept de proprietate (inexistent în cauză), necesar pentru obţinerea autorizaţiei de mediu; pe de altă parte, nu a cerut avizul de la Autoritatea Aeronautică Română şi nici Planul de Urbanism Zonal, aşa încât nu s-a cunoscut adevărata dimensiune a depozitului de deşeuri. În privinţa lui Vincentelli, procurorii au susţinut că, la data de 18 noiembrie 2010, ar fi oferit un beneficiu cuantificat la echivalentul a 4.500 euro/lunar pe o perioadă nedefinită, prin intermediul unei firme străine, primarului în funcţie din Năvodari (Nicolae Matei -n.r.), pentru a-l determina să nu-şi îndeplinească în mod corect atribuţiunile de serviciu, adică să elibereze ilegal autorizaţia de construcţie. Edilul de la acea dată nu a acceptat oferta. Facem precizarea că, faţă de soluţia dată ieri de Tribunal, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au formulat recurs, solicitând pedeapsa cu închisoarea şi pentru ceilalţi inculpaţi.

Mirela PASCAL, Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614