REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tusac a mutat 50 de miliarde din banii Primăriei Mangalia în conturile firmei sale - vezi documente

Tusac a mutat 50 de miliarde din banii Primăriei Mangalia în conturile firmei sale - vezi documente

Replica API 14 noiembrie 2011 | 00:00 429

A resuscitat un contract de asfaltare reziliat de naşul Iorguş

A resuscitat un contract de asfaltare reziliat de naşul Iorguş

În plin război mediatic între primarul din Mangalia, prefectul Constanţei, ANI şi toate celelalte personaje care se războiesc în tranşeele politice din sudul litoralului, s-a ajuns parcă în situaţia de a nu se mai vedea pădurea din cauza copacilor. Aşa se face că Mihai Claudiu Tusac va fi suspendat azi-mâine din funcţia de primar din cauza unor incompatibilităţi mai degrabă simbolice, în timp ce există documente oficiale în care se arată negru pe alb că edilul Mangaliei a băgat în buzunare aproape 50 de miliarde de lei vechi, din banii primăriei, numai în 2009. Este vorba despre contractul de asfaltare a străzilor din Mangalia, încheiat pe 28.06.2007 între municipalitatea condusă pe atunci de actualul deputat Zanfir Iorguş şi SC Village Tour SRL, firmă înfiinţată în 2001 de belgianul Mihai Claudiu Tusac, în acea vreme consilier judeţean PSD, şi neamţul Johann, pentru necunoscători Nae Negrea, în prezent consilier local P(S)DL. Înţelegerea era valabilă pentru 18 luni şi însemna 5.830.150 lei pentru Village Tour.

La nici un an după încheierea contractului, pe 05.05.2008, naşul Iorguş a decis rezilierea acestuia, fără ca primăria să vireze finului Tusac vreun leu. Vin însă alegerile locale din iunie 2008, Tusac devine primarul Mangaliei şi care credeţi că este primul lucru pe care îl face cu privire la asfaltarea străzilor din oraş? Anulează rezilierea contractului dintre primărie, acum condusă de el, şi Village Tour SRL, firma sa, dispune plata de către municipalitate, în conturile Village Tour, a aproape 50 miliarde de lei vechi, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în perioada 2007- 2009 de către respectiva societate, măreşte perioada de derulare a contractului de la 18 la 30 de luni şi majorează valoarea acestuia. Cum se traduc, mai exact, aceste mişmaşuri pentru bugetul Mangaliei şi conturile primarului Tusac? 4.710.326,22 lei plătiţi în intervalul decembrie 2008- august 2009, din care 1.724.642,2 lei reprezentând lucrările din 2007, de către Primăria Mangalia, prin Serviciul Public ADPP Mangalia, către SC Village Tour SRL.

Contractul dintre Village Tour şi Primăria Mangalia, verificat anul acesta de Curtea de Conturi

Cifrele se regăsesc în evidenţele ADPP, laolaltă cu documentele prin care s-a "resuscitat" contractul "îngropat" de Iorguş, actele adiţionale parafate între primarul Tusac şi patronul Tusac, prin interpuşii de rigoare, evident, şi situaţia exactă a plăţilor efectuate. Relaţia contractuală dintre Primăria Mangalia şi SC Village Tour SRL va face, oricum, obiectul unui control al Curţii de Conturi în 2011, după cum se specifică chiar în raportul emis de această instituţie în decembrie 2010, în care s-au evidenţiat multiple ilegalităţi comise de Tusac, după cum arătam în numerele anterioare. Raportul Curţii a alocat un mic capitol episodului Village Tour SRL, la pagina 16, amintind existenţa contractului amintit de noi, pentru asfaltarea Mangaliei, încheiat pe 28.06.2007, precum şi transferarea unei sume de 4.965.172,63 lei, în 2009, de la Primăria Mangalia la Serviciul Public ADPP, în acest scop. Potrivit unui înscris al ADPP intrat în posesia noastră, din cele aproape 5 milioane sus-menţionate, "doar" 4.710.326,22 lei s-au dus în conturile Village Tour, în 19 tranşe, restul de 254.846,41 lei mergând către Argos Industrial. "Se va propune introducerea în Programul de activitate pe anul 2011 al Camerei de Conturi Constanţa controlul acestui serviciu public, pentru extinderea verificărilor referitoare la modul de derulare a contractului nr.2684/28.06.2007 dintre SC Village Tour SRL şi Serviciul Public Administraţia Domeniului Public şi Privat Mangalia", este concluzia Curţii de Conturi referitoare la afacerea desfăşurată între primarul Tusac şi patronul Tusac.

Village Tour, de la finul Ciupercă la cumătra Tănăsăciuc

Cât despre legătura dintre Tusac şi Village Tour, lucrurile sunt cât se poate de clare, chiar dacă edilul încearcă să se fofileze acum în spatele a 2- 3 rânduri de interpuşi. În prezent, dintre fondatorii firmei, doar Nae Negrea a rezistat în acte; asociat îi este avocatul constănţean, Marius Caraiani Mocanu, ca reprezentant al off-shore-ului american Mersina Investments LLC înfiinţat, iniţial, pe numele Monicăi Grosu, soţia primarului, în timp ce administrator este cumătra lui Tusac, Gabriela Mariana Tănăsăciuc. Anterior, reprezentantul Mersina Investments LLC era un alt avocat, bucureştean de această dată, Pierre Cristian Danzer, în timp ce administrator era Cătălin Ciupercă, finul primarului Tusac, care i-a urmat în funcţie lui Ion Costea, cel care a şi semnat contractele Village Tour cu Primăria Mangalia. Din mai 2011, firma şi-a mutat sediul în Mangalia, str. M. I. Dobrogeanu, nr. 81, camera nr. 10; în cei 10 ani anteriori de funcţionare, Village Tour, cu sau fără Mihai Claudiu Tusac în acte, a funcţionat, ca toate celelalte firme ale familiei, în casa edilului, din staţiunea Jupiter, respectiv Camping Zodiac.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218