REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Turiştii din Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria deţin cea mai mare pondere a sosirilor în România în T1

Turiştii din Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria deţin cea mai mare pondere a sosirilor în România în T1

Replica API 10 mai 2019 | 00:00 342

Turiştii din Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria deţin cea mai mare pondere a sosirilor în România în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce, la polul opus, se află vizitatorii din Arabia Saudită, Kuweit şi Palestina, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

În ierarhia ţărilor de origine a vizitatorilor străini în România, realizată după ponderea numărului de sosiri, pe primul loc se află Republica Moldova (19,99%), urmată de Bulgaria (17,28%), Ungaria (12,84%) şi Ucraina (10,48%). Cele mai puţine sosiri, respectiv 0,1%, au fost înregistrate din ţări precum Turkmenistan, Uzbekistan, Islanda, Jamahiria Arabă Libiană, Camerun, Costa Rica, Arabia Saudită, Kuweit sau Palestina.

Numărul de sosiri ale vizitatorilor străini înregistraţi la punctele de control de la frontierele României a fost, în trimestrul I 2019, de 2,228 milioane, în creştere cu 4,7% faţă de cel înregistrat în trimestrul I 2018. Sosirile vizitatorilor străini provin în majoritate din ţări situate în Europa (93,5%). De altfel, s-au înregistrat 1,147 milioane sosiri din ţările Uniunii Europene (51,5% din total sosiri), în creştere cu 3,2% faţă de trimestrul I 2018.

Comparativ cu trimestrul I 2018, în trimestrul l 2019 s-au înregistrat creşteri ale numărului de sosiri din Africa (11,6%), America (7,1%), Europa (4,8%) şi Asia (0,6%).

Punctele de control la trecerea frontierei unde s-au înregistrat cele mai multe sosiri în România au fost Otopeni (382.000 sosiri), Borş (210.400), Giurgiu (204.000) şi Albiţa (168.500).

Transportul rutier a fost cel mai utilizat de vizitatorii străini pentru a călători în România. Comparativ cu trimestrul I 2018, în trimestrul l 2019 s-au înregistrat creşteri atât pentru mijloacele de transport feroviar în ceea ce priveşte sosirile vizitatorilor străini în România (8,2%), cât şi la transportul rutier (5,7%).

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614