REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Turiștii au ajuns să își facă PRAF mașinile pe drumurile din Năvodari

Turiștii au ajuns să își facă PRAF mașinile pe drumurile din Năvodari

Replica API 29 iunie 2016 | 01:08 367

Drumul care leagă Năvodari de Lumina și Ovidiu le tot dă bătăi de cap năvodărenilor și nu numai. De la lipsa sistemului de canalizare și lipsa semnalizării sensurilor giratorii, acum cetățenii reclamă faptul că cei de la drumuri nu semnalizează corespunzător lucrările pe care le efectuează pe acest drum public. Astfel, cele mai multe discuții le-a stârnit un incident petrecut luni seară, la ieșire din Năvodari, spre Ovidiu. Un localnic povestește cum că, în timp ce se afla cu prietenii în parc, a văzut cum niște turiști veniți la mare din Galați și-au avariat serios mașina, după ce au intrat în plin într-o groapă de la ieșirea din localitate: ”Drumul Năvodari- Constanța era cât de cât terminat. Iar ieri pe după-amiază, o porțiune a fost decopertată. Oamenii nu știau că s-a decopertat. Fiind din Galați, oamenii nu cunoșteau drumul. Cei de la drumuri au pus acei stâlpi, șoferii au crezut că se separă benzile, așa că au i-au ocolit pe partea dreaptă. Așa că au intrat în plin în groapa respectivă, și-au lovit bara, s-au activat airgbag-urile și li s-au spart și geamurile la mașină. A fost și poliția și a constatat incidentul. I-am ajutat și noi să semnalizeze gropile respective și asta e. Nu erau semnalizate corespunzător înainte. Firmele care lucrează nu își fac treaba, la fel și primăria. De vină este administrația publică. După incident, turiștii au plecat cu autoturismul mai departe, să o ducă la reparat. Cei de la drumuri ar trebui să le asigure cheltuielile, pentru că ei s-au ocupat de decopertări”, ne-a declarat un cetățean din Năvodari care a asistat la distrugerea efectivă a unei mașini, din pricina lucrărilor făcute de ”specialiștii ” de la drumuri.

G.D.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218