REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Trimişi în judecată pentru obţinerea de fonduri europene în baza unor falsuri

Trimişi în judecată pentru obţinerea de fonduri europene în baza unor falsuri

Replica API 5 august 2016 | 00:00 240

Dosar intrsumentat de DNA Constanţa

Dosar intrsumentat de DNA Constanţa

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Stelian Maliu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; Andra Marina Caraulani, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi uz de fals; Iuliana Soare, fostă Irimia, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracţiuni) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: la data de 30 iunie 2010, inculpatul Maliu Stelian a întocmit, a depus și a declarat eligibil, la Agenția de Plăți Dezvoltare Rurală și Pescuit – Oficiul Județean Tulcea (actualmente Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), proiectul „Instalarea tânărului fermier Maliu M. Stelian pentru prima dată ca șef al exploatației sale în comuna Beidaud, județul Tulcea”, Măsura 112 „Instalarea tânărului fermier”, folosind documente false, prin care se atesta în mod fals că este membru al unei Cooperative Agricole. Astfel, inculpatul a primit pe nedrept suma de 106.550 lei (25.000 de euro), reprezentând finanțare nerambursabilă din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

La data de 28 decembrie 2011, inculpata Caraulani Marina-Andra a întocmit, a depus și a declarat eligibil, la Agenția de Plăți Dezvoltare Rurală și Pescuit – Oficiul Județean Tulcea (actualmente Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), proiectul „Dezvoltarea unei exploatații agricole în comuna Beidaud, județ Tulcea”, Măsura 112 „Instalarea tânărului fermier”, folosind documente false, prin care se atesta în mod fals că este membru al aceleiași Cooperative Agricole și pentru care inculpata a primit pe nedrept suma de 172.932 lei (40.000 de euro) reprezentând finanțare nerambursabilă din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Cei doi inculpați au fost ajutați să obțină finanțările nerambursabile de către inculpata Soare Iuliana (fostă Irimia) care a întocmit și eliberat inculpaților Maliu Stelian și Caraulani Marina-Andra (ultimei indirect, prin Maliu Stelian), două adeverințe în numele Președintelui respectivei Cooperative Agricole, care atestau în mod fals că cei doi inculpați sunt membri ai Cooperativei Agricole.

Prima adeverință a fost eliberată fără ca inculpata Soare Iuliana să aibă dreptul de a o elibera, aceasta arogându-și calitatea de director executiv al Cooperativei, calitate pe care nu o deținea, iar a doua adeverință a fost eliberată prin imitarea semnăturii pretins autentice a președintelui Cooperativei. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpaților Maliu Stelian și Caraulani Marina-Andra cu sumele de 106.550 lei, respectiv 172.932 lei. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ale inculpaților Maliu Stelian și Caraulani Marina-Andra. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614