REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tribunalul Constanţa: Rompetrol nu mai datorează niciun ban statului

Tribunalul Constanţa: Rompetrol nu mai datorează niciun ban statului

Replica API 27 iunie 2011 | 00:00 126

Tribunalul Constanţa a decis că Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), din grupul Rompetrol, nu mai datorează statului niciun ban din creanta în valoare de 603 milioane de dolari convertită în obligaţiuni în 2003, au declarat pentru Mediafax surse judiciare. "Tribunalul Constanţa a fost de acord cu poziţia Rompetrol Rafinare, conform căreia, în 30 septembrie 2010, s-a stins creanţa statului român rezultând din convenţia de emisiune încheiată la 5 decembrie 2003 între Rompetrol Rafinare şi statul român", au afirmat sursele. În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi. Scadenta răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de doar 71 milioane dolari şi a plătit dobânzi aferente de 24 milioane dolari. KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol, a decis anul trecut, în AGA, să convertească în acţiuni obligaţiunile emise de Rompetrol în 2003 şi pe care nu le-a răscumpărat de la stat. Statul a contestat anul trecut în instanţa decizia Rompetrol de conversie în acţiuni a obligaţiunilor rămase nerascumpărate. Totodata, la sfârşitul lunii iunie 2010, acţionarii Rompetrol Rafinare au aprobat o majorare de capital de 450 milioane lei, fonduri care ar fi urmat să fie utilizate pentru plata unei părţi a datoriei către stat. În urma operaţiunii au fost subscrise acţiuni de 329,49 milioane lei. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a contestat în instanţa decizia de suplimentare a capitalului Rompetrol Rafinare, dar a pierdut în instanţă de două ori, respectiv în lunile august şi noiembrie 2010. "Cererea formulată de stat, privind anularea hotărârilor AGA prin care Rompetrol Rafinare a decis răscumpărarea unei părţi a obligaţiunilor şi majorarea capitalului social al Rompetrol prin conversia în acţiuni a obligaţiunilor nerăscumpărate la data scadentei, a fost respinsă", au precizat sursele. Rompetrol este reprezentat în acest litigiu de casele de avocatura Tuca, Zbarcea şi Asociaţii şi de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Acţiunile Rompetrol Rafinare se tranzacţionează luni la Bursa de Valori Bucureşti la preţul de 0,0625 lei pe unitate, în creştere cu 3,14% faţă de referinţă. Rompetrol Rafinare are o capitalizare de 1,47 miliarde de lei.

Sursa: Mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218