Turismul de lux în Europa reprezintă o piaţă de 130 - 170 de miliarde de euro
Turismul de lux în Europa reprezintă o piaţă estimată undeva între 130 şi 170 de miliarde de euro şi care ar putea să se tripleze în următorii zece ani graţie dezvoltării anumitor destinaţii şi investiţiilor în infrastructuri sau formarea de personal, arată un studiu, transmite AFP.
Acest studiu, primul de acest gen la scară europeană, a fost realizat de firma de consultanţă Bain and Company pentru European Cultural and creative Industries Alliance (ECCIA), care regrupează cinci organizaţii care aduc împreună peste 600 de mărci de lux, precum Altagamma (Italia), Circulo Fortuny (Spania), Comité Colbert (Franţa), Meisterkreiss (Germania) şi Walpole (Marea Britanie), citează Agerpres.
"Europa este prima destinaţie turistică mondială şi turismul de lux european reprezintă între 130 şi 170 de miliarde de euro pe an", susţine Matteo Lunelli, preşedintele firmei Altagamma şi noul preşedinte al ECCIA.
Studiul arată că deşi ocupă doar 2% din structurile de primire, turiştii "de lux" generează aproape 22% din totalul veniturilor turistice europene, sunt responsabili pentru 22% din cheltuielile cu cazarea şi până la 33% din cheltuielile pentru cultură, divertisment şi shopping.
Turiştii din categoria "premium" cheltuie de opt ori mai mult decât media iar industria hotelieră de vârf angajează de două ori mai mult personal decât aşa numita industrie hotelieră "clasică".
Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie sunt în frunte cu un turism de lux care depăşeşte 20 de miliarde de euro. În Germania acest sector este o piaţă estimată undeva între cinci şi zece miliarde de euro, la fel de mult ca şi în Elveţia.
Însă alte ţări europene au şi ele o cotă importantă din piaţă, precum Grecia cu 10 miliarde de euro (sau 7% din PIB) şi Portugalia cu o sumă cuprinsă între patru şi şase miliarde de euro.
Raportul subliniază de asemenea apariţia unor destinaţii precum Croaţia, Slovenia şi ţările nordice care atrag turişti de lux prin natură şi dezvoltarea durabilă. Puncte pe care ECCI vrea să pună accent.
"Ştim că turiştii de lux preferă să viziteze Europa din motive ce ţin de gastronomie, cultură, istorie, artă, shopping dar suntem mai jos când vine vorba de natură sau wellness", spre deosebire de alte destinaţii precum Bali, Australia sau Japonia, a explicat directorul general de la Comité Colbert, Bénédicte Epinay. "Există loc, cu strategii bune europene, să dezvoltăm şi să orientăm turismul spre dezvoltare durabilă şi natură", apreciază Bénédicte Epinay, potrivit căreia în loc să atragi turişti la Paris, castelele de pe Valea Loire sau Coasta de Azur, ar trebui ca turiştii să fie încurajaţi să viziteze şi restul Franţei.
Potrivit lui Matteo Lunelli, care se bazează pe studiul realizat de Bain and Company, "un plan pentru dezvoltarea turismului de lux în Europa ar putea conduce la o creştere a valorii sectorului până la 520 de miliarde de euro pe an între 2030 şi 2035".
ECCIA preconizează de asemenea o facilitare a accesului turiştilor la anumite zone din Europa. Raportul dă drept exemplu provincia chineză Hainan, "care este destinată să devină un port de liber schimb de importanţă mondială comparabilă cu Dubai şi Singapore şi unde există un plan specific susţinut de guvern pentru a facilita accesul vizitatorilor internaţionali şi a favoriza o ofertă de lux".

Sectorul bancar din România a rămas profitabil în contextul crizei pandemice, înregistrând un rezultat financiar...161
Inflaţia a revenit la niveluri care nu au mai fost înregistrate în multe ţări dezvoltate din anii '70 şi '80....189
Economiile au reprezentat anul trecut, în medie, pe o gospodărie 807 lei lunar, ceea ce a însemnat 14,2% din...253
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 4,714 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,38%, săptămâna...258


ConstanțaUmiditate: 47%
Vânt: 5.03 m/s
Presiune: 1012 milibari

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...342
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...327
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...787
Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...482


Serviciul Județean de Ambulanță a fost solicitat să intervină marți, 5 iulie, în Techirghiol, la Zarguzon, acolo...694
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...367
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța continuă seria reparațiilor imobilelor...382
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...462
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în prezent nu există "un plan" pentru România de a intra...317
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că "este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei", dar acest...282
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...478
DNA a primit răspuns negativ din partea magistraților Curții de Apel București la cererea de sesizare a Curții...386
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7193
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4186
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5783
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2741
Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...262
Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...168
Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...256
Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...192
Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...329
Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...410
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...407
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1237
Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...198
Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...159
O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...176
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...176