REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Trump acuză media că stimulează intenţionat o frenezie în legătură cu înmulţirea cazurilor de coronavirus

Trump acuză media că stimulează intenţionat o frenezie în legătură cu înmulţirea cazurilor de coronavirus

Replica API 26 octombrie 2020 | 00:00 1146

Preşedintele american Donald Trump a postat luni o serie de comentarii pe Twitter, acuzând media că stimulează intenţionat o frenezie privind înmulţirea cazurilor de coronavirus, el afirmând că bilanţul ridicat de infectări este cauzat de numărul tot mai mare de teste, relatează DPA, citată de Agerpres.

Donald Trump

"Cazurile se înmulţesc pentru că TESTĂM, TESTĂM, TESTĂM. O conspiraţie a media de fake news", a scris Trump într-o postare.

Deşi numărul de teste este în creştere, şi numărul de spitalizări este tot mai mare, un semn că tot mai multă lume se îmbolnăveşte grav.

Peste 80.000 de cazuri au fost raportate într-o singură zi în weekend, un nou record, iar media pe şapte zile rămâne ridicată, la niveluri nemaiîntâlnite în ultimele luni.

"COVID, COVID, COVID este folosit de ele (media - n.r.), în coordonare totală, pentru a schimba numerele privind marea participare la votarea anticipată. Ar trebui să fie considerată o încălcare a legii electorale!", a scris el într-o altă postare.

Duminică, şeful de cabinet de la Casa Albă, Mark Meadows, a părut să renunţe la lupta împotriva coronavirusului.

"Nu vom putea controla pandemia", a spus el la CCN, adăugând că guvernul federal se va concentra pe vaccinuri şi medicamente.

Vorbind cu jurnaliştii luni, Meadows a încercat să retracteze comentariile, spunând că administraţia de la Casa Albă depune eforturi să "învingă" pandemia, mai degrabă decât doar să o ţină sub control.

Între timp, a apărut un nou focar printre angajaţii de la Casa Albă, ce afectează în special persoane care lucrează cu vicepreşedintele Mike Pence.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
SI ROUMANIA ARE ACELASI MODEL CU FRECTII SI MANGLE
1
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218