REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Tusac a improvizat pe blat o groapă de gunoi ilegală în Neptun

Tusac a improvizat pe blat o groapă de gunoi ilegală în Neptun

Replica API 3 noiembrie 2011 | 00:00 150

Fără să respecte cea mai elementară normă de protecţia mediului,

Fără să respecte cea mai elementară normă de protecţia mediului,

O groapă de gunoi fantomă otrăveşte de circa doi ani caii de la herghelia din Neptun şi pompierii din staţiune, fără ca autorităţile de la Mediu să ia vreo măsură, deşi au fost sesizate oficial încă din vara anului 2010. Groapa se întinde pe o suprafaţă de 4.300 de metri pătraţi, pe terenul Primăriei Mangalia, iar pe timpul verii este o veritabilă bombă ecologică, întrucât aici se aruncă inclusiv algele culese de pe plaje, care intră în putrefacţie şi fac aerul irespirabil; de altfel, specialiştii pot confirma că algele intrate în putrefacţie sunt cât se poate de toxice, putând duce chiar la deces.

Chiar şi pompierii, a căror unitate se învecinează cu acest obiectiv "parfumat", au reclamat situaţia, dar nu i-a băgat nimeni în seamă. Din când în când, primăria trimite câte un buldozer, care nivelează terenul, acoperind deşeurile cu un strat de pământ, după care se aduc din nou gunoaie. Potrivit martorilor, groapa este folosită exclusiv de către Primăria Mangalia, care consideră probabil că este mai ieftin să-şi arunce mizeriile aici, decât să plătească pentru depozitarea lor la groapa de gunoi autorizată. Ciudat este faptul că a fost sesizată şi Garda de Mediu Constanţa, care a confirmat, printr-o adresă oficială, că "în zona cuprinsă între căile de acces spre staţiunile Venus şi Neptun, există un depozit neconform de deşeuri inerte (construcţii), reciclabile (sticlă, carton şi PET-uri), biodegradabile (algă, scoică), nisip de mare şi gunoi menajer". Cu toate acestea, din iulie 2010 şi până în prezent, Garda de Mediu nu a luat nici o măsură concretă, iar la groapa de gunoi ilegală a Primăriei Mangalia continuă să se adune zeci şi sute de tone de gunoaie. Potrivit documentului eliberat de Garda de Mediu Constanţa, semnat de şeful acestei instituţii, Vasile Petro, "suprafaţa depozitului este de 4.300 mp, conform măsurătorilor efectuate de APIA", iar "amplasamentul se compune din mai multe secţiuni, cu proprietari necunoscuţi la momentul controlului". "Urmare acestor constatări, prin adresa nr.1251 din 2.07.2010 am înştiinţat Primăria Mangalia în vederea identificării şi transmiterii datelor deţinătorilor terenului afectat şi după caz de impunere a igienizării şi readucerii la normalitate a zonei respective", se mai arată în documentul semnat de Vasile Petro. A trecut mai bine de un an, iar comunicarea către primărie şi răspunsul acesteia au fost atât de eficiente şi de prompte, încât şi acum pot fi văzute camioane deversând WC-uri, saci cu gunoiae menajere şi tot ce se mai adună de prin tomberoanele din Mangalia. Garda de Mediu a lăsat-o moartă, iar turiştii care vor veni la anul prin Neptun vor putea admira, ca şi până acum, unica şi probabil cea mai "îmbietoare" investiţie a primarului Tusac din această staţiune. Facem precizarea că şeful Gărzii de Mediu Constanţa, Vasile Petro, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367