REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Turcan: Nu dai un spor inventat pentru că angajatul îşi respectă fişa postului

Turcan: Nu dai un spor inventat pentru că angajatul îşi respectă fişa postului

Replica API 17 aprilie 2021 | 00:00 1225

Un spor la salariu în sistemul public, precum sporul de confidenţialitate, nu trebuie acordat doar pentru că angajatul îşi respectă fişa postului, a declarat, vineri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la Realitatea TV.

"Soluţia noastră (privind legea salarizării din sistemul public, n.r.) este următoarea: pe fiecare familie ocupaţională să ne uităm la grila actuală de salarizare, dacă există sporuri pentru activităţi speciale care sunt desfăşurate de anumite categorii profesionale, atunci aceste categorii profesionale să aibă un alt loc în aşezarea pe grila de salarizare, astfel încât salariul de bază în plată să fie acelaşi pentru toată lumea. Salarizarea în plată să plece la fel pentru toţi angajaţii, iar sporurile să fie pentru activităţi deosebite, fie pentru stimularea performanţei şi să nu depăşească un anumit procent din salariul de bază în plată pentru toată lumea. Sunt sporuri de confidenţialitate care nu-şi au rostul, şi dacă sunt oameni care au nişte solicitări în plus de a menţine confidenţialitatea, atunci pot să primească un salariu mai mare, dar nu dai un spor inventat pentru că îşi respectă fişa postului", a afirmat Raluca Turcan, scrie Agerpres.

Ministrul Muncii a subliniat că angajaţii din sistemul public nu trebuie să se panicheze inutil pe tema nivelului salariilor.

"Misiunea mea ca ministru este ca o dată stabilite aceste principii de bază, să chemăm ministerele cu soluţii şi cu propuneri concrete, să începem dezbaterile cu fiecare familie ocupaţională, iar la final să rezulte o lege echitabilă. (...) Să nu încercăm să-i panicăm pe oameni inutil. Oamenii trebuie să înţeleagă că la Ministerul Muncii, în parteneriat cu toate ministerele, se lucrează pentru ca această lege să le servească lor interesele", a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a apreciat că angajaţii din sistemul privat îşi doresc ca salariaţii din sistemul public să aibă salarii comparabile cu cele din sistemul privat.

"Sistemul public de salarizare înseamnă servicii publice puse la dispoziţie pentru toţi cetăţenii acestei ţări, inclusiv pentru cei care lucrează în mediul privat, pentru că şi cei din mediul privat îşi doresc să vadă că la stat oamenii se duc la serviciu mulţumiţi, că au un salariu competitiv şi comparabil cu ce se întâmplă şi în mediul privat, dar că instituţiile în care oamenii lucrează îi servesc pe toţi cetăţenii acestei ţări", a precizat Raluca Turcan.

Memorandumul care stabileşte principiile care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptat joi în şedinţa de Guvern, iar ministerele au la dispoziţie 30 de zile să transmită propunerile privind politica de salarizare în sistemul public.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
oare cat a muncit asta la viata ei de vorbeste de slarii si sporuri? vad ca in CV-ul ei scrie ca a facut scoala la moscova intre 1996 si 1999 adica fix la 20 la 23 de ani
0
0
Lui turban fata de cal
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102