REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Turcan: Raportul privind starea de urgenţă va fi finalizat, sperăm noi, până la finalul săptămânii viitoare

Turcan: Raportul privind starea de urgenţă va fi finalizat, sperăm noi, până la finalul săptămânii viitoare

Replica API 22 mai 2020 | 00:00 1345

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că raportul privind toate acţiunile instituţionale desfăşurate de Guvern pe perioada stării de urgenţă urmează să fie finalizat până la sfârşitul săptămânii viitoare pentru a fi prezentat Parlamentului.

Raluca Turcan

Ea a făcut precizarea după ce premierul i-a solicitat să coordoneze procesul de elaborare a documentului.

"Da, domnule prim-ministru, este necesar să concretizăm toate acţiunile instituţionale într-un raport privind starea de urgenţă. Dacă plecăm cu o analiză comparativă între România şi alte ţări care au intrat odată cu noi în această criză sanitară mondială, putem vedea că evoluţia României a fost una net superioară. Acest lucru este datorat unui efort comun între autorităţile publice, societate civilă, companii şi un respect deosebit din partea oamenilor faţă de măsurile adoptate de Guvern privind distanţarea socială şi regulile sanitare, şi de aceea vom finaliza, sperăm noi, până la finalul săptămânii viitoare acest raport", a declarat Raluca Turcan, joi, în cadrul şedinţei de Guvern, scrie Agerpres.

Vicepremierul a explicat că raportul va fi direcţionat pe trei mari paliere şi anume ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, ordonanţele militare, măsurile specifice ale ministerelor.

"Toate acestea, într-un context dificil, să nu uităm că am avut stocuri zero, un Parlament ostil, instituţii slăbite, deprofesionalizate şi insuficient populate cu oameni profesionişti şi lucrul acesta se va reflecta foarte bine în analiza pe care o vom face", a completat Turcan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai pentru asta s a pregatit o viata intreaga , sa faca rapoarte, adica sa taie frunza la caini!
0
0
asta i mai rau ca veorica...
3
0
unde dracu a-ti gasit mascota asta? scoteti-o dracu din poze ca ma apuca boala cand o0 vad.
6
0
Cand apare Turcan saltea pentru Stolojan PNL ul mai pierde cateva procente. Sunt atatia oameni competenti in acest partid de ce nu se renunta la toti expirati si prosti din guvern?!
6
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218