REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Turcia îşi intensifică ofensiva în nordul Siriei

Turcia îşi intensifică ofensiva în nordul Siriei

Replica API 14 octombrie 2019 | 00:00 277

Armata turcă şi-a intensificat în noaptea de sâmbătă spre duminică ofensiva în nordul Siriei, îndeosebi la periferia oraşului strategic kurdo-sirian Ras al Ain, pe care susţine că l-a cucerit, deşi informaţiile provenite din zonă sunt contradictorii.

Presa locală, citată de agenţia EFE, relatează duminică despre intensificarea activităţilor forţelor aeriene turce în apropierea oraşului de frontieră Akcakale, unde armata turcă şi-a întărit prezenţa cu un nou convoi de tancuri şi cu material militar greu.

Tirurile de artilerie ale turcilor au continuat la primele ore ale dimineţii de duminică, îndeosebi în acest oraş, situat la câteva sute de metri de frontiera siriană.

Un indiciu că armata turcă se aşteaptă la mai multe lupte în zonă este faptul că autorităţile din mai multe oraşe de frontieră au anunţat închiderea şcolilor pentru cel puţin trei zile, începând de luni.

În replică la atacurile armatei turce, circa 300 de proiectile ale miliţiilor siriano-kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG) au căzut până în prezent în diferite puncte din sudul Turciei, provocând 18 morţi şi circa o sută de răniţi, toţi civili. În plus, până acum patru militari turci şi-au pierdut viaţa, iar la înmormântarea lor au asistat zeci de mii de persoane, notează EFE.

Duminică, guvernul turc a dat asigurări că, pe parcursul ofensivei sale din nordul Siriei, începută miercuri, "a neutralizat" (altfel spus a ucis, reţinut sau rănit) 480 de combatanţi din miliţiile siriano-kurde YPG.

"Operaţiunile în cadrul ofensivei 'Izvorul Păcii' au continuat în timpul nopţii cu succes, cu sprijin terestru şi aerian, inclusiv cu drone", a anunţat Ministerul Apărării turc într-un comunicat.

Potrivit Reuters, care citează Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, cu sediul la Londra), forţele turce şi aliaţii lor sirieni au cucerit porţiuni importante din oraşul sirian Suluk, situat la circa 10 km distanţă de graniţa siriano-turcă, la sud-est de oraşul Tel Abyad.

Un reprezentant al Forţelor Democrate Siriene (FDS), principala coaliţie a combatanţilor kurzi şi arabi care controlează vaste regiuni în nordul şi nord-estul Siriei, a confirmat că în această zonă au loc lupte, transmite AFP. "Turcii încearcă să preia controlul, dar au loc confruntări violente cu forţele noastre", a spus el.

Pe un alt front, la Ras al Ain, forţele kurde i-au respins pe militarii turci şi pe aliaţii săi sirieni, a anunţat OSDO. "Luptele continuă la periferia de vest a oraşului Ras al Ain", potrivit OSDO, care a anunţat că în timpul luptelor din noaptea de sâmbătă spre duminică 17 combatanţi proturci au fost ucişi la Ras Al Ain şi patru luptători ai FDS. De miercuri, de la începerea ofensivei turce în nordul Siriei, şi-au pierdut viaţa 85 de combatanţi kurzi şi 38 de civili. Ras al Ain este amplasat pe o importantă rută de transport şi aprovizionare între centrele urbane Tal Abyad, la vest, şi Qamishli, la est, controlate de FDS.

Ankara consideră FDS şi principalul său grup, YPG, drept o organizaţie teroristă având legături cu gherila Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Totodată, Biroul de coordonare al afacerilor umanitare ale ONU (OCHA) a anunţat sâmbătă seara că "strămutări semnificative continuă să fie raportate în zonele rurale în jurul (oraşelor) Tal Abyad şi Ras al Ain", "estimările actuale depăşind 130.000 de persoane" strămutate. Aceste persoane au fost instalate în şcoli transformate în adăposturi în oraşele şi localităţile situate relativ departe de zona în care au loc luptele, a anunţat OCHA.

Turcia, aflată duminică în cea de-a cincea zi a ofensivei sale în nordul Siriei, se confruntă cu tot mai multe critici din exterior, care provin atât din partea partenerilor săi occidentali din NATO, dar şi din partea Ligii Arabe. De altfel, Franţa şi Germania au anunţat sâmbătă că nu vor mai vinde armament Turciei câtă vreme continuă ofensiva, calificată de Liga Arabă drept "o invazie" a unei ţări suverane arabe.

Pe de altă parte, guvernul turc a informat duminică asupra faptului că preşedintele Recep Tayyip Erdogan a avut sâmbătă noapte o convorbire telefonică cu premierul britanic Boris Johnson, pentru a-i explica obiectivele operaţiunii din nordul Siriei. Potrivit presei turce, şeful executivului de la Londra i-a transmis "puternica îngrijorare a Regatului Unit faţă de ofensiva militară turcă".

Biroul de presă al preşedinţiei turce a anunţat că Erdogan i-a răspuns lui Johnson că "operaţiunea va continua până când ameninţările presupuse de YPG şi Statul Islamic vor fi fost eliminate complet din nordul Siriei". Totodată, liderul turc a insistat cu privire la ideea sa de "a le asigura sirienilor (refugiaţi în Turcia) o revenire voluntară şi sigură pe pământurile lor". AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920