Turcan: Am ajuns la un progres important. 2.800 de școli vor fi conectate la internet
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat joi că, în urma constituirii grupului comun cu operatorii de telefonie, cu ANCOM şi cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, cel mai probabil 2.800 de clădiri şcolare vor fi conectate la internet.
Raluca Turcan
"În urma analizei realizată de către Ministerul Educaţiei, aproximativ 5.000 de clădiri şcolare nu aveau conexiune la internet. Ca atare, în urma grupului comun pe care l-am constituit împreună cu operatorii de telefonie, cu ANCOM, cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, am ajuns la un progres important, şi anume operatorii îşi vor lua un număr de şcoli pentru care vor asigura fibră optică şi vom ajunge, cel mai probabil, la 2.800 de clădiri şcolare conectate la internet, în plus faţă de cele pe care le avem. În sensul acesta va fi creat un contract-cadru, serviciile din partea operatorilor vor fi furnizate gratuit şi, în urma contractului-cadru, vom adopta şi un memorandum în şedinţa de Guvern, astfel încât să poată să fie finalizat şi juridic acest demers", a spus Turcan, la începutul şedinţei de Guvern, scrie Agerpres.
Premierul Ludovic Orban a menţionat că în următoarea şedinţă de Guvern va trebui adoptat acel memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei.
"Către Ministerul Fondurilor Europene am rugămintea să acceleraţi procedurile de întocmire a ghidului aplicantului pentru decontarea sumelor pentru autorităţi locale sau unităţi şcolare, 175 de milioane de euro pentru achiziţionare de tablete, de materiale de protecţie sanitară şi celelalte dispozitive. (...) Rugămintea mea e să le faceţi cât mai simple, să fie cât mai clare, iar mecanismul de transmitere şi viteza de procesare a lor să fie maximă, pentru că autorităţile locale sau autorităţile şcolare vor trebui să facă contractele şi noi trebuie să le decontăm într-un termen cât mai rapid, astfel încât să nu mai aibă probleme de finanţare", a afirmat Orban.

Cel mai probabil - ca s-o citez pe gloaba asta obosita - ea si LuCovid Organ sunt ca tusea cu junghiul... Nu stiu unde sa-l plasez pe Herr Sparanghel.... Ma ajuta cineva?
Foarte frumos. Unele scoli vor avea wi fi chiar si in wc ul din curtea scolii
MUIE PUBELA GALBENA
Pe bune??????!!!!! Nu pot sa cred ce progres a facut invatamantul...........
asta cica este cea care conduce efectiv, Orban este de fatzada
Urata mai este... Muye fagabou muye psd. Neam de zdrente si secaturi
Era si greu ...
Nu va e rusine papitoilor! Sunt copii care merg pe jos km de acass pana la scoala si tu arunci baliverne de rasul curcilor, nesimtito! Oare cat mai indura romanii bataia asta de joc cu pitipoance si brtivani la conducerea tarii!
Curva obosita
calitati ideale pentru membru in guvernul lui sica ... sigur nu sunt 2799 sunt fix 2800 !!! si toate au internet cu veceu in curte !!! iti spun eu fa proasto 2800 o fi avand desi ma indoiesc dar mai sunt inca 28000 care nau !!!
astfel de informatii nu sunt bine primite de PSD- atunci dati dansul familiei pandele- super
mweeeopnl!!!!!
misto. in alte tari abia mai sunt cateva care mai trebuie conectate...
Mincinoaso, manipulatoareo, golanco! Tu cu Orban, Johanis, Chitac, Murad, Rares Bogdan de caco si Chitac, niste incompetenti, mincinosi si manipulatori!
cu nas mare!
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat și găzduit, timp de trei zile, Salonul de Benzi...24
Sute de nave sunt blocate pe Dunăre, de partea bulgărească, anunță autoritățile din țara vecină. Cele mai mari...255
Meteorologii au emis marți o nouă avertizare Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt, vijelii...258
În vederea executării lucrărilor de sectorizare la nivelul rețelei de distribuție precum și remedierea avariei...666


ConstanțaUmiditate: 59%
Vânt: 7.03 m/s
Presiune: 1008 milibari

Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a obţinut medaliile de argint în proba de dublu mixt a Campionatelor...196
Românca Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a...256
Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a smuls victoria cu 2-1 pe terenul nou promovatei Almeria, duminică în...200
Ungurul Kristof Milak a câştigat duminică medalia de aur în proba de 100 m fluture la Campionatele Europene de...206


Kiss Imre Zoltan Csaba a fost arestat preventiv de către magistrații Judecătoriei Constanța, alături de Irsai...514
În perioada 12-14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, împreună cu jandarmi din cadrul...309
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 august, între localitățile Negru Vodă...536
,,Printr-o frumoasă tradiție, instituită în urmă cu 120 de ani, prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, considerată...339
Deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al orașului Târgu Bujor din județul Galați, a declarat, într-o...349
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi felicită, de Ziua Marinei, pentru "profesionalism şi...175
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent și în acest an la manifestările de la Constanța, cu ocazia...442
Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi...408
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3607
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2870
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5396
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4197
Actriţa Maia Morgenstern, cunoscută la nivel mondial ca fiind interpreta Fecioarei Maria în filmul "Patimile lui...186
Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent...219
Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să...164
Arhiva Naţională Bulgară de Film (BNFA) şi-a extins prezenţa pe portalul online European Film Gateway cu încă 54...163
Numărul migranţilor care au traversat ilegal Canalul Mânecii spre Anglia de la începutul anului a depăşit 20.000,...159
Rusia va face ''tot ce este necesar'' pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...239
Oamenii legii din republica Moldovaau fost puși pe jar după ce o persoană necunoscută a anunțat că în sediul...233
Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă...361
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...180
Virusul poliomielitei a fost găsit în apele reziduale din New York, un alt semn că boala, care nu a mai fost...180
Șeful Directiei generale asistență medicală și socială din Primăria Chișinău, Boris Gîlca, a declarat pentru...160
Un număr de 3.740 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 122 mai multe faţă de...166
Asta e Dancila 2 lol