REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
18.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Tuning de "adio" pentru VW Golf 6 GTI de la ABT

Tuning de "adio" pentru VW Golf 6 GTI de la ABT

Replica API 6 decembrie 2012 | 00:00 171

Specialiştii germani de la ABT Sportsline au prezentat la Salonul Auto Essen 2012 un pachet de tuning de "rămas bun" pentru hot-hatch-ul Volkswagen Golf 6 GTI. ABT Sportsline a creat un pachet de tuning denumit "Last Edition" pentru hot-hatch-ul german Volkswagen Golf 6 GTI. Germanii de la ABT au ales acest nume pentru kitul lor deoarece Golf 6 GTI va fi înlocuit în scurt timp de Golf 7 GTI, model care a fost deja prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Paris 2012 în septembrie.

Pachetul "Last Edition" aduce o serie de îmbunătăţiri tehnice, dar şi câteva modificări de ordin stilistic. Varianta de bază a kitului vine cu o reprogramare a unităţii electronice centrale a motorului, care ridică puterea de la 211 CP la 260 CP, în timp ce versiunea Stage II ridică puterea propulsorului de 2,0 litri până la 310 CP cu ajutorul unui turbocompresor nou. Mai mult, cei de la ABT schimbă suspensia standard cu una nouă, care coboară garda la sol cu 25 de milimetri, iar modelul cu 310 CP primeşte şi un set de frâne noi cu discuri cu diametrul de 345 de milimetri.

La exterior a fost montat un kit aerodinamic care include un spoiler redesenat în partea din faţă, lumini de zi cu LED-uri, praguri laterale, un difuzor de aer în partea din spate, un eleron deasupra lunetei şi jante din aluminiu cu accente de culoare roşie. Şi în interior, Golful GTI "Last Edition" primeşte câteva tuşe de culoare roşie pe volan şi pe bord.

Sursă: promotor.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369