REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
11.9° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Triplare a vânzărilor de mașini ecologice în România, în intervalul ianuarie - iunie 2017

Triplare a vânzărilor de mașini ecologice în România, în intervalul ianuarie - iunie 2017

Replica API 25 iulie 2017 | 00:00 297

Vânzările de autovehicule ecologice s-au triplat în România (+215,75%), în primele șase luni ale anului, ajungând la 982 de unități, de la 311 exemplare consemnate în aceeași perioadă din 2016, reiese din statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), scrie AGERPRES.

În perioada ianuarie — iunie 2017, comparativ cu primele șase luni din anul anterior, ponderea autoturismelor "eco" în totalul vânzărilor a fost de 1,7% pe plan local, iar comercializarea de mașini electrice s-a majorat cu 197,1%, în timp ce în cazul celor hibride s-a consemnat o creștere de 218,1%.

Totodată, potrivit sursei citate, în iunie, au fost vândute 265 de mașini electrice și hibride, în creștere cu 56,08%, în comparație cu luna anterioară, când s-au înregistrat 169 de exemplare vândute.

În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele șase luni ale anului, primul loc este ocupat de Mercedes-Benz, cu 32 de unități, urmat de BMW (29), Renault (12), Audi (8), Volkswagen și Volvo (câte 5 exemplare), Mitsubishi și Porsche (câte 4).

Totodată, cele mai multe mașini hibride vândute în România, din ianuarie până în iunie 2017, au fost înregistrate de Toyota (791 de unități), urmată de Lexus (72), Kia (8) și Mercedes-Benz (2).

Statistica oficială arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice și hibride noi vândute în România a fost de 1.183 de unități, în creștere cu 138% față de anul 2015. Din acest total, 167 de exemplare sunt autovehicule 100% electrice.

În prezent, se derulează o nouă ediție a Programului 'Rabla Plus', demarat în data de 10 mai, destinat achiziționării de mașini prietenoase cu mediul.

Prin intermediul programului, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-și achiziționeze un autovehicul nou 100% electric este, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218