REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Tupeu de taximetrist: a fugit cu telefonul mobil al unei cliente şi l-a vândut în Piaţa Chiliei

Tupeu de taximetrist: a fugit cu telefonul mobil al unei cliente şi l-a vândut în Piaţa Chiliei

Replica API 8 mai 2013 | 00:00 133

Hoţia a ajuns atât de departe încât taximetriştii profită de neatenţia clienţilor. Un astfel de caz a avut loc luni, în staţiunea Mamaia, când o tânără turistă a avut ghinionul de a-şi scăpa telefonul mobil, un Iphone, pe bancheta din spate, iar când i-a spus şoferului să aştepte puţin pentru a-l recupera, acesta a demarat în trombă şi s-a făcut nevăzut. Însă, cu ajutorul softului instalat, oamenii legii au reuşit să identifice făptaşul.

Evenimentul s-a petrecut la data de 6 mai, la ora 16.30, când un grup de tineri turişti a solicitat un taximetru, făcând comandă prin telefon, pentru a se deplasa către centrul staţiunii Mamaia. Când au ajuns la finele cursei, au coborât repede, o tânără sesizând că i-a alunecat telefonul din buzunar, pe bancheta din spate. S-a dus la şofer şi i-a spus să aştepte puţin până îşi recuperează bunul personal, dar Ainur I., angajat al firmei Romaris, a demarat în trombă, făcându-se nevăzut. Tinerii nu au stat cu mâinile în sân şi s-au dus direct la Poliţie, reclamând ceea ce s-a întâmplat. Potrivit oamenilor legii, norocul lor a fost că au luat numărul maşinii şi bonul, dar a ajutat şi faptul că la mijloc era vorba de o comandă prin telefon. În plus, fiind vorba de un Iphone, turista a reuşit să-şi localizeze bunul, care părea a fi în zona Pieţei Chiliei, pe strada Ion Raţiu. Poliţiştii s-au dus direct la uşa făptaşului, însă, surpriză!, nu era nici un taximetrist, ci individul care cumpărase telefonul în urmă cu puţin timp şi care a precizat că nu ştia că este furat. "Poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia au fost sesizaţi de către o turistă despre faptul că, la coborârea dintr-un taximetru care o transportase în zona centrală a staţiunii Mamaia, i-a căzut pe bancheta din spate un telefon mobil de ultimă generaţie, în valoare de 2.300 lei. Tânăra nu a mai apucat să-şi recupereze telefonul întrucât taximetristul a părăsit zona. Demarând operativ investigaţiile, poliţiştii au reuşit în scurt timp de la sesizare identificarea taximetristului, în vârstă de 40 ani, din Constanţa, ulterior fiind recuperat şi telefonul mobil, care fusese deja vândut altei persoane", au spus oamenii legii. Însă, potrivit acestora, norocul tinerilor a fost de partea lor, întrucât mai există alte zeci de astfel de cazuri, care au rămas încă nerezolvate, întrucât tinerii au luat taximetrul din stradă şi nici nu-i reţinuseră numărul de înmatriculare. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca în funcţie de rezultatul investigaţiilor în cauză a fi făcute propuneri legale corespunzătoare, prin unitatea de parchet competentă. "Ne confruntăm cu astfel de evenimente, reclamaţii, însă, dacă taximetrul este luat din stradă, nu avem nici numărul de înmatriculare şi telefonul nu poate fi depistat prin intermediul acelui soft, este mai greu", au spus poliţiştii din staţiunea Mamaia. Indignat de cele întâmplate este şi Lică Neagu, liderul Camerei Taximetriştilor din Constanţa, care a spus: "Este hoţ! Potrivit codului penal, asta e hoţie, iar taximetristul trebuie pedepsit. Voi anunţa prin staţie ce a făcut şi voi avertiza că nu vreau să mai aud de astfel de fapte!". Oamenii legii recomandă cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri fără acte de provenienţă, ce pot proveni din comiterea unor infracţiuni, riscând ca acestea să le fie confiscate, astfel rămânând şi fără bunul respectiv şi fără suma de bani pe care au plătit-o la achiziţionarea sa.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614